Cum şi de ce se moare singur

O jurnalistă sau vedetă de televiziune sau realizatoare TV sau cum vreţi să-i spuneţi Cristinei Ţopescu a murit în casă, au murit lângă ea şi câteva dintre animalele pe care le avea şi nimeni dintre cunoscuţi nu şi-a dat seama că lipseşte. După trei săptămâni, o vecină a alarmat autorităţile şi s-a făcut astfel macabra descoperire. În urma acestui tragic eveniment, au început să curgă exclamaţiile pe conturile de Fb: Cum a fost posibil?, Cum de nu a ştiut nimeni?, Cum de nu s-a impacientat nimeni, nu i-a dat nimeni femeii acesteia un telefon timp de trei săptămâni?
Realitatea este că, exceptând familia apropiată, colegii de serviciu (dacă nu cumva, aşa cum era cazul ei, tocmai te-ai angajat într-un loc nou) şi, poate, dacă suntem extrem de norocoşi, unul, doi prieteni, niciunul dintre noi nu are pe nimeni, de fapt.
Singurătatea acută este poate cea mai grea boală a contemporaneității, cu atât mai mult cu cât conexiunea la viaţa socială virtuală poate crea iluzia unei comunităţi. Să fim sinceri, însă. Facebook nu înseamnă că oamenii care îţi dau like la postări îţi vor deschide şi uşa, dacă ai o problemă, îţi vor uda florile când pleci în concediu şi că tu vei face la fel pentru ei. Asta nu neapărat fiindcă ar fi oameni răi, ci pentru că, în cele mai multe cazuri, fie nu sunt fizic în apropiere, fie, pur şi simplu, se tem să nu deranjeze. Faceţi un bilanţ mental şi vedeţi câţi dintre prietenii de pe Fb ar veni să vadă ce faceţi, dacă, timp de trei săptămâni, nu aţi posta nimic...
Dacă părinţii s-au stins, fraţii nu există sau, preocupaţi de propriile vieţi, probabil pe alte meleaguri, nici nu realizează că nu au vorbit deloc cu voi o lună întreagă, dacă nu aveţi un partener stabil de viaţă sau un copil, şanse sunt să nu-i prea pese ni
mănui că aţi dispărut. Decât dacă, evident, faceţi mereu eforturi pentru a vă asigura de contrariu. Nu refuzaţi invitaţiile prietenilor la socializare offline, decât dacă chiar aveţi febră 40, nu găsiţi mereu scuze pentru a nu lua parte la evenimente, chiar dacă, de fapt, nu sunteţi tocmai cea mai sociabilă persoană. Este în natura noastră, a tuturor, ca, dacă un om ne-a refuzat o dată, de două, de trei ori, să încetăm, pur şi simplu, să îl mai invităm. A nu se înţelege de aici că, dacă nu ai chef de socializare, e musai să faci asta. Nu, doar că decizia de a nu o face trebuie să fie una asumată. Şi că trebuie să existe, în viaţa fiecăruia, măcar o persoană care, dacă nu a văzut semne de viaţă de la noi timp de 24 de ore, să se panicheze. S-ar putea să fie prea târziu şi aşa, dar poate totuşi nu... Când vă faceţi prieteni, asiguraţi-vă că sunt dintre cei care ar sparge uşa, dacă nu răspundeţi la telefon într-un timp rezonabil. Ah, şi, evident, faceţi acelaşi lucru pentru ei.

Love is

There is love in every sandwich and the reminder to eat every four hours. Now, even my body knows the schedule. There is love in the waiting for me and never complaining, although I know I am so terribly late sometimes. There is love in the patience, especially considering I am the patient one, not you. I feel so loved, so grateful, so peacefully blessed to be surrounded by care and understanding. And I smile to the knowledge that you will be pissed at me for writing this instead of calling to hear your voice. But maybe you won't be. Because you know there is love in every of these words.

