Afterparty

Petrecerea ţinuse până dimineaţa. O adunare din aceea relaxată, de oameni care se cunosc bine, fără pretenţii, cu râsete colorate, cu multe rânduri de cafele, să taie berea şi să reaprindă pofta de discuţii şi de dans. Dansasem şi noi, nu mult, dar suficient cât să-mi simţi căldura trupului prin pantalonul subţire, suficient cât să-mi sesizezi parfumul, amestecat cu un uşor miros de tutun care mi se prinsese în păr. Îţi simţisem în câteva rânduri privirile arzându-mi parcă pielea, de câte ori mă întorceam îţi surprindeam zâmbetul leneş, provocator, care mă încălzea pe dinăuntru şi îmi punea sângele în mişcare, ca într-o sarabandă de senzaţii. Îmi tremurau mâinile şi îmi făceam de lucru, strângând câte ceva, mai spălând câte un vas, oricum avea să fie dezastru după chef, ca întotdeauna, dar mereu cred că, dacă speli măcar un pahar atunci, pe urmă îţi va fi mai uşor. Tu veneai din când în când şi mi le luai din mână, mă sărutai uşor şi-mi spuneai să le las, e şi mâine o zi. 

Când în sfârşit am închis uşa după ultimul invitat, erai deja în pat, protestând că vin prea greu, că unde întârzii, că de ce nu apar mai repede. Chestiuni precum demachiatul înainte de culcare şi alte asemenea îţi erau străine, nu înţelegeai niciodată de ce durează atât, de ce trebuie, de ce tocmai atunci... Când am ajuns în dormitor, mă aşteptam să fii deja adormită, fusese o zi lungă şi o noapte asemenea, dar nu adormiseşi. Mă aşteptai şi era evident în ochii tăi că somnul era ultimul lucru la care te gândeai. 

M-ai tras lângă tine, m-ai sărutat adânc, poruncitor, cu o foame evidentă de mine şi cu dorinţa strânsă în atâtea ore cât casa fusese plină de lume. Îmi tremurau genunchii şi voiam mai mult, venind mai aproape, strângându-mă în tine să te simt, să-ţi simt sânii strivindu-se de ai mei, să mă hrănesc din căldura ta, să-ţi împrumut pe piele mirosul şi să-l duc apoi cu mine, când aveam să plec. Era o urgenţă în gesturile tale, o nevoie adâncă să mă ai, atunci, pe loc, fără multe preparative. O simţeam şi, totuşi, nu te grăbeai, mă înnebuneai intenţionat, sărutându-mi fiecare centimetru de piele, ajungând cu limba aproape de clitul meu, îţi simţeam chiar respiraţia pe el, fierbinte, aproape, şi apoi plecai de acolo, lăsându-mă în aşteptare, iar eu scâncind a protest de fiecare dată când reveneai să mă săruţi de jur împrejur, pe labii, fără să-mi atingi miezul care pulsa, întărit, cerându-şi drepturile. Când m-ai lins uşor, în sfârşit, eram arcuită şi ridicată spre limba ta, căutând-o, dorindu-mi eliberarea şi zborul acela zbuciumat peste ultimul prag al plăcerii, un plonjon nemaipomenit în nevoia absolută, un moment care mereu mă lasă fără suflare. Abia îţi simţeam atingerea, era înnebunitor, excitant şi parcă enervant în acelaşi timp, deşi ştiam că o făceai intenţionat, doar pentru că-ţi plăcea să vezi cum mă ud, din ce în ce mai tare, cum încerc să-mi apropii picioarele pe care mi le ţineai desfăcute, doar ca să te strâng acolo, să te ţin în mine. 

