Îmi eşti aproape şi departe în acelaşi timp. Aproape fiindcă mâinile mele, cum spuneam demult, seamănă mâinilor tale, pe care acum nu le mai văd, dar pe care mi le amintesc. Aproape, fiindcă vocea mea e din ce în ce mai asemănătoare cu a ta, mai ales atunci când îmi pierd calmul. Iar asta se întâmplă mult mai des.
Departe eşti fiindcă nu mă mai ajunge zâmbetul tău, mi-e greu să-l mai văd, mi-e foarte greu să şterg de pe faţa ta ceaţa durerii din ultimul timp. Timpul nostru, aşa de scurt, pe care-l credeam nesfârşit. Regret puţin, fiindcă am fost norocoase să avem timp bun, dacă nu mult, împreună. Am râs mult, ne-am plimbat mult, am citit mult, am mâncat puţin şi bun, am băut bun şi ceva mai mult. Te port în mine şi sper s-o fac frumos.
