Mirare

Mă și mir uneori cum mai găsesc putere în mine. Putere să construiesc în situații care par imposibile, putere să escaladez mereu noi obstacole. Mi-e teamă de necunoscut și, în același timp, întâmpin viitorul cu brațele deschise. Pentru că am învățat că de ce îți e teamă nu scapi :) și e mult mai înțelept să-ți aduni mințile și să depui efort pentru a gândi pozitiv, decât să stai cu teama drobului de sare. Aș vrea să fiu mai calmă, dar recunosc cinstit că e wishfull thinking. Și încerc să mă enervez constructiv, măcar. Aș vrea să fiu mai centrată pe mine, dar recunosc cinstit că tot bunăstarea celor dragi mie îmi e prioritară și încă nu reușesc să mă pun pe mine pe primul loc. Dar am învățat că uneori e loc pentru doi pe prima treaptă a podiumului. Am avut o perioadă rea. Reînvăț să zâmbesc. Am doruri și dureri. Dar trăiesc. Și sper. Și mă uit înainte cu un zâmbet. N-am avut rezoluții de an nou. Poate pentru că în agitația cotidiană rezoluțiile astea se pierd oricum, am eu experiența unor ani trecuți. Am avut doar o stare de bine, pe care sper s-o perpetuez pe parcursul anului. Și am avut alături prieteni. Îi iubesc. Pentru că nu mă lasă la greu, dar nici la bine:), pentru că zâmbetele lor sunt mereu sincere, îngrijorările lor, reale.