Nu ştiu cât ai continuat aşa, timpul era parcă suspendat între dorinţa mea şi a ta, aproape nici nu ţi-am simţit mâna căutând intrarea în mine, cercetând, găsindu-mă desfăcută, udă, dornică. Te simţeam intrând şi voiam mai mult, mă ridicam spre tine, mişcându-mă rotund, cerând instinctiv să mă ai tare şi adânc, să mă înfig în mâna ta, să mă ai, să te am, să te prind înăuntru şi să te strâng tare, tare, zvâcnindu-mi orgasmul în jurul mâinii tale. Eram aproape, atât de aproape, mă înnebuniseră aşteptarea şi întârzierea şi jocul - de regulă, nu-s prea răbdătoare. Când te-ai aplecat şi mi-ai şoptit că ai să intri cu toată mâna în mine, m-am udat instantaneu şi mai mult, ca o încurajare, ca o recunoaştere a puterii absolute pe care o ai asupra mea. Te-am strâns tare în braţe, încuviinţând cu o şoaptă, m-am desfăcut şi te-am primit, cu un geamăt adânc, aproape un ţipăt. Îmi simţeam carnea cum cedează, cum îţi înfăşoară mâna ca într-o îmbrăţişare, dar nu una tandră, nu, mai mult o încleştare, un zvâcnet şi o durere ascuţită, împletită cu o plăcere imensă. Aceea de a-ţi aparţine, de a şti că în momentul acela nimic altceva nu mai contează. Doar tu şi eu. Am terminat ţipând. Tare, la fel de tare cum se mişca mâna ta, adânc, în mine. Încă şi încă, implacabil, ca o stăpână absolută şi pretenţioasă. Ţi-am dat tot. Şi, pe urmă, ţi-am adormit în braţe. La adăpost.

O leapşă indiană:)

Un indian Tuscarora şi fiica sa

De la Ina, am primit o leapşă mică, dar voinică:). Cică trebuie să spun care ar fi numele meu indian. Indian ca în pieile roşii, nu ca la Bollywood. Buuun, cum amerindienii foloseau concepte pentru numele lor, nu e musai să ştii ce limbă vorbeau cei din tribul Tuscarora, de pildă, din care mi-ar fi plăcut să fac parte. Şi, cum tind să cred că nici în varianta indiană nu aş fi fost o femeie cu nume gen Zori de Zi sau Clar de Lună, cred că m-ar fi chemat Cea-care-descântă-cuvinte.

Charleston

            Îmi plăceau anii '30. Ştiai că mi-aş fi dorit să trăiesc atunci, în timpul acela, cu petreceri nebune şi dans până dimineaţă, pe ritmurile noi de charleston. Îmi făcuseşi dealtfel un CD cu melodii de dinainte de război, o selecţie splendidă şi, în seara aceea, mi-ai spus că ai o surpriză. Când am auzit primele note, am ştiut. Ţi-am zâmbit larg, ca un copil care a primit, sub brad, jucăria mult aşteptată. 

            Am oprit muzica şi ţi-am spus să închizi ochii şi să mă aştepţi un pic. Am aşteptat să-ţi văd pleoapele coborâte, ţi-am sărutat ochii şi am dispărut. Mă simţeai doar trecând în viteză pe lângă tine, scoţând zgomote de protest fiindcă nu găseam una sau alta. Auzeai uşa la baie, apoi iar mă ghiceai fugind pe lângă tine, în ţăcănit de tocuri, lăsând o undă de parfum în urma mea. În final, după vreo zece minute, în care îţi pierduseşi răbdarea şi strigai la mine mereu dacă sunt gata, am dat din nou drumul la muzică şi ţi-am spus că poţi deschide ochii. 

            Mă aşezasem pe un scaun cu spătar, exact în faţa ta. Eram toată în negru: ciorapii, pantofii cu tocuri înalte, bluza de dantelă şi fusta subţire. Doar bijuteriile făceau notă discordantă, fiind de un roşu intens. Îmi aranjasem şi părul după moda vremii, aveam chiar o tocă micuţă, cochetă, cu voaletă asortată. Ochii îmi erau conturaţi cu negru, iar între buzele roşii ţineam un ţigaret din care ardea alene o ţigară... Şi îţi zâmbeam, un alt zâmbet acum, acela care-ţi spune: "Te vreau!". Ai dat să vii către mine, dar ţi-am făcut semn să nu... M-am ridicat, am întors scaunul cu spătarul spre tine, încălecându-l, cu picioarele desfăcute. "Nu mi-am pus lenjerie, iubito", ţi-am şoptit şi ai ştiut că sunt goală pe sub fustă, ciorapii fiind cu portjartier. Am abandonat ţigara în scrumieră şi m-am atins cu ambele mâini, frecându-mă tare. "Uită-te în ochii mei!", ţi-am spus, văzând cum încercai să îmi vezi mişcările printre barele de lemn ale spătarului scaunului. Mi-ai susţinut privirea copleşită de plăcere, îţi vedeam ochii strălucind, ca ai unei feline care se pregăteşte să sară asupra prăzii. Eram udă şi excitată, erai atât de aproape, încât îmi simţeai mirosul pizdei încinse şi-i auzeai sunetul în timp ce mi-o frecam cu ambele mâini, cu capul dat puţin pe spate, dar cu privirile suspendate în ale tale, gâfâind, cu buzele roşii uşor întredeschise... "Pentru tine, iubire!", ţi-am şoptit, cu ultima brumă de coerenţă, exact înainte de orgasm, pe care mi l-ai văzut în ochi, în obrajii încinşi, mi l-ai auzit - ştii că mereu termin aproape ţipând! M-am ridicat, vedeai cum îmi tremură picioarele, am întors scaunul, m-am aşezat şi m-am desfăcut tare pentru tine. "Iubito, m-ai văzut şi m-ai auzit. Acum, poţi să mă şi guşti!"

