Rahatul și petalele de trandafir

Unul se face că se împușcă și brusc toată lumea uită că a furat, a mințit cum a respirat și că, în general, nu ne-a plâns nouă de milă când ne era rău. 

Un altul e prins cu mâța copiată în sacul lucrării de doctorat și singurul lucru pe care-l aud e că doar nu e singurul. Ca și când furtul altora l-ar scuza pe al lui. 

Sunt nedumerită. S-a întors chiar atât de rău lumea cu fundul în sus? Chiar nu mai e loc pentru cei corecți, pentru cei buni, pentru cei onești?

Și chiar nu contează ce-a făcut Băsescu, împreună cu armata lui de ofițeri SRI. Dacă nu era nimic de descoperit, nu se descoperea. Dar cum să ajungi premier dacă nu ai niciun rahat acoperit cu petale de trandafir?

Mi-a plăcut azi :)

Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii.
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii.

 Catren de Omar Khayyam

Leap of faith

Câteodată, nici nu știu ce e mai rău: faptul că am acceptat destul de târziu că-mi plac femeile sau că, acum, trebuie să conving uneori oamenii că-mi plac. Poate părea amuzant, dar nu e. Pentru că știi că ești gay așa cum știi că iubești: pur și simplu, știi. Asta dacă ești destul de puternic să ți-o recunoști. Uitându-mă în urmă, nu regret nimic din ceea ce a fost viața mea. Dar mi-aș dori, uneori, să nu mai fiu nevoită să-mi justific alegerile de acum doar fiindcă, în trecut, am făcut altele nu tocmai fericite. E drept că alegerile noastre ne definesc, iar oamenii din jur ne judecă în conformitate cu imaginea pe care și-au făcut-o despre noi, imagine la crearea căreia, desigur, contribuim din plin. E greu să-i ceri cuiva să aibă încredere deplină în tine când tu însuți n-ai excelat la capitolul ăsta. Dar, sincer, cred că tuturor ne-ar prinde bine, măcar din când în când, a leap of faith. În ceea ce-i privește pe ceilalți, dar, mai ales, pe noi înșine.