Afterparty

Petrecerea ţinuse până dimineaţa. O adunare din aceea relaxată, de oameni care se cunosc bine, fără pretenţii, cu râsete colorate, cu multe rânduri de cafele, să taie berea şi să reaprindă pofta de discuţii şi de dans. Dansasem şi noi, nu mult, dar suficient cât să-mi simţi căldura trupului prin pantalonul subţire, suficient cât să-mi sesizezi parfumul, amestecat cu un uşor miros de tutun care mi se prinsese în păr. Îţi simţisem în câteva rânduri privirile arzându-mi parcă pielea, de câte ori mă întorceam îţi surprindeam zâmbetul leneş, provocator, care mă încălzea pe dinăuntru şi îmi punea sângele în mişcare, ca într-o sarabandă de senzaţii. Îmi tremurau mâinile şi îmi făceam de lucru, strângând câte ceva, mai spălând câte un vas, oricum avea să fie dezastru după chef, ca întotdeauna, dar mereu cred că, dacă speli măcar un pahar atunci, pe urmă îţi va fi mai uşor. Tu veneai din când în când şi mi le luai din mână, mă sărutai uşor şi-mi spuneai să le las, e şi mâine o zi. 

Când în sfârşit am închis uşa după ultimul invitat, erai deja în pat, protestând că vin prea greu, că unde întârzii, că de ce nu apar mai repede. Chestiuni precum demachiatul înainte de culcare şi alte asemenea îţi erau străine, nu înţelegeai niciodată de ce durează atât, de ce trebuie, de ce tocmai atunci... Când am ajuns în dormitor, mă aşteptam să fii deja adormită, fusese o zi lungă şi o noapte asemenea, dar nu adormiseşi. Mă aşteptai şi era evident în ochii tăi că somnul era ultimul lucru la care te gândeai. 

M-ai tras lângă tine, m-ai sărutat adânc, poruncitor, cu o foame evidentă de mine şi cu dorinţa strânsă în atâtea ore cât casa fusese plină de lume. Îmi tremurau genunchii şi voiam mai mult, venind mai aproape, strângându-mă în tine să te simt, să-ţi simt sânii strivindu-se de ai mei, să mă hrănesc din căldura ta, să-ţi împrumut pe piele mirosul şi să-l duc apoi cu mine, când aveam să plec. Era o urgenţă în gesturile tale, o nevoie adâncă să mă ai, atunci, pe loc, fără multe preparative. O simţeam şi, totuşi, nu te grăbeai, mă înnebuneai intenţionat, sărutându-mi fiecare centimetru de piele, ajungând cu limba aproape de clitul meu, îţi simţeam chiar respiraţia pe el, fierbinte, aproape, şi apoi plecai de acolo, lăsându-mă în aşteptare, iar eu scâncind a protest de fiecare dată când reveneai să mă săruţi de jur împrejur, pe labii, fără să-mi atingi miezul care pulsa, întărit, cerându-şi drepturile. Când m-ai lins uşor, în sfârşit, eram arcuită şi ridicată spre limba ta, căutând-o, dorindu-mi eliberarea şi zborul acela zbuciumat peste ultimul prag al plăcerii, un plonjon nemaipomenit în nevoia absolută, un moment care mereu mă lasă fără suflare. Abia îţi simţeam atingerea, era înnebunitor, excitant şi parcă enervant în acelaşi timp, deşi ştiam că o făceai intenţionat, doar pentru că-ţi plăcea să vezi cum mă ud, din ce în ce mai tare, cum încerc să-mi apropii picioarele pe care mi le ţineai desfăcute, doar ca să te strâng acolo, să te ţin în mine. 

Nu ştiu cât ai continuat aşa, timpul era parcă suspendat între dorinţa mea şi a ta, aproape nici nu ţi-am simţit mâna căutând intrarea în mine, cercetând, găsindu-mă desfăcută, udă, dornică. Te simţeam intrând şi voiam mai mult, mă ridicam spre tine, mişcându-mă rotund, cerând instinctiv să mă ai tare şi adânc, să mă înfig în mâna ta, să mă ai, să te am, să te prind înăuntru şi să te strâng tare, tare, zvâcnindu-mi orgasmul în jurul mâinii tale. Eram aproape, atât de aproape, mă înnebuniseră aşteptarea şi întârzierea şi jocul - de regulă, nu-s prea răbdătoare. Când te-ai aplecat şi mi-ai şoptit că ai să intri cu toată mâna în mine, m-am udat instantaneu şi mai mult, ca o încurajare, ca o recunoaştere a puterii absolute pe care o ai asupra mea. Te-am strâns tare în braţe, încuviinţând cu o şoaptă, m-am desfăcut şi te-am primit, cu un geamăt adânc, aproape un ţipăt. Îmi simţeam carnea cum cedează, cum îţi înfăşoară mâna ca într-o îmbrăţişare, dar nu una tandră, nu, mai mult o încleştare, un zvâcnet şi o durere ascuţită, împletită cu o plăcere imensă. Aceea de a-ţi aparţine, de a şti că în momentul acela nimic altceva nu mai contează. Doar tu şi eu. Am terminat ţipând. Tare, la fel de tare cum se mişca mâna ta, adânc, în mine. Încă şi încă, implacabil, ca o stăpână absolută şi pretenţioasă. Ţi-am dat tot. Şi, pe urmă, ţi-am adormit în braţe. La adăpost.

Ruşinea n-are loc în dormitor (sau bucătărie, living, terasă, debara, baie etc)

Cred că nimic nu mă nedumereşte mai tare, la capitolul inhibiţii umane, decât acelea care intervin, în cele mai nepotrivite momente, între doi oameni şi un număr finit de pereţi - atenţie, fără camere pornite sau chestii din astea. Nu înţeleg cum poate să încapă, între doi adulţi - indiferent de sexul lor, în toate combinaţiile posibile - ruşinea în materie de preferinţe sexuale, poziţii, senzaţii, ce ştiu eu, orice are legătură cu sexul şi cu plăcerea aferentă. 

Pot înţelege că au încercat ceva şi nu le-a plăcut, clar, nu mai vor. Pot înţelege chiar că nu vor să încerce un alt ceva fiindcă ori nu le spune nimic (bun :D), ori chiar le repugnă. Dar să nu faci o chestie pe care până la urmă admiţi că ţi-ai dori-o din cauză că ţi-e ruşine de partener/parteneră, asta nu pot să pricep. Adică, nu ştiu, mă depăşeşte. Se presupune că, dacă ai ajuns într-o situaţie intimă cu cineva, clar îţi place persoana, te simţi suficient de în largul tău ca să te dezbraci, să te priveşti, să te pipăi şi să urli "Este!". Păi şi atunci, de unde şi până unde ruşinea, cum apare ea, ce mecanisme o declanşează? Cum faci distincţia între o poziţie şi alta, de exemplu, şi spui că una e ok, dar pe cealaltă ţi-e ruşine să o practici? Înţelege cineva cum funcţionează chestia asta? Că, să mor eu, mi-ar plăcea şi mie să ştiu, până nu-s prea bătrână ca să-mi mai pese.