Atitudine

Sărbătoream, în cadru restrîns, un eveniment special pentru o firmă parteneră, al cărei şef era bun prieten cu al nostru. Lume bună, vreo 50, 60 de oameni, muzică în surdină, discutii pe ton scăzut, ici colo mai izbucnea cîte un hohot de rîs puţin forţat (vreun şef spusese, mai mult ca sigur, un banc răsuflat). Mîncasem puţin, din vîrful buzelor, băusem un martini sec, cu gheaţă , salutasem în stînga şi în dreapta, dar nu aveam chef de socializare şi pîndeam un moment propice să mă retrag în birou.
La un moment dat, făcînd uşor slalom printre invitaţi - reuşisem cu greu să-l evit pe şeful pompierilor, un libidinos notoriu, care, cum mă vedea, se simţea obligat să sară la atac - am simţit un miros familiar, cumva greu de definit, în amalgamul de arome de mîncare, băutură şi parfumuri bune, dar date prea din gros. Am insistat însă cu privirea, să identific sursa, nu reuşeam să îmi amintesc ce era... În colţ, la o masă joasă, mai retrasă, am văzut, în scrumieră, o ţigaretă de foi aprinsă. Fumul se ridica alene din ea şi am ştiut că asta îmi plăcuse, mi-am amintit aroma de pe cînd fumam şi eu aşa ceva. La masă erau doar două persoane, un bărbat între două vîrste, îmbrăcat destul de modest, cu un costum ieftin şi prost croit, care trăgea dintr-o ţigară oarecare şi vorbea tare, gesticulînd. Vizavi de el stăteai tu. Te-ai aplecat să-ţi iei ţigara de foi din scrumieră. Păreai să-l asculţi cu politeţe pe cel din faţa ta, aveai un zîmbet vag, în colţul gurii, dar ochii... ochii spuneau altă poveste. Era evident amuzamentul din ei, indiferent ce povestea individul, era clar că te plictisea teribil, ai fi plecat, probabil, în orice alte condiţii, fără urmă de regret. Dealtfel, în timp ce te urmăream, ţi-ai aruncat, discret, o privire la ceas, pe care l-ai scos de sub mîneca bluzei dintr-o singură mişcare a încheieturii. I-ai raspuns apoi, printr-o replica scurtă, individului, care, din ce-am înţeles, tocmai se pregătea să se ridice. A şi făcut-o, blocîndu-mi o clipă cîmpul vizual, dar, cînd a trecut, am constatat, nu fără satisfacţie, că avusesem dreptate. Ţi-am surprins o privire de uşurare, te-ai relaxat uşor în fotoliu şi ai privit în jur, roată, trăgînd ultimele fumuri din ţigară. Cînd ai ajuns cu privirea la mine, ţi-am susţinut-o şi ti-am zâmbit, cumva complice. N-ai reacţionat imediat, m-ai măsurat doar atent, după care mi-ai răspuns, schiţînd doar un zîmbet, atît de scurt încît, dacă nu te-aş fi privit atent, aşteptîndu-ţi reacţia, nici nu mi-aş fi dat seama.
Mi-am luat paharul, m-am îndreptat spre tine, m-am aşezat pe fotoliul din faţa ta, fără să cer permisiunea, cum aş fi făcut-o î n mod normal. Am dat bună seara, mi-ai răspuns politicos, dar atît, te simţeam în expectativă. Am marşat atunci: "M-am gîndit să mă aşez, poate scăpăm de domnul... ". Mi-ai zîmbit atunci de-adevăratelea, n-ai comentat, dar era clar că ideea îţi surîdea. N-am conversat, ne-am studiat doar reciproc, cu o nonşalanţă, totuşi, neaşteptată. La un moment dat, s-a adus un tort, s-au tras tunuri cu confetti, zgomotul general devenise insuportabil, toată lumea se strînsese în mijlocul camerei, cu spatele la noi.