Paşi mici

Uneori, sunt de ajuns nişte paşi mici, mici pentru a te simţi din nou om: o muzică minunată, prieteni, o lumină anume, izvorâtă din lumânări albe, gândul că există mâine, indiferent ce ar aduce cu el. Un mâine pe care nu-l ştii, pe care nu-l mai planifici, dar care promite mult tocmai pentru că nu trebuie să facă nimic. Doar să fie. Promisiunea unei zile pe plajă, începutul unei noi zile în care vei zâmbi fiindcă vrei, nu pentru că trebuie, certitudinea că, indiferent ce va fi, va fi bine. Doar fiindcă eşti tu. Tricouri noi cu mesaje haioase. Şi bere, multă bere, de ce nu?

Să vină concertele la mine!:)

La mulți ani pentru 2014, alea, alea :). N-am murit, nu am dispărut, nu am pățit nimic rău, dar am avut concediu și, la mine, asta e sinonim cu ”no computer”. Sper ca anul acesta să fiu sănătoasă, eu și cei dragi mie, precum și voi, toți cei care mă citiți. În afară de sănătate, chiar nu îmi doresc nimic, nu mi-am făcut liste de an nou și nici nu mi-am propus chestiuni mărețe. 

Vreau niște concerte bune, dacă se poate - 2013 a fost un an bun din acest punct de vedere, aștept cu interes propunerile lui 2014 - vreau să ajung la o mare, că anul trecut nu mi-a reușit, vreau să fie măcar un pic de zăpadă, să-mi simt obrajii roșii de ger. Nu mult, dar măcar așa, vreo săptămână. În rest, nu vreau decât să trăim fiecare cât putem de frumos, atât. Să văd mai mulți oameni zâmbind pe stradă, fără niciun motiv aparent. Să-mi văd oamenii dragi zâmbind mai mult. Tuturor, mari și mici, nepoți și bunici, vă doresc din tot sufletul un an minunat!

Dilema lunii: Cadouri utile sau cadouri?

Când eram copil, nu-mi plăceau cadourile utile. Le ştiţi şi voi: pijama de finet, călduroasă, fes, mănuşi, fular, că e iarnă şi le-ai pierdut pe cele din sezonul anterior, cărţile care-ţi trebuie pentru lectura obligatorie de vacanţă (astea, obligatoriile, erau disponibile la bibliotecă, dar cele pe care le voiam eu, nu, nu, nu), orice fel de haine. Îi spuneam mamei că, oricum, haine trebuie să-mi cumpere, eu vreau cadouri. Cadourile erau toate lucrurile complet inutile, dar minunate, colorate, vii, care spuneau o poveste. 

Îmi spunea o prietenă că, în copilărie, cel mai frumos cadou de ziua ei a fost un set de carioca, pe care l-a primit când nu se mai aştepta să primească nimic. Asta e magia cadourilor: să vină când şi de unde nu te aştepţi, să te surprindă, să aibă musai straturi întregi de hârtie colorată care trebuie ruptă, să nu fie neapărat scumpe, dar să fie alese cu sufletul, să însemne ceva pentru cel care le oferă şi pentru cel care le primeşte. 

Pentru mine, singurele cadouri utile care fac excepţie de la regulă sunt cele de sezon: faţă de masă de Crăciun, sorţ şi mănuşă de bucătărie cu Moşu', căni cu reni şi, de fapt, orice prostioară care îmbogăţeşte atmosfera de sărbătoare. 

Voi ce părere aveţi, care sunt cadourile mai frumoase: cele utile sau cele delicios de inutile? :)

O zi cu soare

Azi mi-e bine. O zi frumoasă, cu soare şi cu zâmbete, cu pupici şi îmbrăţişări, cu dulciuri (da, ştiu, nu sunt bune, dar tocmai de-aia :)). Şi abia aştept să mai vină pupici şi îmbrăţişări, chiar şi după ce va apune soarele :D.  Tuturor cititorilor mei care-şi serbează astăzi onomastica, le urez cu toată inima tot ceea ce mi s-a urat mie astăzi: să fie sănătoşi, frumoşi, iubiţi, să li se îndeplinească visele toate sau măcar cele mai importante. Să fim cu toţii un pic mai buni şi fericiţi cât ne încape pielea :)!

