Să râdem (de altele) ca să nu (ne) plângem

Eu, când sunt tristă, râd. Ca să nu plâng. ”Să nu plângi de față cu lumea străină, or să creadă că ești o mâță leșinată”, îmi spunea bunica. S-a cam prins, chiar și acum, după o viață de om, mi se întâmplă rar. Să râdem, deci. 

Categoria dezastre de modă: vineri am văzut, în troleu, două catastrofe. Prima avea cam 60 de ani sau peste, dar asta nu e o scuză. Era îmbrăcată cu fustă maro cu flori bej, cu bluză roz cu niște dungi mai fucsia, avea un taior gri în dungi, poșetă neagră și pe cap o eșarfă maro cu altfel de flori bej. Oroare. Cea de-a doua avea cred sub 30 de ani, ciorapi gri închis lucios, cu model negru (să mor dacă am știut că există așa ceva), fustă gri-verzulie, cu aplicații de flori, bluză neagră și taior gri sare cu piper și cu altfel de model cu flori negre. Bonus, pantofi albi cu baretă pe gleznă șiii, cireașa de pe tort, în păr o bentiță verde cu floare neagră. Ansamblul era uluitor, parol. 

Și, tot din categoria gafe, văd aseară pe Fb poza unei mirese, postată de atelierul care-i făcuse rochia. Drăguță rochia, nimic de zis. Numai că doamna se pozase cu soțul din dotare pe un fundal de munți și văi, lângă un gard onest din lemn. Dar ce și-o fi zis: ”Lasă dragă să vadă lumea că am voal de șase metri”, drept pentru care l-a agățat, artistic, de gard, de ziceai că-l sărrise rapid, ca să șadă la poză, după ce tocmai strânsese vacile ca-n vestul sălbatic. Mirobolant. 

P.S. Mireasa din imagine nu e aia, e alta, care-și vinde rochia pe un site de profil. Dar voalul seamănă:))

Norocul porcesc și ghinionul cu diplomă

Niciodată nu am crezut în chestia aia cu ”Norocul și-l face omul”. Adică da, sunt perfect convinsă că suntem stăpânii propriilor destine, că noi decidem ce și când ni se întâmplă, pentru simplul fapt că alegerile sunt mereu ale noastre. Dincolo de asta, însă, norocul ăla în stare pură îl ai sau nu, pur și simplu. De regulă, vine la tine, dacă e să vină, încă de când te naști și, dacă nu-l superi foarte rău, te însoțește tot restul vieții. 

Există mai multe tipuri de noroc: acela care face să nu te asculte niciodată când nu te-ai pregătit, să nu-ți pice, la examene, singurele subiecte pe care nu le știi, să nu-ți ceară șeful raportul terminat exact atunci când ai mai avea nevoie de un sfert de oră pentru retușurile finale. În fine, știți și voi, norocul porcesc. Sunt o grămadă de oameni norocoși din ăștia. Pe urmă, există norocul mai subtil, să zicem: acela cu care găsești o masă liberă la restaurantul preferat exact în weekendul în care vrei să-ți scoți jumătatea în oraș, acela care te ajută să ieși elegant dintr-o situație dificilă (cum ar fi aceea când doi prieteni care tocmai s-au despărțit vor să-ți plângă amândoi pe umăr în aceeași după-amiază). Și mai există norocul la bani: ăsta e chiar unul aparte, iar cei binecuvântați (sau blestemați, depinde de punctul de vedere) cu el ies în evidență. Îi știți, cu siguranță: sunt oamenii care găsesc bani pe stradă, cărora le surâde norocul și la loto, de care banii, pur și simplu, par să se lipească, fără ca ei să facă un efort major pentru asta.
Dacă mă uit la categoriile de mai sus, mă încadrez, cu siguranță, la categoria ”ghinionistă cu diplomă” :). Chestiunea nu mă mai deranjează de multă vreme, mă uit cu mirare la oamenii norocoși din jurul meu, uneori îi invidiez, dar de cele mai multe ori norocul lor mi se pare, pur și simplu, un talent personal: așa cum unii sunt buni la muzică, la desen, se pricep la cifre, alții sunt însoțiți de Fortuna. Voi cum stați cu norocul?

Înghețată înfierbântată pentru începuturi de toamnă

     În ultimele zile de vară și primele de toamnă, sunt mereu împărțită. Deja încep să-mi prăjesc pâine la micul dejun, fiindcă diminețile sunt răcoroase și parcă îndeamnă la unt pe pâine prăjită și cafea fierbinte. 

     Pe de altă parte, cum după-amiezile sunt calde încă, nu mă pot lipsi de plăcerea înghețatei, un lucru care mie îmi spune vacanță. Din motive obiective, n-am putut mânca multă în copilărie, așa că acum o devorez în toate formele, gusturile și culorile ei. Și vă anunț cu mulțumire că am găsit varianta perfectă de desert/cocktail răcoritor și bun să înfierbânte, la o adică :): înghețată de lămâie - italienească, pe cât posibil, prietenii știu de ce - cu vreo 20-30 ml de vodcă bună deasupra. Sau, pentru domnișoarele delicate care nu beau vodcă, merge, în varianta soft, și limoncello. Poftă bună!