Te-am privit, m-am ridicat, mi-am luat paharul, am trecut aproape pe lîngă tine, mergînd în sens invers faţă de nebunia aceea şi, cînd puteam chiar să-ţi ating umărul, m-am aplecat şi ţi-am şoptit la ureche: "Înăuntru e mai linişte...". Am încercat să trec mai departe, mutarea următoare îţi aparţinea, dar m-ai prins de mînă, uşor, şi mi-am întors privirea către tine. M-ai privit lung, atent, cercetător. Mi-am zis, în sinea mea, că meriţi să risc un pic: te-am invitat, dintr-o privire, ridicînd uşor sprînceana dreaptă, iar cu degetul mare de la mîna dreaptă, pe care mi-o ţineai, ţi-am trecut, uşor, peste încheietură. Mi-am ţinut respiraţia o clipă, de teamă, dar mi-ai zîmbit, te-ai ridicat şi ai venit după mine, intrînd în birou, în spatele meu. Ai închis uşa, te-ai sprijinit de ea şi m-ai tras aproape, m-ai privit în ochi, cu altă privire, de data asta, una provocatoare, de parcă uşa închisă dintre noi şi vacarmul de afară te-ar fi transformat subit. Mi-ai ridicat mîna spre faţă, nu m-am ferit, eram curioasă ce vrei să faci. Ai dat să mă mîngîi cu degetul mare pe obraz, dar ai schimbat direcţia în ultima clipă, trasîndu-mi conturul buzelor cu el. Am simţit fiorul pînă în miezul meu, o undă de dorinţă m-a străbătut ca un curent electric, am întredeschis uşor buzele, surprinsă eu însămi de reacţie şi am oftat uşor, abia auzit. M-ai sărutat atunci, sălbatic, ţi-am răspuns, mă cuprinsese o foame, o nevoie teribilă, atît de puternică era atracţia evidentă. M-ai strîns în braţe mai tare, îţi simţeam palmele pe spate, strîngîndu-mă aproape, îţi simţeam parfumul, căldura pielii prin bluza subţire. Aşa ceva nu mai trăisem niciodată... Brusc, mi-am amintit unde sunt, ca pe hol erau mulţi oameni, cunoscuţi şi necunoscuţi, colegi, şefi.
M-am îndepărtat puţin de tine, fără să mă smulg complet din îmbrăţişare: "Vino cu mine", ţi-am spus, cu o voce uşor răguşită, joasă. M-ai urmat, am ieşit pe o uşă secundară, am luat-o pe coridorul întunecat şi am intrat într-un alt birou, mai mic, unde ştiam că nu avea să vină nimeni. Un spaţiu strîmt, un singur scaun şi un birou, pe care un computer uitat deschis clipea uşor în întuneric. De afară, pe geamul mic, intra lumina unui felinar de pe stradă. "Cred c-am înnebunit, dar te vreau", ţi-am spus, lipindu-mă din nou de tine. M-ai sărutat iar, asaltîndu-mă, înnebunindu-mă cu limba. "Şi eu te vreau!", te-am auzit, nici nu eram sigură că asta ai zis, dar ce-a urmat mi-a dovedit-o din plin. Mi-ai tras bluza peste cap, în viteză, am auzit un cercel căzînd cu un zăngănit uşor pe podea, mi-ai prins sînii în palme, prin sutien, şi eu mi-am lăsat capul pe spate. Aveai acces la gîtul meu şi ai profitat, m-ai lins, m-ai sărutat, m-ai muşcat, m-ai supt (Doamne, ce semne aveam să am!). Eram udă toată şi tremuram, nu-mi venea nici mie să cred ce mi se întîmpla. Te simţeam precipitată cumva, îţi simţeam dorinţa, era aproape palpabilă, ca şi mirosul pielii tale şi aroma ţigărilor pe care le fumaseşi şi pe care ţi-o gustam de pe buze. Mi-ai scos sînii din cupele sutienului, fără să-l desfaci, nu era timp de delicateţe, nici n-o vroiam, şi le-ai strîns sfîrcurile tare, ritmic, în timp ce mă sărutai şi îmi muşcai buzele sălbatic. Am gemut înfundat, de mai multe ori, îmi strîngeam picioarele unul în altul, ştiai ce înseamnă asta. Mi-ai abandonat un sîn, mi-ai ridicat fusta, mi-ai strecurat două degete pe lîngă chilot şi ai intrat tare în mine. Nu mai aveai nevoie de încercări, ştiai că sunt udă şi aşa şi eram. M-ai futut tare, tare, repede, din ce în ce mai repede şi mi-am dat drumul în mîna ta, ţipînd aproape, prăbuşindu-mă peste tine. Tremuram, m-ai strîns în braţe şi, simţindu-ţi un sărut uşor, pe buze, m-am gîndit, la limita coerenţei: "Dumnezeule, nici măcar nu ştiu cum o cheamă!". Cumva, însă, ştiam că aveam să aflu. Nu era decît începutul.