De ce sunt îngerii trişti

Când eram copil - uneori parcă simt că a trecut de atunci cel puţin o veşnicie - bunica îmi spunea că stelele sunt suflete de îngeri. Şi că, în nopţile cu nori grei, îngerii sunt trişti şi apoi plâng ploaie amară peste toate relele lumii. Veselie ar fi fost pe boltă doar în nopţile senine, când sufleţelele strălucitoare ar fi avut chef de joacă şi de hore cereşti, culminând, în nopţile cu lună plină, cu adevărate baluri. Evident, bunica avea suflet de mare povestitor, iar eu, copil, credeam că ea a inventat lumea. Şi, într-un fel, pentru mine, aşa şi era. Nu peste mult timp, din păcate, îngerii mi-au luat-o la ei şi eu am fost mânioasă, chiar dacă între timp aflasem ce sunt de fapt stelele, iar mintea mea încă în formare se străduia să cuprindă nemărginirea universului. Era primăvară când s-a dus, iar cerul a plâns multe nopţi peste lacrimile şi întrebările mele. Părinţii îmi spuneau că voi uita durerea, că va trece, dar aveau şi ei ochii în lacrimi şi ştiam, cumva, de atunci, că nici ei nu credeau asta. Anii au trecut şi plâng mai puţin, dar în nopţile apăsătoare, când parcă nici ploaia nu se îndură să ne spele durerile, mă gândesc mereu, fără să vreau, că uite, iar sunt îngerii trişti.

Terapie anti-mârlănie

Aseară m-am uitat din nou la ¨Sunetul muzicii˝. Nici nu mai știu a câta oară era, dar am simțit nevoia să mă apăr cumva de mârlănia și de nimicnicia care au copleșit această lume. Știu, nu e foarte matur să te ascunzi, dar, uneori, doar așa reușesc să rezist. Cu muzică și bun gust, cu povești frumoase. Și, când cântam ¨Do, re mi...¨ în gând, cu ei, zâmbeam. Pe jumătate, dar zâmbeam.

Lumina dinăuntru

Căutați-vă puterea în voi. Sporiți-vă liniștea nelăsând răul să se mai apropie. Luați din culoarea florilor și din lumina puilor de animale și lăsați primăvara să vă spele de toate supărările, de toate încruntările. Gândiți-vă nu neapărat la ceea ce nu aveți, ci la ceea ce aveți și bucurați-vă pentru asta. Cititorilor mei de fiecare zi le doresc o sărbătoare frumoasă și îi rog să mă ierte că am scris mai puțin în ultima vreme, trecătorilor pe aici le doresc să mai revină :). Să fim cu toții sănătoși, este lucrul cel mai important. Să ne respectăm pe noi înșine și pe ceilalți, să ne iubim familia și prietenii, să facem, dacă simțim că putem, fapte bune. Sau măcar să nu facem rău. Să ne căutăm lumina dinăuntru și să ne hrănim cu ea.

2012 început în stil mare...

... cu un somn pe canapeaua unor prieteni, care îmi iartă slăbiciunile, pe urmă cu un vis agitat și nebunesc și un somn fără vise în urma căruia m-am ales cu un perdaf, pe urmă cu o baie fierbinte cu multe bule de levănțică. Îmi doresc mult ca anul acesta să fiu mai bună cu mine, mai atentă la mine și mai responsabilă civic. Știu, sună a propagandă, dar e treaba mea, e blogul meu, sunt gândurile mele, nu dau nimănui socoteală. Ah, și uitam cel mai important lucru. De Revelion, am avut bikini roșii :). Ce să zic, la unele chestii sunt superstițioasă:))

Crăciun fericit!

