Nemţeşte sau cavalereşte, cum plătim consumaţia la întâlnire?

Tot văd în ultima perioadă comentarii în mediul on-line, atât de la bărbaţi, cât şi de la femei, referitoare la "zgârcenia la întâlnire". Cu alte cuvinte, fetele se plâng că bărbaţii nu achită nota, nu plătesc taxiul etc, iar aceştia se plâng că, pe de o parte, femeile vor să fie independente şi tratate ca atare, dar nu vor să împartă şi cheltuielile la întâlnire. Chestiunea poate părea meschină şi, până la un punct, chiar este, fiindcă, în situaţia în care chiar îţi place cineva, găseşti modalităţi să treci peste această neplăcere şi să transformi relaţia cu persoana respectivă într-una reuşită, indiferent cine plăteşte sucul.
Personal, am sentimente amestecate despre acest subiect. Nu înţeleg de ce trebuie ca o persoană cu care ieşi în oraş (atenţie, nu te-ai mutat împreună, nu îţi plănuieşti viitorul şi nu îţi alegi şervetele de bucătărie cu ea/el) să plătească pentru tine. Şi nu înţeleg de ce contează dacă persoana este bărbat sau femeie. Din punctul meu de vedere, dacă eu nu te invit în oraş cu specificaţia "fac cinste", "eşti invitata mea la teatru/film/etc", nu trebuie să te aştepţi să plătesc. Dacă spun una dintre formulele de mai sus, ştiu că am bani suficienţi ca tu să poţi mânca nisetru şi bea Moet Chandon, dacă asta vrei. Dacă nu, plăteşte fiecare ce consumă, dacă nu ai sau nu am bani prea mulţi, spunem din start "Eu cam atât pot cheltui astăzi", nu mi se pare o chestiune jenantă, ci o sinceritate necesară.
Încă de mică, nu am avut o educaţie tradiţională şi patriarhală. Tatăl meu, un om cu mult bun simţ şi cu picioarele pe pământ, mi-a spus mereu că îmi dă el bani (asta pe vremea când nu munceam, desigur) pentru orice vreau, nu am nevoie să îmi plătească nimeni prăjitura şi sucul etc. Singura dată când nu l-am ascultat, lăsând un bărbat mai mare de vârstă, care lucra şi avea un venit confortabil, să îmi plătească şi mie consumaţia, care consta exact din prăjitură şi suc, de vreo câteva ori, mi-a reproşat ulterior că "a cheltuit bani cu mine". Drept pentru care i-am făcut frumos un mandat poştal cu banii respectivi şi nu am vrut să mai aud vreodată de el.
Dacă formezi deja un cuplu, lucrurile se schimbă, sunt perioade şi perioade, situaţii şi situaţii. Nu are importanţă cine câştigă mai mult, dacă ambii parteneri trag căruţa relaţiei în aceeaşi direcţie. Nu mai există "al meu" şi "al tău", cheltuielile importante se fac de comun acord şi asta e. Dar să pui accent pe starea materială a unei persoane cu care ai ieşit de câteva ori în oraş, mi se pare de prost gust. Şi, sincer, să fiu în locul persoanelor de care vorbiţi aşa, nici nu aş vrea să ies cu voi.

Hotel Normandie

Odată, demult, când am ajuns la Deauville, m-am pierdut de grup - toată lumea voia să vadă marea, plaja, promenada. Eu voiam să văd Hotel Normandie. Şi, din cei 40 de oameni care mă însoţeau, nimeni n-a ştiut de ce.

Întâlnire

Ceaţa nopţii curge peste oraş. Aplecat pe o carte, la birou, într-un colţ, un student citeşte, probabil pentru a suta oară, aceeaşi pagină. Are examen a doua zi, dar nu se gândeşte deloc la asta. Revede fata tristă, cu ochi mari şi uzi, pe care a zărit-o în staţia de troleibuz. Îi revine în minte privirea pierdută, sfâşiată de durere, care s-a oprit o clipă într-a lui.Nu ştie de ce, dar, brusc, se simte de parcă cel mai important lucru ar fi să afle de ce era ea atât de tristă.

***

În apartamentul rece singura lumină vine de la o lampă de carte cu cleştele rupt şi pălăria arsă rău într-o parte, care se zbate să rămână aprinsă. Fata plânge înfundat, în pernă, să nu o audă nimeni. E parcă năucă de durere, se strânge în ea însăşi, ca într-o cochilie călduţă. A doua zi trebuie să-şi scoată mama din spital. Ştie că o aduce acasă doar ca să moară. A primit vestea de dimineaţă şi a stat preţ de o oră în staţia de troleibuz, înainte să se întoarcă la birou. Nu mai ţine minte de când nu a mâncat, dar nici nu îi e foame. Îşi aminteşte vag o privire, ca un foc scurt, care a încălzit-o o clipă, dar nu mai ştie nici când, nici unde...

***

Dimineaţă gri. Gunoierii trăncănesc coşurile proaste de metal, pe care noaptea le răstoarnă câinii. La brutărie s-a scos deja primul cuptor, iar gospodinele cartierului se înghesuie zgribulite, în capot şi papuci, să ia pâine. În staţia de troleibuz e pustiu. La chioşc, studentul îşi numără mărunţişul. N-are destul pentru un bilet cu două călătorii. “Uite-i şi pe ăştia, să luăm amândoi unul”, aude din spate o voce obosită. Chiar fără să se-ntoarcă, ştie că e ea.