Concert Metallica - varianta mea

De trei luni aşteptam să vină Metallica. Ştiai că îmi plac, luaseşi biletele din timp, iar eu scrisesem data în calendar şi bifam zilele cu conştiinciozitate, ca un copil pe care-l aşteaptă, la sfârşitul plin de succes al anului şcolar, o răsplată pe măsură: o bicicletă, cel mai tare VTT care există sau ştiu eu ce altă minunăţie.
În seara concertului, m-am pregătit ca de zile mari: coafură zbuciumată, cum zicea biata bunică-mea, adică multă spumă şi fixativ cu duiumul, după care ciufulit totul la greu şi fixat din nou. Tu mă priveai amuzată, cum îmi fabric în oglindă un machiaj a la Marlin Manson în dizgraţie: contur negru la ochi, fard gri inchis, ruj roşu-sângeriu. Lanţuri groase la gât, cruci şi pandantive grele, brăţări şi un inel cu cap de mort impresionant, pe care mi-l ascundeai mereu în câte-o cutie de pantofi, dar pe care îl recuperam cu încăpăţânare. Fustă scurtă de blug, colanţi negri, bocanci, geacă de piele, direct peste un sutien negru lucios. Am plecat cu ore mai devreme, să avem timp să intrăm pe stadion. Pe drum, agitată, îţi povesteam ce melodie a lor am ascultat prima oară şi când, cum nu era majorat în liceu la care să nu se danseze pe baladele lor. Tu nu-mi spuneai nimic, mă ascultai doar, uimită de bucuria mea aproape adolescentină. Când trupa a început să cânte, iureşul oamenilor care încercau să ajungă mai aproape de scenă aproape m-a smuls de lângă tine. Ai întins mâinile şi m-ai cuprins de talie, trăgându-mă aproape, lipindu-mă de tine, în timp ce te sprijineai bine pe picioare, să nu ne dea jos vecinii "de suferinţă". Îţi plăcea muzica, dar erai mai atentă la spectacolul tău preferat, la mine: urlam odată cu solistul, săream în sus pe ritmul chitărilor electrice, dansam, abandonată unei plăceri pe care nu mi-o cunoşteai prea bine, dar căreia îi apreciai deja efectele. Era un pic frig, dar eu nu-l simţeam, aveam obrajii roşii, ochii îmi străluceau ca ai unei pisici negre, pe care o vezi, în penumbră, pentru o clipă. Pe ceafa liberă îmi simţeai parfumul, ales de tine, ca de obicei, iar asta îţi dădea o stare de bine, de familiar. O cunoşteai pe străina asta zurlie, care aproape îţi scăpa din braţe la fiecare solo de chitară. Era a ta, cu formele-i binecunoscute, îndelung explorate, şi totuşi parcă alta, vestigiu al unei istorii neîmpărţite. Incitantă. M-ai sărutat pe ceafă, lung, gustându-mi pielea cu vârful limbii. Te-am simţit, am gemut surprinsă, mi-am întors capul spre tine. Nebunia din jurul nostru era deja redusă la tăcere, oamenii de lângă noi si cei de pe scenă păreau din alt film, se mişcau cu încetinitorul, ca într-un balon de sticlă plin cu apă. Te-am sărutat pe buze, cu un zâmbet absolut orbitor, acela care spune, într-un singur gest: Te iubesc, Mulţumesc, Eşti viaţa mea. Am vrut să mă desprind apoi şi să mă întorc cu faţa la scenă, dar nu m-ai lăsat. M-ai sărutat şi tu, adânc, şi mi-ai spus, la ureche: Te vreau! Acum! Aici!. Nu te-am auzit foarte bine, dar ţi-am citit dorinţa în priviri şi am zis: Da!. M-ai întors din nou cu spatele la tine, m-ai tras spre tine, mi-ai băgat mâna sub fusta scurtă şi ai tras tare de colanţi. Ştiai că se vor rupe, ştiam şi eu. Sub ei nu aveam decât un tanga minuscul, iar tu ştiai, mă urmariseşi atent pe când mă îmbrăcam. L-ai dat deoparte şi mi-ai frecat pizda deja udă, nu tare, dar suficient cât să bagi un deget în ea. Am icnit când m-ai pătruns, mi-am împins fundul mai tare în tine şi am gemut, a invitaţie. Te doream atât de mult , cu atâta disperare, iar muzica nu făcea decât să-mi aprindă sângele mai tare. Ai mai băgat un deget în mine, apoi încă unul, cu greu. Am ţipat, dar protestul meu a trecut neobservat, toată lumea ţipa în jurul nostru, bateria acoperea orice alt sunet, muzica se năpustea asupra noastră din boxe. Era o frenezie de nedescris, şi tot aşa se dădea şi în mine o luptă. Mă ţineai strâns de abdomen cu o mână în timp ce mă futeai cu cealaltă. Lipită de mine, te-ai aplecat în faţă şi mi-ai muşcat uşor lobul urechii. Am gemut tare, am început să mă mişc în mâna ta, iar tu îmi spuneai, direct în ureche: Hai, iubito, dă-mi din tine tot, o vrei, ştiu, mă vrei, văd... Am continuat să mă mişc, să mă înfig în mâna ta. Ai ridicat mâna cu care mă ţineai de mijloc, ai desfăcut catarama din talie a gecii şi ai strecurat mâna dedesubt, pe pielea mea goală. Mâna ta era rece, eu fierbinte. Am ţipat, m-am strâns mai tare lângă tine, să-ţi simt căldura prin haine, să te simt aproape. Tu ai urcat cu mâna pe sânul meu, l-ai cuprins, prin sutien, şi l-ai strâns, în timp ce mă futeai mai tare, mai repede. Nu mai rezistam, ştiai, iubito, ca întotdeauna. M-ai muşcat tare de gât - ce semn urma să am acolo! - şi am urlat, la unison cu restul găştii, pe un final de bucată nervoasă. Ei, de plăcerea de a-i asculta pe idoli. Eu, de plăcere.