Primul sărut

Citeam ieri pe Facebook un soi de maximă dintre acelea care circulă - deși probabil nimeni nu mai știe care dintre ele aparțin de drept persoanei sau poporului căreia/căruia îi sunt atribuite - despre cum primul sărut e întotdeauna stângaci și nu prea reușit. Judecând chiar și numai după numărul de like-uri și comentarii, oamenii păreau să fie de acord cu autorul postării. Ei bine, eu nu sunt. Primul meu sărut, pe care mi-l amintesc foarte bine deși a trecut multă vreme de atunci, a fost minunat. A avut exact doza aceea de neprevăzut care să mă surprindă, dar și pe cea de anticipare care să-mi permită să mă pregătesc sufletește pentru el. A fost într-un cadru natural frumos, fără martori, și a venit după o vreme destul de lungă - evident, pentru vârsta aceea, nu vă uitați așa la mine - încât să știu deja că era inevitabil. A fost delicat, dar ferm, a fost suficient de lung încât să apuc să mă bucur de el, dar nu atât de lung încât să devină incomod. Și, mai important, nu a fost comentat după aceea. Evident, cea de-a doua persoană participantă la eveniment ar putea avea altă părere, până la urmă, memoria afectivă e personală, dar eu una îmi amintesc și acum cu plăcere primul sărut. Dar voi?:)

P.S. - Pentru cine încă n-a încercat, iată un ghid :)
Imaginea vine de aici

Abandon

Îţi simţisem privirea toată seara. Mă urmăreai, aparent linişţită, cu un zâmbet în colţul gurii, dar ştiam că era mult mai mult în ochii tăi decât ar fi observat privitorul neavizat. Îi simţeam cercetându-mă, de parcă atunci m-ai fi văzut prima oară, înregistrând cu atenţie şi interes fiecare detaliu. Roşeam uşor când îţi simţeam privirea întârziind asupra decolteului (ca de obicei, ţi se părea puţin prea adânc, dar, chiar în momentul acela, nu te-ai fi plâns de asta) şi ştiam că îmi observi obrajii luând foc. Ceilalţi nu ştiau de ce, tu însă da. Iar eu eram conştientă că intenţionat mă mănânci din priviri, tocmai fiindcă ştii că mă fâstâcesc, dar îmi şi place, în acelaşi timp. Îţi surprindeam din când în când câte un zâmbet ghiduş, dar plin de dorinţă şi mă încălzeam toată la căldura surâsului tău şi la gândul care-i dăduse naştere. La un moment dat, ţi-ai scos telefonul şi mi-ai trimis un mesaj: "Du-te şi scoate-ţi chiloţii!". Am roşit puternic, aveam impresia că toată lumea ştie ce aveam să fac, dar m-am dus la toaletă şi i-am scos, rămânând apoi toată seara goală parcă, tocmai fiindcă ştiam că te gândeşti la pizda mea udă, înnebunită şi atunci, ca întotdeauna, după tine.
Erai ciudat de calmă când am plecat, ca şi când ai fi uitat amănuntul, dar, deşi aş fi vrut să mergem pe jos, m-ai urcat în primul taxi şi am ştiut atunci, fără echivoc: mă voiai. Repede. M-am udat din nou, instantaneu şi mi-am strâns genunchii, iar tu ai sesizat mişcarea şi m-ai privit lung, ţi-am simţit privirea arzându-mă parcă, deşi abia te puteam vedea, în penumbră. Pe scara blocului, mi-ai luat poşeta şi haina, eram uşor năucă, nu înţelegeam ce vrei să faci. Cu mâna cealaltă m-ai tras după tine pe scări, în viteză. Ai descuiat uşa şi m-ai băgat înăuntru, aruncând tot pe jos, mai departe de noi. M-ai zdrobit de uşa, acum închisă, care punea o barieră protectoare între noi şi lume. Îmi prinsesem mâinile sub mine şi mă zbăteam să scap, să te pot îmbrăţişa, dar nu m-ai lăsat, îmi ţineai capul în palme şi mă sărutai, poruncitor, cotropitor, aproape nu mai aveam aer! Mi-ai ridicat fusta, ştiai că sunt goală sub ea, şi ai intrat tare în mine, cu trei degete, adânc şi violent, făcându-mă să ţip! Şi m-ai avut aşa, în picioare, îmi simţeam fundul izbindu-se de tăblia rece a uşii, îmi
ridicasem un picior pe tine, ca să poţi intra mai adânc în pizda mea şi te încurajam, printre gemete: "Ia-mă, ia-mă, sunt a ta, iubito, a ta, a ta!". Şi am fost. Atunci, ca de fiecare dată. Complet abandonată ţie. Aşa cum îţi place. Şi aşa cum îmi place.

Foame

Karam: Erotica

     Ne era foame una de alta, o foame profundă, dureroasă aproape. Aveam nevoie să fim una în cealaltă, sălbatic, fără preliminarii, fără complicaţii. O simţeam în pasul tău, brusc mai rapid, ca şi când ai fi vrut să înghiţi restul de drum şi să mă duci mai repede înauntru. La adăpost de priviri indiscrete, aveai să mă ai repede, în picioare, lângă uşă, ca de-atâtea alte ori. O ştiam, o citeam în privirea ta.
    Îmi spuneai cu totul altceva, povesteai despre drum, despre o cucoană prea parfumată şi excesiv de vulgară care te terorizase tot drumul, dar ochii tăi îmi spuneau exact ce urma să mi se întâmple. Îmi tremurau deja genunchii, mi se uscase cumplit gura, ardeam să mă săruţi, să mă ai, să scâncesc în braţele tale, să mă cutremur în mâinile tale, să urlu de plăcere cu pizda înfiptă în limba ta! Dacă prima dată când ne-am văzut, tremurasem fiindcă nu ştiusem la ce să mă aştept, acum tremuram fiindcă ştiam. Ştiam exact cum mă faci să mă simt, ştiam exact cât de mult îmi place să mă fuţi, tare, adânc, până la capăt, până nu mai simt nimic din mine decât plăcerea imensă din centrul meu, crescând, copleşindu-mă, supunându-mă ţie complet...
   Pe ultimii metri, înainte de a intra în casă, am fugit, aproape, m-ai prins de mijloc pe scările întunecate şi m-ai sărutat adânc, m-ai muşcat până la sânge, îi simţeam gustul uşor sărat, amestecat cu al tău. Aproape nu mai aveam suflu când mi-ai dat drumul, cu greu mă ţineam pe picioare şi, când am intrat în casă, m-am sprijinit de perete, cu capul lipit de piatra rece, şi te-am tras în braţele mele. Ţi-am desfăcut haina şi mi-am strecurat mâinile reci pe sub bluza tare, voiam să-ţi simt căldura, să-ţi simt pielea, să ştiu, fără urmă de dubiu, că eşti acolo. Ai tresărit şi m-ai strâns şi tu, sărutându-mă iar şi iar, ni se loveau dinţii aproape, atât eram de încleştate! Mi-ai ridicat cu o mână fusta şi, dintr-o mişcare, ai intrat în mine adânc, tare, ca şi când n-ar mai fi fost timp. Nici timp de întrebări, nici de încercări, nici de aşteptare. Am gemut surd, icnind la fiecare mişcare a ta, mă simţeai tremurând, îmi muşcam buzele ca să nu ţip, deşi aş vrut, aş fi vrut să ţip tare, necontrolat, aşa cum o fac mereu atunci când mă termini, când mă aduci în pragul nebuniei, ca să mă ridici apoi peste el şi să mă prinzi în braţe, de partea cealaltă! Nu puteam, însă, cumva, în momentul acela, simţeam că trebuie să tac, să mă mişc doar cu tine odată, în ritmul tău, primindu-te în mine fără rezerve. Şi te-am lăsat să mă ai, tare, sălbatic, să te pierzi în mine în timp ce mă făceai să mă pierd. Complet, total, până la capăt! Cum ne place nouă, iubito...  Am terminat aproape fără sunet, tremurând însă necontrolat şi strângându-ţi degetele adânc în mine, cu sucul curgându-mi fierbinte peste ele, copleşindu-te. Te-am privit în ochi şi ţi-am şoptit, cu un zâmbet: "Ştii ce, iubire? Mai vreau!Ce zici, mai primesc?"

