Un drum

500 de kilometri. Ploaie, voci indignate, Sophie Zelmani în căști și Asa Larson cu a lui ”Furtună solară”, detașare, visare spre o altă lume, de mai la nord, cu oameni. Cu OAMENI. Vânt furios, o cafea fierbinte, tare, o voce dragă, caldă, în telefon, Pe urmă alte voci, la unison. Zâmbete și flori. Îmi plac scopurile comune, cauzele care aduc oameni diferiți laolaltă și le unesc vocile. Îmi place să-ți știu vocea acolo, însoțindu-mă. 

Un ultim kilometru, ploaie pe obraz și în păr, petale albe din pomi încă înfloriți. Apă fierbinte, să ducă durerile. Și miros de liliac mov, ca un răsfăț pentru primăvara asta care încă seamănă a iarnă. Peste tot, mai puțin în suflete.

şoapte

ţi-aş prinde şoaptele în palmă
dacă întâi ai aprinde lumina
să le văd
sunt de culoarea mierii

sau poate a perlei
nu ştiu
nu le-am văzut niciodată
nu m-am gândit să-mi închid urechile
şi să le văd dansându-mi pe gât
încercând să intre

Homemade styling, homemade cocktail, tuna salad and earthquake

Stilistul mi-a spus, ultima oară când m-am tuns, că mi-ar sta bine cu două culori în păr. Evident, ideea era să le pună el acolo, dar eu am îndrăznit singură. Pentru că pot și am vrut și pentru că atunci când vreau și nu se poate fiindcă stilistul e pe tura cealaltă, e 12 noaptea, e duminică sau Paști, mereu, dar mereu se face cum vreau eu. Cu orice preț, am martori că am avut de multe ori breton aproximativ din cauza asta. 

Apoi, am vrut concert, deși nimeni nu voia concert, și m-am dus singură. Pentru că pot, pentru că am vrut și pentru că nu-mi pasă că se holbează tot barul la mine că de ce sunt singură în cârciumă. 

Azi, am vrut cocktail și nu aveam chef de ieșit, neapărat. Așa că am inspectat tot ce aveam prin casă, că era deja prea târziu pentru cumpărat chestii, da, fusesem azi la cumpărături și luasem o valiză de chestii, dar nu și cocktailurile alea deja făcute, în sticluțe drăguțe de jumătate și nici măcar sucurile necesare pentru a face cocktailurile - tăriile le am mereu, nu-i problemă. Am găsit una bucată portocală, una bucată grapefruit roz (pe care nu-l mănânc, fiindcă mie îmi place alb, da, e amar, știuu, dar tocmai de asta îmi place), sirop de vișine, vin alb dulceag și vodcă lemon. a ieșit un cocktail MI-NU-NAT, garantez. 

Cu salata nu e nicio poveste, pur și simplu o aveam făcută și am pus-o și pe ea la numărătoare, din categoria homemade :D.

P.S. Și ditamai cutremurul, cu siguranță fiindcă e Ora Pământului și eu scriu postări în loc să stau cu lumina stinsă, ca un om responsabil. 

Un cap de vacă și două broaște îndrăgostite

Mă gândeam, într-una dintre serile trecute, oare ce spune despre mine faptul că am pe mine un tricou lung cu un cap de vacă și chiloți cu două broaște îndrăgostite? Spune probabil că sunt copilăroasă, ceea ce e drept, poate mai spune și că nu prea mă pasionează normele, ceea ce iar e corect. Sper să spună și că sunt un om foarte vesel, fiindcă sunt. Oricum ar fi, ținând cont că ambele obiecte de îmbrăcăminte au fost primite cadou, mă bucur să constat că oamenii care mă iubesc, mă cunosc foarte bine. Ceea ce înseamnă că măcar câțiva oameni care mă cunosc foarte bine mă și iubesc. Nu-i puțin lucru, în lumea asta nebună... 

Primăvara a venit, până la urmă, cu dureri de oase și bătăi de cap, dar e aici, în sfârșit. Și mă bucur de soare și de geaca de piele și de o eșarfă nouă cu picouri și de multe salate multicolore. Ceea ce vă doresc și vouă:)!

Să vină, să vină odată!