Fantezie

Ploaia de mai cu stropi grei şi grăbiţi cădea în neştire peste pământul flămând, care o-nghiţea lacom, neobosit, fremătând de plăcerea momentului mult aşteptat. Eu eram ca pământul negru de sub picioarele mele; chemam picăturile reci pe fruntea dezvelită şi tresăream, cu voluptate parcă, la fiecare lovitură proaspătă, pe care-o simţeam cu tot trupul. Primeam ploaia în mine ca pe-o binecuvântare, ca pe un dar ceresc îndelung aşteptat, care avea să-mi vindece tristeţea, singurătatea şi suferinţele la fel de uşor cum ostoia setea câmpiei care mustea deja, ca un butoi cu vin nou în septembrie.

Ştiam, desigur, că mie ploaia nu-mi va fi de-ajuns, că pustiul din mine era prea bătrân şi ursuz ca să-i placă schimbarea, că aveam nevoie de soare ca să mă deschid şi să sper iar. Îmi plăcea însă începutul de primăvară din mine, sunetul ploii mi se părea tandru şi cald, ca un solo de pian într-un studio de jazz, noaptea târziu, când clienţii nu mai ascultă, iar pianistul improvizează cu patimă. Trăiam simplitatea sublimă a clipei aceleia, cu ochii închişi, cu fruntea prinsă în palmele ce tresăreau uşor, aripi ale unui fluture mic şi obosit. Nu voiam să mă gândesc la nimic, lăsam ploaia să-mi spele sufletul de toate răutăţile trecutului şi-mi doream parcă să nu se mai termine, să pot sta acolo, afară, la nesfârşit. Chiar dacă atunci încă n-o ştiam, iubeam din nou. Ploaia, primăvara şi pe tine.