Charleston

            Îmi plăceau anii '30. Ştiai că mi-aş fi dorit să trăiesc atunci, în timpul acela, cu petreceri nebune şi dans până dimineaţă, pe ritmurile noi de charleston. Îmi făcuseşi dealtfel un CD cu melodii de dinainte de război, o selecţie splendidă şi, în seara aceea, mi-ai spus că ai o surpriză. Când am auzit primele note, am ştiut. Ţi-am zâmbit larg, ca un copil care a primit, sub brad, jucăria mult aşteptată. 

            Am oprit muzica şi ţi-am spus să închizi ochii şi să mă aştepţi un pic. Am aşteptat să-ţi văd pleoapele coborâte, ţi-am sărutat ochii şi am dispărut. Mă simţeai doar trecând în viteză pe lângă tine, scoţând zgomote de protest fiindcă nu găseam una sau alta. Auzeai uşa la baie, apoi iar mă ghiceai fugind pe lângă tine, în ţăcănit de tocuri, lăsând o undă de parfum în urma mea. În final, după vreo zece minute, în care îţi pierduseşi răbdarea şi strigai la mine mereu dacă sunt gata, am dat din nou drumul la muzică şi ţi-am spus că poţi deschide ochii. 

            Mă aşezasem pe un scaun cu spătar, exact în faţa ta. Eram toată în negru: ciorapii, pantofii cu tocuri înalte, bluza de dantelă şi fusta subţire. Doar bijuteriile făceau notă discordantă, fiind de un roşu intens. Îmi aranjasem şi părul după moda vremii, aveam chiar o tocă micuţă, cochetă, cu voaletă asortată. Ochii îmi erau conturaţi cu negru, iar între buzele roşii ţineam un ţigaret din care ardea alene o ţigară... Şi îţi zâmbeam, un alt zâmbet acum, acela care-ţi spune: "Te vreau!". Ai dat să vii către mine, dar ţi-am făcut semn să nu... M-am ridicat, am întors scaunul cu spătarul spre tine, încălecându-l, cu picioarele desfăcute. "Nu mi-am pus lenjerie, iubito", ţi-am şoptit şi ai ştiut că sunt goală pe sub fustă, ciorapii fiind cu portjartier. Am abandonat ţigara în scrumieră şi m-am atins cu ambele mâini, frecându-mă tare. "Uită-te în ochii mei!", ţi-am spus, văzând cum încercai să îmi vezi mişcările printre barele de lemn ale spătarului scaunului. Mi-ai susţinut privirea copleşită de plăcere, îţi vedeam ochii strălucind, ca ai unei feline care se pregăteşte să sară asupra prăzii. Eram udă şi excitată, erai atât de aproape, încât îmi simţeai mirosul pizdei încinse şi-i auzeai sunetul în timp ce mi-o frecam cu ambele mâini, cu capul dat puţin pe spate, dar cu privirile suspendate în ale tale, gâfâind, cu buzele roşii uşor întredeschise... "Pentru tine, iubire!", ţi-am şoptit, cu ultima brumă de coerenţă, exact înainte de orgasm, pe care mi l-ai văzut în ochi, în obrajii încinşi, mi l-ai auzit - ştii că mereu termin aproape ţipând! M-am ridicat, vedeai cum îmi tremură picioarele, am întors scaunul, m-am aşezat şi m-am desfăcut tare pentru tine. "Iubito, m-ai văzut şi m-ai auzit. Acum, poţi să mă şi guşti!"

Cină cu final neaşteptat

Din cina aceea nu-mi mai amintesc mare lucru. Nu mai ştiu nici de ce ajunsesem acolo, la masa aceea, ştiu doar că, timp de o oră şi jumătate, cât a durat, ţi-am simţit constant piciorul lipit de al meu, pe sub faldurile complicate ale feţei de masă. În rest, nici măcar nu m-ai privit, dar te simţeam într-un mod care mă înnebunea. Cu atât mai mult cu cât caracterul oficial al cinei cu pricina mă împiedica să mă manifest în vreun fel. Şi tu o ştiai. Îţi treceai din când în când mâna prin păr, gesticulând în timp ce explicai ceva, şi îţi simţeam parfumul... Coatele ni se atingeau din când în când, întâmplător, dar orice atingere era suficientă ca să mă facă să tresar uşor, iar pielea mi se încreţea pe braţ. Şi numai tu ştiai de ce. Nu-mi amintesc cine ne sugerase să stăm una lângă cealaltă, dar îmi aduc aminte zâmbetul tău din momentul respectiv, unul care spunea clar: "You're in trouble, baby!". 

Din prima clipă, de când ţi-ai tras scaunul foarte aproape de al meu, pretextând că în partea cealaltă e un picior al mesei care te încurcă, am ştiut că nu aveai să mă cruţi. Când te-ai aşezat, ţi-ai lipit piciorul de al meu, într-un mod atât de firesc şi de intim, încât m-am topit. M-am udat instantaneu, mi-am frecat uşor coapsele una de cealaltă, sub şervetul pe care-l ţineam în poală, şi am luat paharul cu apă de pe masă, sorbind o înghiţitură zdravănă. Mi se uscase gâtul. Te doream. Tu păreai degajată, complet stăpână pe tine. Dar ştiam că e doar un joc, iar asta mă incita teribil. Eram curioasă până unde ai să mergi, mi-aş fi dezlipit coapsa de a ta, dar nu puteam, mă ţineai pe loc, eram a ta. O ştiam, o ştiai. Dacă mă întrebi acum, iubito, ce am mâncat, nu am să-ţi pot spune: totul avea acelaşi gust, gustul sucului tău. Doar la asta mă puteam gândi, mă înroşisem, desigur, la un moment dat cineva a dat drumul aparatului de aer condiţionat de deasupra mesei, crezând că mi-e cald. Doar tu ştiai de ce eram roşie... Când ţi-ai scăpat bricheta şi te-ai aplecat s-o ridici, înlemnisem toată, nu ştiam ce ai să-mi faci, picioarele mele mi se păreau deodată atât de expuse, acoperite doar de ciorapul subţire. Mi-am ţinut respiraţia, dar nu m-ai atins, te-ai ridicat, nici măcar nu m-ai privit, nu era nevoie, ştiai la ce mă gândisem. Şi, exact când respiram uşurată (deşi, parţial, eram şi dezamăgită), ţi-ai scos piciorul din pantof şi mi l-ai mângaiat uşor pe al meu! Am îngheţat, apoi am transpirat, îmi simţeam buza de sus cum se umezeşte, aproape în acelaşi ritm cu buzele celelalte, de mult mai jos. Eram atât de udă încât mi-era teamă că, prin bikinii pe care insistaseşi să mi-i pun şi fusta subţire, neagră, s-ar fi văzut o pată dacă mă ridicam. Şi m-aş fi ridicat să mă duc la toaletă şi să mă frec, violent, atât de tare mă înnebuniseşi. Dar ştiam că nu pot termina fără tine. Şi mai ştiam că, întoarsă înapoi, urma să dau ochii cu tine. Şi tu ai fi ştiut ce am făcut. Am stat deci pe loc, fumând ţigară de la ţigară, reuşind, dar cu efort considerabil, să răspund întrebărilor ce mi se adresau direct, în rest neparticipând prea mult la discuţie. Tu, în schimb, erai strălucitoare: veselă, mereu cu replica potrivită, atentă, amabilă cu toată lumea. Şi aşa te-aş fi zdrobit de un perete şi te-aş fi sărutat până la sânge şi mi-aş fi înfipt mâinile în pizda ta chiar acolo! Să te aud gemând, să-mi zici că e bine şi că mai vrei, să te am! Te doream cu furie aproape, îmi simţeam sângele clocotind, aş fi dat orice să te smulg de acolo, să te iau şi să plecăm, atunci, imediat! Dar nu puteam şi asta mă făcea să te vreau mai mult, din ce în ce mai mult! Când toată lumea şi-a comandat desert, eu am renunţat, ca masa să se termine mai repede, să fie o comandă în minus, deci să plecăm mai devreme. Ne-am luat rămas bun, am schimbat politeţuri, mă dureau colţurile gurii de atâtea zâmbete forţate, vroiam să te fut! O dată şi încă o dată, până aş fi obosit! Plecând în sfârşit de la restaurant, pe strada întunecată şi îngustă, te-am tras spre mine şi te-am sărutat. Aspru, adânc. Mi-ai răspuns, jucându-te cu limba mea, sugând-o uşor, tachinând-o. "Mă omori!", ţi-am şoptit, nu mă mai puteam abţine. "Te vreau!", a venit răspunsul tău, mai mult un geamăt, şi n-am mai putut. Te-am lipit de zidul din spatele tău, mi-am strecurat mâna în pantalonii tăi, ştiam că se poate, slăbiseşi mult în ultima vreme, apoi pe lângă chilot. Ţi-am găsit pizda fierbinte, udă, şi mi-am înfipt două degete adânc în tine, forţând un pic. Ştiam că era aproape imposibil să termini aşa, ştiam că avea să te doară, dar trebuia să te am! Aşa că te-am avut, tare, repede, eram flămândă de tine, iubito, nebună de dorinţă, incapabilă să mă opresc! Şi mi-ai gemut în braţe, şi mi te-ai zvârcolit, acolo, pe strada pustie şi întunecată, iar eu ţi-am cules gemetele de pe buze, sărutându-te în timp ce te aveam. Adânc, tare.         

