duminică, 29 ianuarie 2012

Mirare

Mă și mir uneori cum mai găsesc putere în mine. Putere să construiesc în situații care par imposibile, putere să escaladez mereu noi obstacole. Mi-e teamă de necunoscut și, în același timp, întâmpin viitorul cu brațele deschise. Pentru că am învățat că de ce îți e teamă nu scapi :) și e mult mai înțelept să-ți aduni mințile și să depui efort pentru a gândi pozitiv, decât să stai cu teama drobului de sare. Aș vrea să fiu mai calmă, dar recunosc cinstit că e wishfull thinking. Și încerc să mă enervez constructiv, măcar. Aș vrea să fiu mai centrată pe mine, dar recunosc cinstit că tot bunăstarea celor dragi mie îmi e prioritară și încă nu reușesc să mă pun pe mine pe primul loc. Dar am învățat că uneori e loc pentru doi pe prima treaptă a podiumului. Am avut o perioadă rea. Reînvăț să zâmbesc. Am doruri și dureri. Dar trăiesc. Și sper. Și mă uit înainte cu un zâmbet. N-am avut rezoluții de an nou. Poate pentru că în agitația cotidiană rezoluțiile astea se pierd oricum, am eu experiența unor ani trecuți. Am avut doar o stare de bine, pe care sper s-o perpetuez pe parcursul anului. Și am avut alături prieteni. Îi iubesc. Pentru că nu mă lasă la greu, dar nici la bine:), pentru că zâmbetele lor sunt mereu sincere, îngrijorările lor, reale.

vineri, 20 ianuarie 2012

Coșmaruri

Multă vreme, nu am visat. Sau, probabil, nu mi-am amintit ce visam. Somnul meu era pe atunci mereu incomplet, cumva, nu la fel de odihnitor pe cât simțeam că ar fi putut fi, dacă aș fi visat. Pe urmă, am reînceput să visez și a fost un sentiment greu de descris, eliberator, frumos, înălțător. Pentru cineva care visează în mod constant, acestea sunt poate lucruri ușor bizare și care, la o adică, pot părea și exaltate. Dar atunci când de regulă nu-ți amintești ce visezi, importanța fiecărui vis pe care ți-l aduci aminte devine disproporționat de mare. Iar când visul e un coșmar... Ei, bine, cum te lupți cu disperarea pe care o știi originară într-o iluzie, dar care doare atât de real cât e cu putință? Și cum faci să reușești să adormi la loc, calmându-ți gândurile negre, deși știi că, odată închiși ochii, e posibil să reiei visul urât de unde l-ai lăsat? Sau să intri în altul, și mai îngrozitor? Insomniile mele sunt de două feluri: de lună plină și de coșmaruri. Pe cele cu luna le-am acceptat, le înțeleg. Pe cele izvorâte din coșmaruri le urăsc din tot sufletul meu mic, le-aș surghiuni la marginea existenței, de unde să fie folosite doar pe post de pedepse pentru păcate groaznice. Sau ceva de genul ăsta:)...

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Febră

Mă consumă o durere surbă pe dinăuntru, ca o febră care îmi chinuie oasele și mușchii. Visez la băi lungi, fierbinți, cu uleiuri parfumate și multă spumă, cu o carte și un prosop fierbinte sub cap, visez la tort cu șampanie - în blat și alături. Visez la nopți interminabile și la cearcăne viorii, la dimineți cu cafeaua băută în vârful patului, încolăcită în pilotă și uitându-mă la desene animate. Visez la normalitate, normalitatea mea. Duminici leneșe, cu gătit dimineața și mers prin piață după zarzavaturi verzi și flori colorate, cu după-amieze uitate între cearșafuri proaspete, mirosind a curat și a invitație, cu seri cuminți, la un film sau cu o carte în fiecare pereche de mâini. Din când în când, câte o ieșire cu sărutări furate pe alei întortocheate și cu o bere împărțită. Atât și mult mai multe lucruri. Nespuse.

duminică, 8 ianuarie 2012

Resemnare

E luna plină în seara asta și știu că n-o să pot dormi. Deși ar trebui. Deși am toate motivele să da. Mă pregătesc deci pentru o insomnie pe cinste, dar care nu mă mai sperie. Nici măcar nu mai încerc s-o gonesc. Voi adormi când și dacă voi putea. Până atunci, filme, cărți, conversații. Lucruri bune, adică. E lună plină în noaptea asta și am să mă bucur de ea, în loc s-o privesc așa, ca de obicei, cu teamă și ranchiună. Nu mă mai sperii, Doamnă Lună, ești a mea:)!

joi, 5 ianuarie 2012

Low battery

Energie la nivel minim, imunitate, la fel. Cred că niciodată nu am fost mai obosită ca acum, mai consumată, mai dărâmată. Și totuși. Mai există lucruri care încă mă țin trează în miez de noapte. Și mai există prieteni. Nu am soluții magice și nici planuri, dar am, cumva, un sentiment că totul va fi bine. Nu știu dacă asta se va întâmpla curând, astrele m-au cam lăsat baltă în ultima vreme. Dar știu că nimic nu e bătut în cuie în planul vieții. Poate doar propriile limite și încăpățânări. Prioritizând mai mult, capeți mai mult timp pentru ceea ce contează. Și, la finalul zilei, când stingi lampa și te întorci pe partea cealaltă, contează cât de mult timp ai alocat propriei tale fericiri.

luni, 2 ianuarie 2012

2012 început în stil mare...

... cu un somn pe canapeaua unor prieteni, care îmi iartă slăbiciunile, pe urmă cu un vis agitat și nebunesc și un somn fără vise în urma căruia m-am ales cu un perdaf, pe urmă cu o baie fierbinte cu multe bule de levănțică. Îmi doresc mult ca anul acesta să fiu mai bună cu mine, mai atentă la mine și mai responsabilă civic. Știu, sună a propagandă, dar e treaba mea, e blogul meu, sunt gândurile mele, nu dau nimănui socoteală. Ah, și uitam cel mai important lucru. De Revelion, am avut bikini roșii :). Ce să zic, la unele chestii sunt superstițioasă:))