Pornisem pe aleile strâmte ale Oraşului. Un oraş străin, care să ne primească pe amândouă, să ne adăpostească dragostea ca într-un cocon preţios, să ne lase, înăuntru, să ne creştem aripi de pasiune împărtăşită. La capătul unei străduţe înguste, în care de-abia încăpeam amândouă, una lângă alta, ai zărit apa curgând tare printr-un burlan vechi, oprit la jumătatea zidului acoperit cu muşchi. Mi-ai aruncat o privire, una singură, şi am ştiut ce vrei. Cu ochii la tine, tremurând dinainte, am făcut un pas înapoi, intrând sub şuvoiul de apă. Era rece. Am ţipat scurt, în timp ce apa mi se scurgea din creştetul capului, pe umeri, pe sâni, lipind de mine tricoul subţire, alb. Am vrut să ies de sub apă, dar m-ai împins la loc, în zidul umed, şi ai păşit lângă mine. Ne-am sărutat, tu icneai primind apa rece în plină faţă, eu îţi culegeam respiraţiile şuierate cu buzele fremătând de dorinţă. Mi-am lăsat capul pe spate, abandonându-mă. M-ai muşcat uşor, uşor, sorbind de pe mine apa ploii aceleia care ne spăla pe amândouă. De tot, de toţi, de toate. Am gemut surd când mi-ai atins clavicula cu buzele, am ţipat când ai muşcat locul, lingându-l apoi uşor, netezindu-l, pregătindu-l pentru următoarea muşcătură. Eram ude până la piele, dar ieşeau aburi din noi, căldura trupurilor, venind dinăuntru, se făcea simţită şi în respiraţia scurtă, şuierătoare. Ne doream, nimeni şi nimic nu mai putea să ne oprească. Mi-ai muşcat sfârcurile tari prin tricoul ud, apoi l-ai ridicat şi le-ai supt tare, adânc, cu furie aproape. Am urlat, de durere şi de plăcere, de plăcere şi de durere. Ţi-am tras capul pe sânii mei, mai aproape, mai aproape, şi tu i-ai supt, i-ai muşcat, ai tras de ei cu dinţii. Eu ţipam din ce în ce mai tare, zvârcolindu-mă. Aş fi fugit, dar parcă aş fi stat. Voiam mai mult, ştiam că ai să-mi dai mai mult. Mi-ai strecurat o mână sub fusta udă, grea de apă, şi mi-ai tras într-o parte chiloţii, uzi şi ei, dar calzi, ca mine. Mi-ai atins cu un deget clitorisul. Am ţipat, aveai mâna atât de rece! "Ssst, mi-ai spus, o să fie bine..." M-am deschis uşor, te-am lăsat să intri în pizda mea fierbinte. Mi-am ţinut respiraţie, simţindu-ţi degetele în mine, mişcându-se, chinuindu-mă. Dulce chin... Mi-ai ridicat fusta, m-ai pus să o ţin eu şi să desfac picioarele mai tare. Încercam să mă uit în jos, să văd ce-mi faci, dar nu m-ai lăsat. "Închide ochii, mi-ai zis, şi sprijină-ţi capul de zid" Aşa am făcut, simţeam muşchiul moale sub ceafă, ploaia continua să curgă asupră-ne şi mi-am ţinut respiraţia. M-ai pătruns cu limba, scurt întâi, furat parcă, doar un pic, la intrare. Am icnit şi am încercat să-ţi trag capul mai aproape, în mine. "Fii cuminte, stai nemişcată, lasă-mă pe mine", mi-ai şoptit, neauzit aproape. Şi ai început să mă lingi iar, adânc, în pizdă, ieşind, intrând, chinuindu-mi clitorisul cu un vârf de limbă rătăcit pe el din când în când. Nu mai puteam, eram atât de aproape de mica moarte, acolo, în ploaia rece, pe strada pierdută din Oraşul nostru. M-ai simţit tremurând, mi-ai prins clitorisul între dinţi şi ţi-ai înfipt adânc degetele în mine. Am ţipat ascuţit, lăsând plăcerea să mă cuprindă în valuri, scurgându-mă toată pe tine şi cu tine, jos, lângă zid. Tremurând, ţi-am luat capul în palme şi te-am sărutat. Miroseai a primăvară, a ploaie, a mine. A iubire.