Anul ăsta vă spun Crăciun fericit cu ceva întârziere, pe care sper să mi-o iertați. Am avut bucate de pregătit, musafiri de primit, colindători cu obraji roșii de întâmpinat și uite așa a trecut prima zi de sărbătoare! Vă doresc sănătate și dragoste, să aveți parte de tot ce e mai bun pe lume și să nu uitați că magia e în noi, dacă știm să o găsim:).

Roboțel cu zâmbete la purtător

Robotesc. Fac pregătiri, muncesc, aleg cadouri, alerg de colo colo, învăț lucruri noi - cum ar fi că orice chestie pusă la congelator crește misterios după cinci minute :) - dăruiesc zâmbete și le provoc, mă dau de trei ori peste cap și mă reinventez. Aaaa, și mă pregătesc pentru un Crăciun tematic:).

Planuri

Mă obosesc planurile altora, abia am timp să mi le respir pe ale mele. ”Dar ce faci de Revelion?” Păi, nu știu. Eu încă mă lupt cu azi și cu mâine și cu poimâine. Pe urmă se face vineri și iar respir. Nu vreau să mai aud de cadouri, de sarmale, în cap și aiurea, prin oale. Nu vreau să mai stau multe ore pe tocuri înalte - a naibii vanitatea asta de a-mi demonstra că încă pot :) - și în general nu mai vreau sprâncene ridicate când spun că nu, nu mi-am făcut rezervare de revelion, nu vreau nici la munte, nici la mare (între noi fie vorba, dacă te duci la marea noastră în decembrie și nu ai gânduri sinucigașe s-ar putea să le capeți) și nici în Cappadocia. Vreau să dorm, poate. După multă șampanie și nu prea multă mâncare, dar după multe zâmbete și, poate, după vreo comedie veche, savurată din pat, de sub pilotă.

Mi-a crescut un soare în suflet

Port o lumină în mine, una care reuşeşte să străbată şi ceaţa cea mai deasă. Mă hrănesc cu zâmbete de copil şi îmi cresc aripi de înger. Întâmpin dimineţile cu un surâs, deschid fereastra şi chem iarna înăuntru. În cartier miroase a zăpadă, cumva. Şi a foc de lemne, ca în copilăria mea. O cabană de munte, o sobă încinsă, o pisică torcându-mi în braţe şi o gutuie coaptă, muzică în surdină şi o mângâiere în păr, cam asta îmi doresc. Mă întreba cineva ce vreau de Crăciun. Nimic special, linişte şi dragoste. Atât. Şi un vin fiert, cu mirodenii, băut lângă brad.

Copilărie

Unde eşti vestită vreme
Când trăiam doar din poveşti
Şi poverile de stele
Le purtam în vise,în gând
Porţile-mi fiind deschise
Şi spre cer şi spre pământ?
Unde eşti copilărie
Cu alai de ghicitori
Şi cu zile dalbe flori
Pentru mine doar întinse
În strălucitor covor?
Te-am pierdut odată-n cufăr,
Prin păianjenii din pod
Iar acum eu nu mai pot
Nici pe-un veac
Să te răscumpăr.
Câteodat’, la ceas de seară
Parcă-mi vine câte-un gând
Cu miros de primăvară
Mai sunt eu ori nu mai sunt
Ce eram în acea lume de pitici
Şi uriaşi; vreme scumpă
Cui mă laşi?

Linişte şi dragoste

Asta vă doresc eu să aveţi, din plin, să dea şi peste, dacă se poate. Să vă iubească soţii/soţiile, iubiţii/iubitele, copiii, nepoţii, căţeii şi papagalii, porcuşorii de Guinea sau ţestoasele şi peştii de acvariu :)! Să vă crească şi cozonacul sau să nu-l greşească tantile alea de la laborator, să iasă fain drobul şi ciorba de miel cu tarhon, să nu aveţi parte de surprize neplăcute, nici în bucătărie, nici prin alte părţi. Dacă o să ziceţi acolo un gând bun şi pentru mine, când luaţi lumină de Înviere, vă voi mulţumi din suflet :)! Eu am să mă gândesc la voi cu drag, cititorii mei din toate zările, urându-vă să fiţi sănătoşi, voioşi, voinici:). Şi, evident, rugându-vă să mai treceţi pe aici!  

