miercuri, 27 octombrie 2010

De-a v-aţi ascunselea

Uneori, mă ascund în tine. De mine însămi, de cicatricile acum aproape invizibile care încă mă mai sâcâie. Mă fac mică, mică, într-un colţ, aproape nu mă vezi, doar mă simţi acolo, ca pe o promisiune de sprijin constant. Şi de tandreţe nemăsurată şi de pasiune aprinsă şi de magie. Sunt fermecate clipele cu tine, iubito, şi nu neapărat pentru că am muta norii împreună - deşi, n-am nicio îndoială, am putea s-o facem. Magia noastră nu are secrete scrise în cărţi vechi, cu simboluri ritualice pe coperte. E lumina care vine din noi, colorată şi caldă, străpungând întunericul din jur, făcând să strălucească până şi cea mai mohorâtă zi. Avem nevoie doar de zâmbet, de ardoarea unui sărut şi de răbdarea de a ne asculta una pe cealaltă. Avem nevoie să fim noi însene şi atât.  

Alteori, te ascunzi în mine. De răutatea altora, de nişte dureri mai vechi sau, poate, doar ca să te odihneşti. Îţi pui capul pe umărul meu, cu un oftat, şi îţi simt zâmbetul pe piele, chiar lângă inimă. Şi, chiar atunci, timpul se opreşte în loc, nimic nu mai contează, dincolo de ritmul sincronic al respiraţiei noastre, de parfumul pielii tale şi de textura atât de aparte a părului tău, în care îmi place aşa mult să mă joc. Modul în care mi te potriveşti în braţe e un dar, unul într-o viaţă, dacă ai noroc. Şi eu am. Mai mult noroc decât am crezut vreodată că aş putea avea, eu, campioana ghinioanelor. De fiecare dată când îmi adormi în braţe, acesta este ultimul gând cu care te urmez. La limita conştientului, exact când somnul pune stăpânire pe mintea mea, zâmbesc şi îţi aşez în creştet încă un sărut. Lumea întreagă poate să se prăbuşească. Suntem împreună.

joi, 21 octombrie 2010

Astăzi sunt superficială

Am obosit să fiu profundă. Astăzi, voi fi superficială. Poate fiindcă e toamnă gri şi mi-e frig până în oase, poate fiindcă mă tot sâcâie o răceală, poate pentru că am început trei cărţi şi nu am terminat niciuna. Visez doar bunătăţi cu scorţişoară, aburinde şi vin fiert şi rummy jucat în bucătărie, la căldurică. Sau filme uşurele, văzute din vârful patului, de sub pături, cu provizia de stafide la îndemână - îmi place să le mănânc pe post de bomboane - şi cu lapte cald, cu cacao, într-o cană din aceea care lasă căldura să treacă în mâinile mele, mereu îngheţate. Mi-e frig şi un pic frică de colţurile camerei, care rămân reci şi întunecate, indiferent câte lămpi aş aprinde, indiferent cât de tare aş deschide caloriferul. Dinăuntru, din locul rezervat pe care-l ai în mine, doar lumina ta mă încălzeşte, iubito. Şi ard toată de dorul tău. Şi mă topesc toată de dragul tău. Şi, da, azi sunt superficială. Fiindcă mi-aş dori, în mod egoist, să fii noapte de noapte lângă mine numai ca să-ţi pot fura căldura, s-o fac a mea. Mi-e dor...

joi, 7 octombrie 2010

Gustul copilăriei

Deşi nu e tocmai leapşă, postarea Liei şi o discuţie recentă cu o prietenă m-au îndemnat să scriu şi eu despre gusturile, mirosurile, sunetele şi stările copilăriei mele.
Gustul - dulceţei de nuci verzi, al celei de cireşe amare şi al celei de petale de trandafir :)
Mirosul - cojii de portocală şi lămâie, rasă şi pusă cu zahăr, la borcan, pe care o punea mama în toate prăjiturile:)
Sunetul - muzica cea mai bună a anilor '70 şi '80, pe care o ascultam la magnetofon. Eu şi tot restul blocului odată cu mine:)
Stările - teatrul radiofonic, în serile de toamnă târzie, în bucătăria unde era cald - cel puţin mai cald decât în restul casei, unde caloriferele erau reci - şi mirosea a gutui coapte şi a vin fiert cu piper; plimbarea de duminică, obligatoriu cu haine frumoase, pantofi de lac şi poşetă :); cărţile noi, care îmi recompensau cu regularitate de ceasornic notele bune sau comportamentul ireproşabil; poveştile bunicii.


Asta mi-a adus zâmbetul pe buze, deşi e o zi grea. Nici nu ştim cât de norocoşi suntem doar fiindcă trăim.