joi, 16 iunie 2016

Curcubeul de după frică

După o frică imensă, bucuria vine cu lacrimi, cu dezlănţuiri de toate felurile, cu hohote de râs, cu îmbrăţişări şi cu dansat în ploaie în mijlocul străzii. Bucuria vine cu multe curcubeie, cu glume, cu muzică, cu oameni calzi. Aşa mă bucur că mai sunt motive de zâmbet pe lumea asta, că nu e totul durere şi întunecare şi disperare! Astăzi, soarele îmi zâmbeşte mai frumos, ceea ce vă doresc şi vouă.

miercuri, 1 iunie 2016

Tu-mi spuneai "La mulţi ani!" şi azi. Îmi dădeai ceva bun sau îmi făceai ceva bun. Râdeam şi ne aminteam de lucruri aproape uitate din copilăria mea, una frumoasă mai ales datorită ţie. Nu trecea 1 Iunie fără o carte. Nu trece o zi fără să mă doară. 

miercuri, 13 aprilie 2016

Aproape, departe

Îmi eşti aproape şi departe în acelaşi timp. Aproape fiindcă mâinile mele, cum spuneam demult, seamănă mâinilor tale, pe care acum nu le mai văd, dar pe care mi le amintesc. Aproape, fiindcă vocea mea e din ce în ce mai asemănătoare cu a ta, mai ales atunci când îmi pierd calmul. Iar asta se întâmplă mult mai des. 
Departe eşti fiindcă nu mă mai ajunge zâmbetul tău, mi-e greu să-l mai văd, mi-e foarte greu să şterg de pe faţa ta ceaţa durerii din ultimul timp. Timpul nostru, aşa de scurt, pe care-l credeam nesfârşit. Regret puţin, fiindcă am fost norocoase să avem timp bun, dacă nu mult, împreună. Am râs mult, ne-am plimbat mult, am citit mult, am mâncat puţin şi bun, am băut bun şi ceva mai mult. Te port în mine şi sper s-o fac frumos.

joi, 24 martie 2016

Mi-e dor. Şi doare...

Ieri a plouat cum îţi plăcea ţie, mamă. Lung şi bacovian, aşa, ca de toamnă, nu de primăvară. Dar mie nu-mi mai place ploaia, de când mi te-a luat. Mă doare în măduva oaselor de pustiu şi de frig, parcă fiecare picătură mă arde pe suflet. Fiecare zi, fiecare bucurie e umbrită, fiecare zâmbet e tremurător. Ştiu că n-ai fi vrut, ştiu că n-ar trebui. Ştiu. Dar certitudinea asta nu mă ajută prea mult. Nu încă.

miercuri, 16 septembrie 2015

LOVE. And nothing else matters...

"Make love to me tonight" you said, and my heart fell to its knees, shaking, dreaming. Unbearable lightness of the soul, as if it would have prepared itself always for this moment, for this instance in which we melt into each other with so much eagerness. I thought I knew everything. I was dumb. One never knows everything, never understands how much he or she can hurt, and love, and feel. They say the moment you touch someone for the very first time you know if it's the ONE. I say that's bullshit. You really know when you touch their soul. And then, loving, and caring, and waking up together, weeping together and laughing together, you learn you really don't know much about anything. Except that you LOVE and are LOVED. Every day, in sickness and in health, in joy or in sorrow, in your best moments and in your worst. And, as the song says, nothing else matters.

vineri, 7 august 2015

Love is

There is love in every sandwich and the reminder to eat every four hours. Now, even my body knows the schedule. There is love in the waiting for me and never complaining, although I know I am so terribly late sometimes. There is love in the patience, especially considering I am the patient one, not you. I feel so loved, so grateful, so peacefully blessed to be surrounded by care and understanding. And I smile to the knowledge that you will be pissed at me for writing this instead of calling to hear your voice. But maybe you won't be. Because you know there is love in every of these words.

marți, 14 iulie 2015

E timpul să vii acasă

Mi-e dor de vacanţă, de soare, de mare, de tine. Mi-e dor să nu mă mai îngrijorez pentru nimic. Măcar o zi vreau, măcar un răgaz de o oră între două veşti rele. Mi-e dor să alergăm după câine prin parc şi să râdem în hohote, să spui că plăcinta mea nu se poate mânca, dar să mănânci, totuşi, jumătate de bucată, de dragul meu. Mi-e dor să-mi critici cafeaua şi să te strâmbi, dar să mai ceri o ceaşcă. Mi-e dor să nu mai sune ceasul a plecare şi să nu mă mai tem pentru orice lucru pe care nu-l pot controla şi care oricum se întâmplă dacă e să se întâmple. Am renunţat să mai cred că voi fi vreodată atât de înţeleaptă încât să nu mă mai tem pentru mâine, dar mâine sună parcă mult mai puţin înfricoşător cu tine în el. 
Nu mai vreau lucruri. De fapt, mi-ai promis că mă ajuţi să mai renunţ la unele dintre cele pe care deja le am şi asta mă eliberează de greutatea deciziei proprii. Vreau amintiri comune, vreau chestii împărţite, oricât de banale ar fi ele - de-abia aştept baloanele de săpun cu forme :) şi mai vreau să plouă liniştit, ca azi, dar să putem să ne bem cafeaua pe balcon, ferind-o de labele din ce în ce mai mari ale periculosului nostru copil cu blană. E timpul să vii acasă. Şi să stai.