Gânduri amestecate

Una peste alta, cu bune şi mai puţin bune, au trecut şi sărbătorile astea. Pentru anul ce abia a început, am gânduri amestecate. Nu neapărat dorinţe multe, mai degrabă una şi bună, dar idei diferite şi care, sper eu, vor prinde  contur. N-am mai scris nimic special de Crăciun sau de Revelion, aşa că profit să vă urez vouă, tututor celor care mă citiţi, un an mai bun, cu linişte, cu dragoste şi intimitate împărtăşită, cu prieteni aproape de suflet. Să fiţi atât de buni pe cât puteţi fi, eu am să mă străduiesc să fac la fel :)!

De-a Crăciunul:)

Nu m-am transformat în crăciuniţă, nu încă :), dar sunt în starea de agitaţie premergătoare. Fac planuri de cumpărat brad şi liste de cadouri (da, ştiu, ar fi trebuit să le iau până acum pe toate, dar nu s-a putut, asta e), rememorez în gând diversele ingrediente ale felurilor de mâncare pe care vreau să le fac - întotdeauna mai uit câte ceva şi apoi fug la ultimul non-stop, în căutare de esenţă de rom sau stafide sau... - şi mă agit, fără să ştiu exact de ce. De fapt, ştiu eu, dar nu spun :). Oricum, mă va prinde Crăciunul în bucătărie, ca de obicei, dar, zic eu, sunt locuri mult mai rele unde să cânţi colinde.

Sărbători cum vă plac!

Mie nu-mi plac reţetele, aşa că vă doresc din suflet nişte zile de Paşti aşa cum le vreţi voi. Dacă sunteţi tradiţionalişti, sărbătorind în familie, să vă fie cît mai bine. Dacă vă place doar în cuplu, iarăşi, să aveţi parte de ceea ce vreţi, dacă ieşiţi la iarbă verde, vă urez timp frumos şi zone libere de manele. Eu una, sper să dorm mult, că sunt în urmă cu somnul. De gătit, am gătit ceva, ouă am vopsit, eu cu mine m-am împăcat, de spovedit, m-am spovedit pe blog :), aşa că totul e în grafic. Sărbători luminate tuturor!

Gând pentru voi

"Femeia este o creatură menită a  fi iubită, nu înţeleasă", spunea, extrem de frumos, Oscar Wilde. Aşa că, fiţi iubite, frumoaselor, deşteptelor, nebunelor, femei diferite, speciale, înalte sau scunde, subţiri sau grăsuţe, cu ochii albaştri ca marea sau negri ca păcatul. Şi, dacă nu sunteţi iubite cum trebuie, cum o meritaţi, schimbaţi macazul (a se citi partenerul/partenera)! Viaţa e prea scurtă ca să o risipim în gesturi echivoce, prea dureros de scurtă ca să ne pierdem vremea în locul nepotrivit, cu omul nepotrivit. Toate merităm dragoste, dar ea nu vine, chiar la toate, lin şi uşor, precum un musafir invitat, pentru care s-au scos porţelanurile cele bune. Uneori, poate de cele mai multe ori, dragostea ne surprinde, ne doare, ne rupe în bucăţi. Cădem şi ne ridicăm, într-o viaţă, de multe ori. Şi, nu ştiu de ce, rezervele noastre de răbdare şi putere de a îndura par infinite. În realitate, vine o vreme când nici nu mai putem şi nici nu mai trebuie să îndurăm. Vine o vreme când e musai să ne iubim propria fiinţă cu cel puţin atâta ferocitate cu cât iubim pe oricine altcineva. Abia de atunci iese soarele şi pe strada noastră. În ciuda frigului, în ciuda timpurilor, în ciuda legilor strâmbe şi a minţilor înguste care ne pichetează cu micimea lor. La mulţi ani!, frumoaselor!

P.S. - Un prieten şi-a internat azi mama la oncologie... Gândul meu e şi pentru ea...