Am tot aşteptat să vină primăvara, ca să ies din amorţire, să mă extrag din coconul comod pe care care mi l-am făurit acasă, în mijlocul patului, cu pernele mele multe, pe care nu dorm niciodată, cu cărţile mele - multe şi ele, mai multe decât pot citi, pe moment, cu muzica mea - niciodată prea multă. Primăvara nu a venit încă, decât la nivel simbolic. Aşa că am bucurat nişte oameni, dăruindu-le diverse chestii mai mult sau mai puţin utile, deghizate în mărţişoare. Pe unele le-am trimis prin poştă, departe, fiindcă eu am mulţi oameni de bucurat:). 

Am redescoperit o băutură pe care mama o meşterea în copilăria mea şi care se numea florio. Desigur, eu atunci nu beam, dar mi se părea minunată denumirea. Acum constat că şi gustul e minunat :P.  Am redescoperit ce frumos e să te joci, precum copiii sau cu ei. Am construit surprize pentru oameni dragi, am revăzut prieteni. N-am hibernat, în ciuda vremii. Doar că n-am mai avut suflu să scriu. Am fost într-un fel de pauză auto-impusă, fără ca ea să aibă neapărat un motiv anume. Uneori, avem pur şi simplu nevoie să ne regrupăm.  

E drept, mi-aş cam dori să vină primăvara de-a dreptul. Să văd glezne pe stradă - nu cred că există încălţări mai hidoase decât UGGS, să mă scuze purtătoarele, dar sunt oribile - să văd plete în vânt şi eşarfe subţiri, care lasă în urma lor o undă de parfum. Să văd copii (sau mai puţin copii) mergând cu bicicletele şi cu rolele, să am, în general, poftă de viaţă, de bântuit prin locuri verzi, de mers pe jos cu orele, de făcut picnic în parc.

Ghioceii primei zăpezi

Azi am primit ghiocei. Și acum ninge așa cum îmi place mie, ușor, liniștit, de somn cu pilote moi și de privit pe fereastră, pe întuneric, din camera unde încă ard luminile bradului (da, am încă bradul, e bucuria mea de iarnă, mi-o prelungesc :D). 

Lucrurile nu vin la noi mereu atunci când le așteptăm și, dacă vin totuși, nu ni se întâmplă mai niciodată în ordinea dorită, plănuită, ci potrivit unei cronologii proprii, misterioase. Din experiență, pot spune că lucrurile au bunul obicei să se întâmple așa cum trebuie, chiar dacă în momentul producerii lor nu suntem chiar de această părere. 

Îmi plac întâmplările și potrivirile și ciudățeniile și coincidențele, deși nu cred în ele. Îmi plac trandafirii galbeni și obrajii roșii, ochii înstelați de prea mult și prea plin, pleoapele grele de vise prea dulci. 

Am ghiocei pe noptieră și soare în păr, am stele în ochi, iar mâine, pe lumină, toți obrajii trecătorilor vor fi roșii. Noapte bună! :)

Să vină concertele la mine!:)

La mulți ani pentru 2014, alea, alea :). N-am murit, nu am dispărut, nu am pățit nimic rău, dar am avut concediu și, la mine, asta e sinonim cu ”no computer”. Sper ca anul acesta să fiu sănătoasă, eu și cei dragi mie, precum și voi, toți cei care mă citiți. În afară de sănătate, chiar nu îmi doresc nimic, nu mi-am făcut liste de an nou și nici nu mi-am propus chestiuni mărețe. 

Vreau niște concerte bune, dacă se poate - 2013 a fost un an bun din acest punct de vedere, aștept cu interes propunerile lui 2014 - vreau să ajung la o mare, că anul trecut nu mi-a reușit, vreau să fie măcar un pic de zăpadă, să-mi simt obrajii roșii de ger. Nu mult, dar măcar așa, vreo săptămână. În rest, nu vreau decât să trăim fiecare cât putem de frumos, atât. Să văd mai mulți oameni zâmbind pe stradă, fără niciun motiv aparent. Să-mi văd oamenii dragi zâmbind mai mult. Tuturor, mari și mici, nepoți și bunici, vă doresc din tot sufletul un an minunat!