Cadoul perfect

    Era ziua ta, iubito. Mă munceam de luni bune, încercând să găsesc, pentru tine, cadoul perfect. Misiune deloc uşoară, fiindcă tu nu eşti în niciun caz o persoană uşor de mulţumit şi n-aş fi vrut să iau ceva care să nu-ţi placă. După adânci reflecţii şi căutări îndelungi, după ce de trei ori îţi luasem câte ceva şi tot de atâtea ori fusesem, în final, nemulţumită, am decis că, până la urmă, cel mai frumos cadou, la care ştiam sigur că nu ai să spui de complezenţă că îţi place (deşi, fie vorba între noi, nu prea eşti genul gesturilor de complezenţă), aş fi eu. Drept pentru care, în ziua aceea, după ce ai plecat, ca de obicei, la lucru cu noaptea în cap, am trecut la fapte:). Am făcut întâi cumpărături - câte puţin din toate chestiile care ştiam că îţi plac, pentru o gustare pe care o speram de după :)  şi, pentru mine, lenjerie nouă, de dantelă neagră, inclusiv portjartier, tot negru, cu o fundita rosie, minuscula, si ciorapi fini, cu dungă. Flori, evident, de fapt, un singur trandafir, roşu-vişiniu, din cei care îţi plac, şi, prin casă, buchete de frezii, care miros atât de frumos... Am pregătit gustarea şi am lăsat-o la frigider, alături de o şampanie bună, pe care speram s-o împărţim. Ştiam că urma să mă suni, în drum spre casă, o făceai mereu. Mi-am pus lenjeria cea nouă, m-am fardat doar puţin, un pic de creion negru la baza genelor, rimel şi un strop de ruj roşu, cât să-mi contureze puţin buzele, mi-am aranjat părul, o urmă de parfum şi eram gata. Atunci m-ai sunat tu: "Să mai iau ceva de jos?", m-ai întrebat.   "Nu-i nevoie, ţi-am răspuns, hai acasă!"

    Şi m-am aşezat, cuminte, pe canapea, cu trandafirul tău roşu în mână, aşteptându-te. Mi-era puţin rece, de emoţie şi, brusc, ideea mea nu mi s-a mai părut atât de strălucită... Dar, dacă-i bal, mi-am zis, bal să fie, îmi iau inima în dinţi şi asta e! În cel mai rău caz, m-am gândit, aveai să râzi. Şi asta, până la urmă, nici măcar nu e un lucru rău. Aproape am uitat să respir când am auzit cheia în uşă. Ai intrat şi, conform obiceiului, ţi-ai aruncat o privire în bucătărie, unde mă găseai, de regulă, dacă eram acasă. Lumina era aprinsă, dar eu, lipsă la apel:)! Când ai deschis uşa sufrageriei, care, în general, stătea deschisă, erai deja cumva încruntată. M-ai văzut, mi-ai zâmbit, faţa ţi s-a luminat brusc şi, dintr-un singur gest, mi-ai spulberat toate temerile. M-am ridicat, am venit spre tine, te-am sărutat, ţi-am dat trandafirul: "Mă ierţi, pur şi simplu n-am găsit cadoul perfect pentru tine..."

   Tu deja începuseşi să spui că nu contează asta, că suntem împreună şi e suficient, dar ţi-am închis gura cu un sărut (altfel e greu să te facă omul să taci:)!) şi ţi-am şoptit, lângă obraz: "Aşa că m-am gândit, iubito, că, până la urmă, cel mai frumos cadou aş fi chiar eu... Ce zici, îţi place?", te-am întrebat, ştrengăreşte, făcând o piruetă, ca să mă vezi mai bine. M-ai tras înapoi, în braţele tale, m-ai sărutat de data asta tu, apăsat, mi-ai mângâiat umerii, curbura sânilor ieşiţi pe jumătate din sutien, linia gâtului, fără bijuterii, numai cu o fundă roşie de satin (eram cadoul, doar, nu?) şi mi-ai şoptit: "Iubito, eşti cel mai frumos cadou pe care l-am primit vreodată!". A fost suficient ca să mă ud toată, vocea ta, tonul tău, privirea ta, nu le-aş fi putut rezista nici într-o cadă plină cu gheaţă! Mi-ai citit în ochi dorinţa, întotdeauna mă citeşti atât de bine, iubire! M-ai dus pe canapea, de unde mă ridicasem, m-ai aşezat, mi-ai desfăcut uşor, doar puţin, picioarele şi mi-ai zis, insinuant: "Aşa un cadou trebuie despachetat cu grijă! E fragil..."  Ţi-am zâmbit, a încuviinţare, şi ai început atacul: mi-ai descălţat, pe rând, fiecare picior, mi-ai mângâiat tălpile, prin ciorapii fini, negri. Eu gemeam de plăcere, ştiai că ador asta şi insistai, deşi parcă nici tu nu mai aveai răbdare. Mi-ai mângâiat pizda umedă prin chiloţii de dantelă, o vedeai strălucind, deja foarte udă, ştiai că te vreau, te priveam pe sub gene, pleoapele îmi erau leneşe, grele de dorinţă. Mi-ai dat jos chiloţii, dar mi-ai lăsat ciorapii şi portjartierul pe mine, îţi plăcea contrastul cu pielea mea albă. Mi-ai lins pizda uşor, pe îndelete, până m-ai adus în pragul nebuniei. Erai complet îmbrăcată, cum veniseşi de la birou, iar eu eram pe jumătate goală şi excitată până la durere, tânjeam după tine, voiam să mă fuţi! Te-am dezbrăcat cu furie aproape, muream dacă nu mă lipeam de tine, ştiam că şi tu mă vrei, te simţeam. Când, în sfârşit, te-am  strâns în braţe, goală, am simţit mirosul pielii tale, atât de cunoscut, totuşi aşa de incitant de fiecare dată. Mi-am strecurat o mână între noi şi ţi-am atins pizda. Era udă şi te-am privit în ochi: "La mulţi ani, iubito! Eu sunt cadoul tău, deci, spune, cum mă vrei?" "Ştii cum", mi-ai răspuns, privindu-mă în ochi, să vezi dacă intuiesc ce vrei. Am scos atunci strap-ul dintre pernele canapelei, unde îl pusesem dinainte (întotdeauna îţi ghicesc dorinţele, aşa-i, minune?) şi ţi l-am pus. M-am întors cu spatele la tine, am desfăcut picioarele, să-mi vezi bine pizda udă şi nerăbdătoare, şi ţi-am zis: "A ta sunt, iubito! Ia-mă, fute-mă tare!" Şi ai făcut-o, ai intrat în mine aproape cu furie, ardeai cu siguranţă, ca şi mine, de dor, de drag, de nevoia aceea atavică de a fi una. Mă înfigeam în tine, veneam spre tine, te voiam complet în mine, te-ai aplecat şi mi-ai frecat tare pizda, cu ambele maini, în timp ce mă pătrundeai adânc, şi mai adânc, şi mai tare. Am terminat amândouă odată, zgomotos, fără reţineri. O dată în an e ziua ta, iubito! Vecinii n-au decât să zică ce vor...    

