Am tot aşteptat să vină primăvara, ca să ies din amorţire, să mă extrag din coconul comod pe care care mi l-am făurit acasă, în mijlocul patului, cu pernele mele multe, pe care nu dorm niciodată, cu cărţile mele - multe şi ele, mai multe decât pot citi, pe moment, cu muzica mea - niciodată prea multă. Primăvara nu a venit încă, decât la nivel simbolic. Aşa că am bucurat nişte oameni, dăruindu-le diverse chestii mai mult sau mai puţin utile, deghizate în mărţişoare. Pe unele le-am trimis prin poştă, departe, fiindcă eu am mulţi oameni de bucurat:).
Am redescoperit o băutură pe care mama o meşterea în copilăria mea şi care se numea florio. Desigur, eu atunci nu beam, dar mi se părea minunată denumirea. Acum constat că şi gustul e minunat :P. Am redescoperit ce frumos e să te joci, precum copiii sau cu ei. Am construit surprize pentru oameni dragi, am revăzut prieteni. N-am hibernat, în ciuda vremii. Doar că n-am mai avut suflu să scriu. Am fost într-un fel de pauză auto-impusă, fără ca ea să aibă neapărat un motiv anume. Uneori, avem pur şi simplu nevoie să ne regrupăm.
E drept, mi-aş cam dori să vină primăvara de-a dreptul. Să văd glezne pe stradă - nu cred că există încălţări mai hidoase decât UGGS, să mă scuze purtătoarele, dar sunt oribile - să văd plete în vânt şi eşarfe subţiri, care lasă în urma lor o undă de parfum. Să văd copii (sau mai puţin copii) mergând cu bicicletele şi cu rolele, să am, în general, poftă de viaţă, de bântuit prin locuri verzi, de mers pe jos cu orele, de făcut picnic în parc.
