Dilema lunii: Cadouri utile sau cadouri?

Când eram copil, nu-mi plăceau cadourile utile. Le ştiţi şi voi: pijama de finet, călduroasă, fes, mănuşi, fular, că e iarnă şi le-ai pierdut pe cele din sezonul anterior, cărţile care-ţi trebuie pentru lectura obligatorie de vacanţă (astea, obligatoriile, erau disponibile la bibliotecă, dar cele pe care le voiam eu, nu, nu, nu), orice fel de haine. Îi spuneam mamei că, oricum, haine trebuie să-mi cumpere, eu vreau cadouri. Cadourile erau toate lucrurile complet inutile, dar minunate, colorate, vii, care spuneau o poveste. 

Îmi spunea o prietenă că, în copilărie, cel mai frumos cadou de ziua ei a fost un set de carioca, pe care l-a primit când nu se mai aştepta să primească nimic. Asta e magia cadourilor: să vină când şi de unde nu te aştepţi, să te surprindă, să aibă musai straturi întregi de hârtie colorată care trebuie ruptă, să nu fie neapărat scumpe, dar să fie alese cu sufletul, să însemne ceva pentru cel care le oferă şi pentru cel care le primeşte. 

Pentru mine, singurele cadouri utile care fac excepţie de la regulă sunt cele de sezon: faţă de masă de Crăciun, sorţ şi mănuşă de bucătărie cu Moşu', căni cu reni şi, de fapt, orice prostioară care îmbogăţeşte atmosfera de sărbătoare. 

Voi ce părere aveţi, care sunt cadourile mai frumoase: cele utile sau cele delicios de inutile? :)