Fabulaţie în trei (menţiune: iubito, îţi rup gâtul dacă încerci asta!)

Mă omorai la creieri de vreo lună să mergem să învăţăm la bibliotecă pentru testele de limba engleză: că acolo e mai linişte, că avem cărţile la îndemână şi, mai important, nu o să ne mai stea gândul la prostii, cum se întâmplă dacă rămânem acasă. Zis şi făcut. Am ajuns acolo, ne-am rezervat o masă la sala de lectură şi ne-am dus la raft, să ne căutăm volumele de trebuinţă. Grea alegere, biblioteca tocmai primise fond de carte nou... Ne sfădeam lângă raft, una optase pentru o gramatică mai modern abordată, cealaltă voia ceva tradiţionalist, oricum, dezbăteam în şoaptă argumentele pro şi contra unei alegeri sau alteia. Mi se încinseseră obrajii, de nervi că nu reuşeam să te conving, şi îmi frecam, tic vechi de şcolăriţă, buricul degetului mare de cantul foilor cărţii,concentrată la ce-ţi ziceam. Te-ai apropiat, m-ai sărutat uşor pe buze, m-ai privit adânc în ochi şi mi-ai zis: "Luăm ce vrei tu, iubire, ce vrei...". M-am fâstâcit, m-am înroşit, ţi-am răspuns la sărut. În timp ce luam noi cărţile din raft, s-a apropiat bibliotecara. Tânără, drăguţă, deloc şoricelul la care te aştepţi într-un asemenea loc: mai degrabă plinuţă, dar cu forme frumoase, cu ochelari cu rame groase şi părul greu, roşcat, prins în coadă. "Pot să vă ajut cu ceva?", ne-a întrebat, scoţându-şi ochelarii şi rozându-le uşor un braţ, iarăşi un tic pe care şi eu îl am, am recunoscut, zâmbind. Rama neagră între buzele ei roşii era incitantă, privirea îi era toată numai invitaţii, umorul situaţiei (eram convinsă că ne văzuse sărutându-ne!), dar şi un soi de anticipare îi animau ochii căprui, catifelaţi. Te-am privit, întrebătoare, pe jumătate incitată, pe jumătate geloasă: o ştiai, oare, pe bibliotecară, mă gândeam, şi de aia mă bătuseşi la cap să vin aici? Ţi-ai îngustat ochii a dojană, nu era aşa, am priceput. Văzându-mă din nou relaxată, ai înaintat spre ea, ai prins-o de talie, pe la spate, şi i-ai şoptit ceva la ureche. A încuviinţat, a venit spre mine şi m-a sărutat, a coborât apoi pe gâtul meu, uşor, eu îţi susţineam privirea, te doream pe tine, ştiai cât mă chinuie asta, ştiai că accept doar fiindcă aşa vrei tu, ştiai că, la un moment dat, exista riscul să fug, pur şi simplu. Ai păşit mai aproape de noi două, privindu-mă în continuare în ochi, te-ai aplecat şi m-ai sărutat pe buze, în timp ce ea coborâse între sânii mei şi îi săruta, la rându-i, uşor,tandru. Mi-a desfăcut nasturii rochiei pe care o purtam (fără chiloţi, ca de obicei vara) şi a ajuns cu buzele pe pizda mea, îi simţeam respiraţia uşor precipitată, o simţeam şi pe a ta, când mă sărutai. Mi-ai prins sânii în palme, ea mă lingea deja, îşi strecura limba între labiile mele, o simţeam şi, în ciuda faptului că trupul meu reacţiona, parcă nu era bine... Un gând răzleţ nu-mi dădea pace: era bine, dar nu erai tu! Am gemut, am încercat să mă eliberez, dar tu mă ţineai strâns de şolduri pentru ca ea să mă poată linge şi îmi şopteai: "Pentru mine, iubito, fă-o pentru mine...". Eu mă zvârcoleam, încercam să scap din strânsoarea mainilor tale, dar nu puteam, nu eram suficient de puternică, fascinaţia limbii ei, cuvintele tale, şuierate în urechea mea, faptul că te ştiam udă, că ştiam că ai s-o goneşti pe ea, ca sa mă ai tu, toate mă faceau să cedez, din minut în minut mai mult... Ţi-ai luat mâinile de pe şoldurile mele şi mi-ai desfăcut cu ele pizda, mi-ai băgat degetele mari adânc în ea şi ai desfăcut-o, ca străina să mă lingă mai bine. Şi m-a lins, insistent, până la durere aproape, până când nu mai eram parcă altceva decât un clitoris care pulsa nervos. Atunci ai dat-o deoparte, ai sărutat-o pe buze şi te-ai lăsat în jos, înfigându-ţi limba în pizda mea. Am gemut, a recunoaştere, te-am prins cu mâinile de cap şi te-am tras aproape, mai aproape, am început să mă mişc rotund în limba ta, am gemut, am scâncit, aproape să mă audă toata lumea din jur şi am terminat năvalnic, sucul meu ţi s-a întins pe faţă, ţi-a inundat gura. Te-ai ridicat, m-ai sărutat, ai sărutat-o şi pe ea... De învăţat, iubito, poate mai bine învăţăm acasă, ce zici?

