marți, 9 iulie 2013

Eu nu mă plictisesc niciodată

Nu i-am înţeles pe oamenii care se plictisesc. Nu-mi amintesc să mă fi plictisit vreodată, poate şi pentru că, fiind un om organizat, a cărei plăcere este să planifice chestii - care pe urmă nu ies aproape niciodată conform planului, ci de mii de ori mai faine, dar asta e altă poveste:) - ştiu întotdeauna dinainte ce anume voi face, când, cu cine şi de ce. 
Dincolo de planuri însă, chiar şi în zilele în care timpul liber mă ia prin surprindere, nu mă plâng niciodată că nu am ce face: mereu e măcar o carte pe care n-am apucat s-o termin sau s-o încep - şi mă sperie cele pe care, odată ce le încep, trebuie să le şi termin :), mereu e un disc pe care nu l-am mai ascultat de multă vreme, mereu e o plimbare cu câinele pe care am tot vrut s-o fac şi n-am mai avut timp. 
Şi, dacă nu e vremea de plimbare şi n-am chef nici de îndeletniciri intelectuale, mereu sunt în şifonier haine pe care voiam să le transform, mărgele de reparat, chestii de cusut, rufe de spălat - nu cred că există miros care să-mi placă mai mult decât cel al rufelor proaspăt spălate, aliniate pe frânghie şi în care bate o briză, aşa. Bine, ideal ar fi ca frânghia să fie într-o grădină, dar nu putem avea chiar tot pe lumea asta. 
Mai sunt zile în care îmi aduc aminte de toate ritualurile de frumuseţe pe care le-am mai ignorat din lipsă de timp sau zile în care mi-e dor să gătesc ceva anume sau să inventez un desert nou. Oricum, în general, nu sunt destul de multe zilele libere sau orele libere sau minutele libere pentru a apuca eu să n-am ce face. 
Mie mi se pare că oamenii care se plictisesc sunt cei leneşi sau fără imaginaţie, oamenii care nu-şi sunt niciodată suficienţi lor înşile şi care, de regulă, se plictisesc repede şi de oamenii de lângă ei: sunt, deci, periculoşi. Îi văd şi pe stradă: merg în dorul lelii, abia târându-şi picioarele şi nu fac asta fiindcă sunt cu ochii după case vechi şi frumoase sau după cuiburi de păsări, nu. Sunt plictisiţi încă dinainte de a ajunge unde se duc, iar asta e trist şi pentru ei şi pentru cine îi aşteaptă la capătul drumului. 

7 comentarii:

  1. pentru ca nu au pasiuni si preocupari

    RăspundețiȘtergere
  2. da, ai mare dreptate! e imposibil sa te plictisesti pe lumea asta. adica, trebuie sa-ti lipseasca ceva. cred.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da, cred ca imaginatia le lipseste celor mai mulți. De aceea sunt in jurul nostru atatia oameni tristi si lipsiti de entuziasm.

      Ștergere
  3. Când eram de-o șchioapă, le-am ridicat și eu problema asta celor din casă. Am întrebat: ”Și dacă o să mă plictisesc?” Am primit pe loc răspuns și nu l-am uitat niciodată: ”Numai oamenii proști se plictisesc!” Așa că, na, mai plictisește-te dacă poți! :-D

    Cât privește entuziasmul, nu știu dacă e bine să îl ai și mai ales să se vadă că îl ai. La mine, de câte ori e vizibil, nu pot spune că îmi atrage valuri de simpatie (nu că ar conta! :D ).

    Cred că un ”La mulți ani!” pică pe-aproape azi (+/- dar îl potrivești tu). :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Maria Călin îmi trimisese acest comentariu "Ce mi-as dori sa am timp sa ma plictisesc. Timpul asta chiar imi lipseste. Cred ca nu as avea timp nici sa mor." Îmi cer scuze, Maria, l-am respins din greşeală :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt bucuroasa ca dincolo de cuvinte impart cu tine acelasi mal. Te astept sub copacul cu vise

    RăspundețiȘtergere