sâmbătă, 29 martie 2014

Homemade styling, homemade cocktail, tuna salad and earthquake

Stilistul mi-a spus, ultima oară când m-am tuns, că mi-ar sta bine cu două culori în păr. Evident, ideea era să le pună el acolo, dar eu am îndrăznit singură. Pentru că pot și am vrut și pentru că atunci când vreau și nu se poate fiindcă stilistul e pe tura cealaltă, e 12 noaptea, e duminică sau Paști, mereu, dar mereu se face cum vreau eu. Cu orice preț, am martori că am avut de multe ori breton aproximativ din cauza asta. 
Apoi, am vrut concert, deși nimeni nu voia concert, și m-am dus singură. Pentru că pot, pentru că am vrut și pentru că nu-mi pasă că se holbează tot barul la mine că de ce sunt singură în cârciumă. 
Azi, am vrut cocktail și nu aveam chef de ieșit, neapărat. Așa că am inspectat tot ce aveam prin casă, că era deja prea târziu pentru cumpărat chestii, da, fusesem azi la cumpărături și luasem o valiză de chestii, dar nu și cocktailurile alea deja făcute, în sticluțe drăguțe de jumătate și nici măcar sucurile necesare pentru a face cocktailurile - tăriile le am mereu, nu-i problemă. Am găsit una bucată portocală, una bucată grapefruit roz (pe care nu-l mănânc, fiindcă mie îmi place alb, da, e amar, știuu, dar tocmai de asta îmi place), sirop de vișine, vin alb dulceag și vodcă lemon. a ieșit un cocktail MI-NU-NAT, garantez. 
Cu salata nu e nicio poveste, pur și simplu o aveam făcută și am pus-o și pe ea la numărătoare, din categoria homemade :D.

P.S. Și ditamai cutremurul, cu siguranță fiindcă e Ora Pământului și eu scriu postări în loc să stau cu lumina stinsă, ca un om responsabil. 

duminică, 23 martie 2014

Un cap de vacă și două broaște îndrăgostite

Mă gândeam, într-una dintre serile trecute, oare ce spune despre mine faptul că am pe mine un tricou lung cu un cap de vacă și chiloți cu două broaște îndrăgostite? Spune probabil că sunt copilăroasă, ceea ce e drept, poate mai spune și că nu prea mă pasionează normele, ceea ce iar e corect. Sper să spună și că sunt un om foarte vesel, fiindcă sunt. Oricum ar fi, ținând cont că ambele obiecte de îmbrăcăminte au fost primite cadou, mă bucur să constat că oamenii care mă iubesc, mă cunosc foarte bine. Ceea ce înseamnă că măcar câțiva oameni care mă cunosc foarte bine mă și iubesc. Nu-i puțin lucru, în lumea asta nebună... 
Primăvara a venit, până la urmă, cu dureri de oase și bătăi de cap, dar e aici, în sfârșit. Și mă bucur de soare și de geaca de piele și de o eșarfă nouă cu picouri și de multe salate multicolore. Ceea ce vă doresc și vouă:)!