Simţuri şi sensibilităţi

Mă gândeam, deunăzi, care sunt mecanismele interioare care ne determină să reacţionăm uneori extrem de disproporţionat la întrebările legate de sex. La discuţiile privitoare la viaţa sexuală sau orice informaţii care au legătură cu acest sector al existenţei noastre, atât de important, totuşi atât de tabu, de cele mai multe ori. Şezând eu şi cugetând, am identificat câteva motive pentru care considerăm că e mai bine să nu vorbim despre sex:
1. Puţini interlocutori înţeleg ideea de ipotetic, de discuţie de principiu, de explorare curioasă a erotismului. Aproape automat, abordarea oricărui aspect sexual va presupune o etichetare. Cu alte cuvinte, nu poţi vorbi despre practici sado-masochiste sau jocuri cu urină fără să se presupună că le practici sau, în cel mai bun caz, intenţionezi să o faci.
2. Chiar şi categoria persoanelor care nu vor presupune automat că, fiindcă eşti curios să afli mai multe despre sadism, ai de gând să devii un sadic, prezintă riscuri din cu totul altă perspectivă: din ea fac parte şi persoane care vor lua discuţia drept un avans, pornind de la ideea că vrei să faci sex cu ele/ei. Iar asta riscă să dea naştere la neînţelegeri.
3. Cei mai mulţi dintre oameni vor reacţiona absolut aiurea: ori vor mima un şoc pe care dealtfel nu-l simt, ci sunt mai degrabă curioşi să vadă cum gândeşti, dar cum ar putea, Doamne fereşte, s-o recunoască? ori vor fi cu adevărat şocaţi şi îşi vor modifica părerea despre tine, pe principiul: "Credeam că e om serios şi ia uite la ce-i stă gândul!".

Cred că acestea sunt şi motivele pentru care, chiar în intimitate, evităm sau amânăm uneori discuţiile despre sex. Am auzit la cineva un comentariu care m-a năucit, pur şi simplu: "Dacă merge bine, nu-i nimic de discutat, dacă nu merge, oricum plec, nu discut!". Ceea ce m-a lămurit de ce sunt atâtea femei care n-au avut niciodată orgasm. Şi de ce sunt atâţia bărbaţi nemulţumiţi. Şi, în general, de ce sunt atât de mulţi oameni pur şi simplu nefericiţi.

Atitudine

Sărbătoream, în cadru restrîns, un eveniment special pentru o firmă parteneră, al cărei şef era bun prieten cu al nostru. Lume bună, vreo 50, 60 de oameni, muzică în surdină, discutii pe ton scăzut, ici colo mai izbucnea cîte un hohot de rîs puţin forţat (vreun şef spusese, mai mult ca sigur, un banc răsuflat). Mîncasem puţin, din vîrful buzelor, băusem un martini sec, cu gheaţă , salutasem în stînga şi în dreapta, dar nu aveam chef de socializare şi pîndeam un moment propice să mă retrag în birou.
La un moment dat, făcînd uşor slalom printre invitaţi - reuşisem cu greu să-l evit pe şeful pompierilor, un libidinos notoriu, care, cum mă vedea, se simţea obligat să sară la atac - am simţit un miros familiar, cumva greu de definit, în amalgamul de arome de mîncare, băutură şi parfumuri bune, dar date prea din gros. Am insistat însă cu privirea, să identific sursa, nu reuşeam să îmi amintesc ce era... În colţ, la o masă joasă, mai retrasă, am văzut, în scrumieră, o ţigaretă de foi aprinsă. Fumul se ridica alene din ea şi am ştiut că asta îmi plăcuse, mi-am amintit aroma de pe cînd fumam şi eu aşa ceva. La masă erau doar două persoane, un bărbat între două vîrste, îmbrăcat destul de modest, cu un costum ieftin şi prost croit, care trăgea dintr-o ţigară oarecare şi vorbea tare, gesticulînd. Vizavi de el stăteai tu. Te-ai aplecat să-ţi iei ţigara de foi din scrumieră. Păreai să-l asculţi cu politeţe pe cel din faţa ta, aveai un zîmbet vag, în colţul gurii, dar ochii... ochii spuneau altă poveste. Era evident amuzamentul din ei, indiferent ce povestea individul, era clar că te plictisea teribil, ai fi plecat, probabil, în orice alte condiţii, fără urmă de regret. Dealtfel, în timp ce te urmăream, ţi-ai aruncat, discret, o privire la ceas, pe care l-ai scos de sub mîneca bluzei dintr-o singură mişcare a încheieturii. I-ai raspuns apoi, printr-o replica scurtă, individului, care, din ce-am înţeles, tocmai se pregătea să se ridice. A şi făcut-o, blocîndu-mi o clipă cîmpul vizual, dar, cînd a trecut, am constatat, nu fără satisfacţie, că avusesem dreptate. Ţi-am surprins o privire de uşurare, te-ai relaxat uşor în fotoliu şi ai privit în jur, roată, trăgînd ultimele fumuri din ţigară. Cînd ai ajuns cu privirea la mine, ţi-am susţinut-o şi ti-am zâmbit, cumva complice. N-ai reacţionat imediat, m-ai măsurat doar atent, după care mi-ai răspuns, schiţînd doar un zîmbet, atît de scurt încît, dacă nu te-aş fi privit atent, aşteptîndu-ţi reacţia, nici nu mi-aş fi dat seama.
Mi-am luat paharul, m-am îndreptat spre tine, m-am aşezat pe fotoliul din faţa ta, fără să cer permisiunea, cum aş fi făcut-o î n mod normal. Am dat bună seara, mi-ai răspuns politicos, dar atît, te simţeam în expectativă. Am marşat atunci: "M-am gîndit să mă aşez, poate scăpăm de domnul... ". Mi-ai zîmbit atunci de-adevăratelea, n-ai comentat, dar era clar că ideea îţi surîdea. N-am conversat, ne-am studiat doar reciproc, cu o nonşalanţă, totuşi, neaşteptată. La un moment dat, s-a adus un tort, s-au tras tunuri cu confetti, zgomotul general devenise insuportabil, toată lumea se strînsese în mijlocul camerei, cu spatele la noi.
Te-am privit, m-am ridicat, mi-am luat paharul, am trecut aproape pe lîngă tine, mergînd în sens invers faţă de nebunia aceea şi, cînd puteam chiar să-ţi ating umărul, m-am aplecat şi ţi-am şoptit la ureche: "Înăuntru e mai linişte...". Am încercat să trec mai departe, mutarea următoare îţi aparţinea, dar m-ai prins de mînă, uşor, şi mi-am întors privirea către tine. M-ai privit lung, atent, cercetător. Mi-am zis, în sinea mea, că meriţi să risc un pic: te-am invitat, dintr-o privire, ridicînd uşor sprînceana dreaptă, iar cu degetul mare de la mîna dreaptă, pe care mi-o ţineai, ţi-am trecut, uşor, peste încheietură. Mi-am ţinut respiraţia o clipă, de teamă, dar mi-ai zîmbit, te-ai ridicat şi ai venit după mine, intrînd în birou, în spatele meu. Ai închis uşa, te-ai sprijinit de ea şi m-ai tras aproape, m-ai privit în ochi, cu altă privire, de data asta, una provocatoare, de parcă uşa închisă dintre noi şi vacarmul de afară te-ar fi transformat subit. Mi-ai ridicat mîna spre faţă, nu m-am ferit, eram curioasă ce vrei să faci. Ai dat să mă mîngîi cu degetul mare pe obraz, dar ai schimbat direcţia în ultima clipă, trasîndu-mi conturul buzelor cu el. Am simţit fiorul pînă în miezul meu, o undă de dorinţă m-a străbătut ca un curent electric, am întredeschis uşor buzele, surprinsă eu însămi de reacţie şi am oftat uşor, abia auzit. M-ai sărutat atunci, sălbatic, ţi-am răspuns, mă cuprinsese o foame, o nevoie teribilă, atît de puternică era atracţia evidentă. M-ai strîns în braţe mai tare, îţi simţeam palmele pe spate, strîngîndu-mă aproape, îţi simţeam parfumul, căldura pielii prin bluza subţire. Aşa ceva nu mai trăisem niciodată... Brusc, mi-am amintit unde sunt, ca pe hol erau mulţi oameni, cunoscuţi şi necunoscuţi, colegi, şefi.
M-am îndepărtat puţin de tine, fără să mă smulg complet din îmbrăţişare: "Vino cu mine", ţi-am spus, cu o voce uşor răguşită, joasă. M-ai urmat, am ieşit pe o uşă secundară, am luat-o pe coridorul întunecat şi am intrat într-un alt birou, mai mic, unde ştiam că nu avea să vină nimeni. Un spaţiu strîmt, un singur scaun şi un birou, pe care un computer uitat deschis clipea uşor în întuneric. De afară, pe geamul mic, intra lumina unui felinar de pe stradă. "Cred c-am înnebunit, dar te vreau", ţi-am spus, lipindu-mă din nou de tine. M-ai sărutat iar, asaltîndu-mă, înnebunindu-mă cu limba. "Şi eu te vreau!", te-am auzit, nici nu eram sigură că asta ai zis, dar ce-a urmat mi-a dovedit-o din plin. Mi-ai tras bluza peste cap, în viteză, am auzit un cercel căzînd cu un zăngănit uşor pe podea, mi-ai prins sînii în palme, prin sutien, şi eu mi-am lăsat capul pe spate. Aveai acces la gîtul meu şi ai profitat, m-ai lins, m-ai sărutat, m-ai muşcat, m-ai supt (Doamne, ce semne aveam să am!). Eram udă toată şi tremuram, nu-mi venea nici mie să cred ce mi se întîmpla. Te simţeam precipitată cumva, îţi simţeam dorinţa, era aproape palpabilă, ca şi mirosul pielii tale şi aroma ţigărilor pe care le fumaseşi şi pe care ţi-o gustam de pe buze. Mi-ai scos sînii din cupele sutienului, fără să-l desfaci, nu era timp de delicateţe, nici n-o vroiam, şi le-ai strîns sfîrcurile tare, ritmic, în timp ce mă sărutai şi îmi muşcai buzele sălbatic. Am gemut înfundat, de mai multe ori, îmi strîngeam picioarele unul în altul, ştiai ce înseamnă asta. Mi-ai abandonat un sîn, mi-ai ridicat fusta, mi-ai strecurat două degete pe lîngă chilot şi ai intrat tare în mine. Nu mai aveai nevoie de încercări, ştiai că sunt udă şi aşa şi eram. M-ai futut tare, tare, repede, din ce în ce mai repede şi mi-am dat drumul în mîna ta, ţipînd aproape, prăbuşindu-mă peste tine. Tremuram, m-ai strîns în braţe şi, simţindu-ţi un sărut uşor, pe buze, m-am gîndit, la limita coerenţei: "Dumnezeule, nici măcar nu ştiu cum o cheamă!". Cumva, însă, ştiam că aveam să aflu. Nu era decît începutul.

