Mi-e greaţă de viaţa publică

În general, cine mă citeşte ştie asta, evit să scriu despre politică. Fiindcă a trecut atâta vreme de când m-am săturat de ei, actorii politici, încât mi-e greaţă fie şi numai să le pomenesc existenţa. Mi-e atât de greaţă de tot ceea ce se întâmplă în viaţa publică acum, încât simpla menţiune a numelui preşedintelui României sau pe cel al preşedintelui vreunui partid mă face să urlu, pe dinăuntru. Atâta nesimţire zace în ei, atâta lăcomie, atâta mizerie, că n-au rămas parcă nici termeni în limba română să pot să-i încondeiez cum ar merita. Sau nu am eu obrazul suficient de gros ca să-i folosesc. Una peste alta, modul în care, astăzi, premierul desemnat al României, Lucian Croitoru, privea peste umăr la preşedintele Băsescu în timp ce se străduia să explice, cu modestie, cine e el şi de ce e acolo, în faţa naţiunii, m-a amuţit complet. N-am văzut în viaţa mea om mai timorat, mai crispat, mai speriat de ce i se întâmplă. Şi, slavă Cerului, am avut la premieri să ne punem şi-n cap, şi mai buni, şi mai proşti, şi tehnocraţi, de toate culorile politice. Cum s-ar zice, am cam văzut destui. Aş spune însă că discursul ăstuia de acum a întrecut orice limită. Arăta omul ca şi cum Băsescu l-a avut cu ceva la mână şi l-a obligat să fie prim ministru. Mai ştii, aşa o fi?!