Afterparty

Petrecerea ţinuse până dimineaţa. O adunare din aceea relaxată, de oameni care se cunosc bine, fără pretenţii, cu râsete colorate, cu multe rânduri de cafele, să taie berea şi să reaprindă pofta de discuţii şi de dans. Dansasem şi noi, nu mult, dar suficient cât să-mi simţi căldura trupului prin pantalonul subţire, suficient cât să-mi sesizezi parfumul, amestecat cu un uşor miros de tutun care mi se prinsese în păr. Îţi simţisem în câteva rânduri privirile arzându-mi parcă pielea, de câte ori mă întorceam îţi surprindeam zâmbetul leneş, provocator, care mă încălzea pe dinăuntru şi îmi punea sângele în mişcare, ca într-o sarabandă de senzaţii. Îmi tremurau mâinile şi îmi făceam de lucru, strângând câte ceva, mai spălând câte un vas, oricum avea să fie dezastru după chef, ca întotdeauna, dar mereu cred că, dacă speli măcar un pahar atunci, pe urmă îţi va fi mai uşor. Tu veneai din când în când şi mi le luai din mână, mă sărutai uşor şi-mi spuneai să le las, e şi mâine o zi. 

Când în sfârşit am închis uşa după ultimul invitat, erai deja în pat, protestând că vin prea greu, că unde întârzii, că de ce nu apar mai repede. Chestiuni precum demachiatul înainte de culcare şi alte asemenea îţi erau străine, nu înţelegeai niciodată de ce durează atât, de ce trebuie, de ce tocmai atunci... Când am ajuns în dormitor, mă aşteptam să fii deja adormită, fusese o zi lungă şi o noapte asemenea, dar nu adormiseşi. Mă aşteptai şi era evident în ochii tăi că somnul era ultimul lucru la care te gândeai. 

M-ai tras lângă tine, m-ai sărutat adânc, poruncitor, cu o foame evidentă de mine şi cu dorinţa strânsă în atâtea ore cât casa fusese plină de lume. Îmi tremurau genunchii şi voiam mai mult, venind mai aproape, strângându-mă în tine să te simt, să-ţi simt sânii strivindu-se de ai mei, să mă hrănesc din căldura ta, să-ţi împrumut pe piele mirosul şi să-l duc apoi cu mine, când aveam să plec. Era o urgenţă în gesturile tale, o nevoie adâncă să mă ai, atunci, pe loc, fără multe preparative. O simţeam şi, totuşi, nu te grăbeai, mă înnebuneai intenţionat, sărutându-mi fiecare centimetru de piele, ajungând cu limba aproape de clitul meu, îţi simţeam chiar respiraţia pe el, fierbinte, aproape, şi apoi plecai de acolo, lăsându-mă în aşteptare, iar eu scâncind a protest de fiecare dată când reveneai să mă săruţi de jur împrejur, pe labii, fără să-mi atingi miezul care pulsa, întărit, cerându-şi drepturile. Când m-ai lins uşor, în sfârşit, eram arcuită şi ridicată spre limba ta, căutând-o, dorindu-mi eliberarea şi zborul acela zbuciumat peste ultimul prag al plăcerii, un plonjon nemaipomenit în nevoia absolută, un moment care mereu mă lasă fără suflare. Abia îţi simţeam atingerea, era înnebunitor, excitant şi parcă enervant în acelaşi timp, deşi ştiam că o făceai intenţionat, doar pentru că-ţi plăcea să vezi cum mă ud, din ce în ce mai tare, cum încerc să-mi apropii picioarele pe care mi le ţineai desfăcute, doar ca să te strâng acolo, să te ţin în mine. 

Nu ştiu cât ai continuat aşa, timpul era parcă suspendat între dorinţa mea şi a ta, aproape nici nu ţi-am simţit mâna căutând intrarea în mine, cercetând, găsindu-mă desfăcută, udă, dornică. Te simţeam intrând şi voiam mai mult, mă ridicam spre tine, mişcându-mă rotund, cerând instinctiv să mă ai tare şi adânc, să mă înfig în mâna ta, să mă ai, să te am, să te prind înăuntru şi să te strâng tare, tare, zvâcnindu-mi orgasmul în jurul mâinii tale. Eram aproape, atât de aproape, mă înnebuniseră aşteptarea şi întârzierea şi jocul - de regulă, nu-s prea răbdătoare. Când te-ai aplecat şi mi-ai şoptit că ai să intri cu toată mâna în mine, m-am udat instantaneu şi mai mult, ca o încurajare, ca o recunoaştere a puterii absolute pe care o ai asupra mea. Te-am strâns tare în braţe, încuviinţând cu o şoaptă, m-am desfăcut şi te-am primit, cu un geamăt adânc, aproape un ţipăt. Îmi simţeam carnea cum cedează, cum îţi înfăşoară mâna ca într-o îmbrăţişare, dar nu una tandră, nu, mai mult o încleştare, un zvâcnet şi o durere ascuţită, împletită cu o plăcere imensă. Aceea de a-ţi aparţine, de a şti că în momentul acela nimic altceva nu mai contează. Doar tu şi eu. Am terminat ţipând. Tare, la fel de tare cum se mişca mâna ta, adânc, în mine. Încă şi încă, implacabil, ca o stăpână absolută şi pretenţioasă. Ţi-am dat tot. Şi, pe urmă, ţi-am adormit în braţe. La adăpost.