Concert Metallica - varianta mea

De trei luni aşteptam să vină Metallica. Ştiai că îmi plac, luaseşi biletele din timp, iar eu scrisesem data în calendar şi bifam zilele cu conştiinciozitate, ca un copil pe care-l aşteaptă, la sfârşitul plin de succes al anului şcolar, o răsplată pe măsură: o bicicletă, cel mai tare VTT care există sau ştiu eu ce altă minunăţie.
În seara concertului, m-am pregătit ca de zile mari: coafură zbuciumată, cum zicea biata bunică-mea, adică multă spumă şi fixativ cu duiumul, după care ciufulit totul la greu şi fixat din nou. Tu mă priveai amuzată, cum îmi fabric în oglindă un machiaj a la Marlin Manson în dizgraţie: contur negru la ochi, fard gri inchis, ruj roşu-sângeriu. Lanţuri groase la gât, cruci şi pandantive grele, brăţări şi un inel cu cap de mort impresionant, pe care mi-l ascundeai mereu în câte-o cutie de pantofi, dar pe care îl recuperam cu încăpăţânare. Fustă scurtă de blug, colanţi negri, bocanci, geacă de piele, direct peste un sutien negru lucios. Am plecat cu ore mai devreme, să avem timp să intrăm pe stadion. Pe drum, agitată, îţi povesteam ce melodie a lor am ascultat prima oară şi când, cum nu era majorat în liceu la care să nu se danseze pe baladele lor. Tu nu-mi spuneai nimic, mă ascultai doar, uimită de bucuria mea aproape adolescentină. Când trupa a început să cânte, iureşul oamenilor care încercau să ajungă mai aproape de scenă aproape m-a smuls de lângă tine. Ai întins mâinile şi m-ai cuprins de talie, trăgându-mă aproape, lipindu-mă de tine, în timp ce te sprijineai bine pe picioare, să nu ne dea jos vecinii "de suferinţă". Îţi plăcea muzica, dar erai mai atentă la spectacolul tău preferat, la mine: urlam odată cu solistul, săream în sus pe ritmul chitărilor electrice, dansam, abandonată unei plăceri pe care nu mi-o cunoşteai prea bine, dar căreia îi apreciai deja efectele. Era un pic frig, dar eu nu-l simţeam, aveam obrajii roşii, ochii îmi străluceau ca ai unei pisici negre, pe care o vezi, în penumbră, pentru o clipă. Pe ceafa liberă îmi simţeai parfumul, ales de tine, ca de obicei, iar asta îţi dădea o stare de bine, de familiar. O cunoşteai pe străina asta zurlie, care aproape îţi scăpa din braţe la fiecare solo de chitară. Era a ta, cu formele-i binecunoscute, îndelung explorate, şi totuşi parcă alta, vestigiu al unei istorii neîmpărţite. Incitantă. M-ai sărutat pe ceafă, lung, gustându-mi pielea cu vârful limbii. Te-am simţit, am gemut surprinsă, mi-am întors capul spre tine. Nebunia din jurul nostru era deja redusă la tăcere, oamenii de lângă noi si cei de pe scenă păreau din alt film, se mişcau cu încetinitorul, ca într-un balon de sticlă plin cu apă. Te-am sărutat pe buze, cu un zâmbet absolut orbitor, acela care spune, într-un singur gest: Te iubesc, Mulţumesc, Eşti viaţa mea. Am vrut să mă desprind apoi şi să mă întorc cu faţa la scenă, dar nu m-ai lăsat. M-ai sărutat şi tu, adânc, şi mi-ai spus, la ureche: Te vreau! Acum! Aici!. Nu te-am auzit foarte bine, dar ţi-am citit dorinţa în priviri şi am zis: Da!. M-ai întors din nou cu spatele la tine, m-ai tras spre tine, mi-ai băgat mâna sub fusta scurtă şi ai tras tare de colanţi. Ştiai că se vor rupe, ştiam şi eu. Sub ei nu aveam decât un tanga minuscul, iar tu ştiai, mă urmariseşi atent pe când mă îmbrăcam. L-ai dat deoparte şi mi-ai frecat pizda deja udă, nu tare, dar suficient cât să bagi un deget în ea. Am icnit când m-ai pătruns, mi-am împins fundul mai tare în tine şi am gemut, a invitaţie. Te doream atât de mult , cu atâta disperare, iar muzica nu făcea decât să-mi aprindă sângele mai tare. Ai mai băgat un deget în mine, apoi încă unul, cu greu. Am ţipat, dar protestul meu a trecut neobservat, toată lumea ţipa în jurul nostru, bateria acoperea orice alt sunet, muzica se năpustea asupra noastră din boxe. Era o frenezie de nedescris, şi tot aşa se dădea şi în mine o luptă. Mă ţineai strâns de abdomen cu o mână în timp ce mă futeai cu cealaltă. Lipită de mine, te-ai aplecat în faţă şi mi-ai muşcat uşor lobul urechii. Am gemut tare, am început să mă mişc în mâna ta, iar tu îmi spuneai, direct în ureche: Hai, iubito, dă-mi din tine tot, o vrei, ştiu, mă vrei, văd... Am continuat să mă mişc, să mă înfig în mâna ta. Ai ridicat mâna cu care mă ţineai de mijloc, ai desfăcut catarama din talie a gecii şi ai strecurat mâna dedesubt, pe pielea mea goală. Mâna ta era rece, eu fierbinte. Am ţipat, m-am strâns mai tare lângă tine, să-ţi simt căldura prin haine, să te simt aproape. Tu ai urcat cu mâna pe sânul meu, l-ai cuprins, prin sutien, şi l-ai strâns, în timp ce mă futeai mai tare, mai repede. Nu mai rezistam, ştiai, iubito, ca întotdeauna. M-ai muşcat tare de gât - ce semn urma să am acolo! - şi am urlat, la unison cu restul găştii, pe un final de bucată nervoasă. Ei, de plăcerea de a-i asculta pe idoli. Eu, de plăcere.

Fantezie

Ploaia de mai cu stropi grei şi grăbiţi cădea în neştire peste pământul flămând, care o-nghiţea lacom, neobosit, fremătând de plăcerea momentului mult aşteptat. Eu eram ca pământul negru de sub picioarele mele; chemam picăturile reci pe fruntea dezvelită şi tresăream, cu voluptate parcă, la fiecare lovitură proaspătă, pe care-o simţeam cu tot trupul. Primeam ploaia în mine ca pe-o binecuvântare, ca pe un dar ceresc îndelung aşteptat, care avea să-mi vindece tristeţea, singurătatea şi suferinţele la fel de uşor cum ostoia setea câmpiei care mustea deja, ca un butoi cu vin nou în septembrie.

Ştiam, desigur, că mie ploaia nu-mi va fi de-ajuns, că pustiul din mine era prea bătrân şi ursuz ca să-i placă schimbarea, că aveam nevoie de soare ca să mă deschid şi să sper iar. Îmi plăcea însă începutul de primăvară din mine, sunetul ploii mi se părea tandru şi cald, ca un solo de pian într-un studio de jazz, noaptea târziu, când clienţii nu mai ascultă, iar pianistul improvizează cu patimă. Trăiam simplitatea sublimă a clipei aceleia, cu ochii închişi, cu fruntea prinsă în palmele ce tresăreau uşor, aripi ale unui fluture mic şi obosit. Nu voiam să mă gândesc la nimic, lăsam ploaia să-mi spele sufletul de toate răutăţile trecutului şi-mi doream parcă să nu se mai termine, să pot sta acolo, afară, la nesfârşit. Chiar dacă atunci încă n-o ştiam, iubeam din nou. Ploaia, primăvara şi pe tine.

Pornisem pe aleile strâmte ale Oraşului. Un oraş străin, care să ne primească pe amândouă, să ne adăpostească dragostea ca într-un cocon preţios, să ne lase, înăuntru, să ne creştem aripi de pasiune împărtăşită. La capătul unei străduţe înguste, în care de-abia încăpeam amândouă, una lângă alta, ai zărit apa curgând tare printr-un burlan vechi, oprit la jumătatea zidului acoperit cu muşchi. Mi-ai aruncat o privire, una singură, şi am ştiut ce vrei. Cu ochii la tine, tremurând dinainte, am făcut un pas înapoi, intrând sub şuvoiul de apă. Era rece. Am ţipat scurt, în timp ce apa mi se scurgea din creştetul capului, pe umeri, pe sâni, lipind de mine tricoul subţire, alb. Am vrut să ies de sub apă, dar m-ai împins la loc, în zidul umed, şi ai păşit lângă mine. Ne-am sărutat, tu icneai primind apa rece în plină faţă, eu îţi culegeam respiraţiile şuierate cu buzele fremătând de dorinţă. Mi-am lăsat capul pe spate, abandonându-mă. M-ai muşcat uşor, uşor, sorbind de pe mine apa ploii aceleia care ne spăla pe amândouă. De tot, de toţi, de toate. Am gemut surd când mi-ai atins clavicula cu buzele, am ţipat când ai muşcat locul, lingându-l apoi uşor, netezindu-l, pregătindu-l pentru următoarea muşcătură. Eram ude până la piele, dar ieşeau aburi din noi, căldura trupurilor, venind dinăuntru, se făcea simţită şi în respiraţia scurtă, şuierătoare. Ne doream, nimeni şi nimic nu mai putea să ne oprească. Mi-ai muşcat sfârcurile tari prin tricoul ud, apoi l-ai ridicat şi le-ai supt tare, adânc, cu furie aproape. Am urlat, de durere şi de plăcere, de plăcere şi de durere. Ţi-am tras capul pe sânii mei, mai aproape, mai aproape, şi tu i-ai supt, i-ai muşcat, ai tras de ei cu dinţii. Eu ţipam din ce în ce mai tare, zvârcolindu-mă. Aş fi fugit, dar parcă aş fi stat. Voiam mai mult, ştiam că ai să-mi dai mai mult. Mi-ai strecurat o mână sub fusta udă, grea de apă, şi mi-ai tras într-o parte chiloţii, uzi şi ei, dar calzi, ca mine. Mi-ai atins cu un deget clitorisul. Am ţipat, aveai mâna atât de rece! "Ssst, mi-ai spus, o să fie bine..." M-am deschis uşor, te-am lăsat să intri în pizda mea fierbinte. Mi-am ţinut respiraţie, simţindu-ţi degetele în mine, mişcându-se, chinuindu-mă. Dulce chin... Mi-ai ridicat fusta, m-ai pus să o ţin eu şi să desfac picioarele mai tare. Încercam să mă uit în jos, să văd ce-mi faci, dar nu m-ai lăsat. "Închide ochii, mi-ai zis, şi sprijină-ţi capul de zid" Aşa am făcut, simţeam muşchiul moale sub ceafă, ploaia continua să curgă asupră-ne şi mi-am ţinut respiraţia. M-ai pătruns cu limba, scurt întâi, furat parcă, doar un pic, la intrare. Am icnit şi am încercat să-ţi trag capul mai aproape, în mine. "Fii cuminte, stai nemişcată, lasă-mă pe mine", mi-ai şoptit, neauzit aproape. Şi ai început să mă lingi iar, adânc, în pizdă, ieşind, intrând, chinuindu-mi clitorisul cu un vârf de limbă rătăcit pe el din când în când. Nu mai puteam, eram atât de aproape de mica moarte, acolo, în ploaia rece, pe strada pierdută din Oraşul nostru. M-ai simţit tremurând, mi-ai prins clitorisul între dinţi şi ţi-ai înfipt adânc degetele în mine. Am ţipat ascuţit, lăsând plăcerea să mă cuprindă în valuri, scurgându-mă toată pe tine şi cu tine, jos, lângă zid. Tremurând, ţi-am luat capul în palme şi te-am sărutat. Miroseai a primăvară, a ploaie, a mine. A iubire.