Nu-mi plac multe lucruri, constat. Nu-mi place că oamenii spun şi scriu "ca şi" chiar şi atunci când fără "şi" nu s-ar produce cacofonie. Nu-mi place că oamenii nu zâmbesc pe stradă. De fapt, nu prea mai zâmbesc. Nu-mi place că oamenii nu mai au răbdare să asculte opiniile celor care nu sunt de acord cu ei şi că, în loc de discuţii elegante în contradictoriu, se aruncă în războaie pline de vulgarităţi şi de otravă, care nu folosesc nimănui. Ce s-o fi întâmplat oare cu "Let's agree to disagree"? Nu-mi place vremea capricioasă ca o femeie nesatisfăcută. Nu-mi plac autobuzele pline şi fără ventilaţie. Îmi plac spaţiile deschise, îmi place vântul în păr, îmi plac revederile cu oameni dragi. Mi-aş dori să nu mă mai doară nimic, mi-aş dori să fiu mai nesimţită uneori, să mă pot detaşa de urâtul din jur. Nu-mi iese decât uneori, dar e bine şi aşa. Mă înconjor cu muzică şi cu lucruri colorate, port mov. Mă refugiez în mine.
De ce "oleacădemov"? Simplu: asta cred eu că-i trebuie oricărei femei pentru a se simţi bine în pielea ei, în fiecare zi. Şi nu e musai să fie o haină, poate fi un colţ de eşarfă, un pic de fard de pleoape sau, şi mai bine, o stare de spirit.
joi, 26 iunie 2014
miercuri, 18 iunie 2014
duminică, 15 iunie 2014
Nevasta lu' şefu a fost miss
Aproape două ore cu o echipă de muncitori în construcţii care se îndreptau spre locul de baştină după ce făcuseră o lucrare într-un alt oraş m-au învăţat următoarele lucruri:
1. Suntem oameni, deci încăpem în acelaşi vagon, dar bidoanele cu bere ar trebui să rămână pe peron.
2. Orice lucrare de făţuire a unui imobil cu două etaje ar trebui să se termine într-o săptămână, dar şeful e mai mereu beat şi nu prea lucrează. Sau, dacă nu şeful, jumătate din echipă.
3. Dacă vrea să te fraierească, muncitorul în construcţii nu întinde gletul, nu întinde nici varul sau vopseaua. Astfel, cantitatea consumată se dublează, iar lucrarea e de mântuială fiindcă o să se umfle şi o să pice.
4. Muncitorul care vrea să te fraierească astfel nu câştigă nimic, dar o va face dacă nu îi dai ţigări şi mâncare suficientă.
5. Joburile care merită făcute sunt doar cele la negru, la case de mahări, unde nu vine ITM-ul în control.
6. Şeful de echipă e beat mangă, poartă tricou purple de la Pull&Bear cu paiete şi scris rainbow, dar asta nu-i ştirbeşte din autoritate fiindcă nevastă-sa a fost miss. Şi toţi cei din echipă ştiu asta.
luni, 9 iunie 2014
Lapte prins, Janis Joplin şi triunghiul Bermudelor din dulap
Dimineaţă începută cu un zâmbet, cu un pahar mare de lapte prins - făcut de mine, în ulcică de lut, din lapte tradiţional şi plin de bacterii, adus de la ţară de o posesoare de vacă - şi cu pateuri cu ciocolată amăruie - făcute aseară, nu mă suspectaţi totuşi de prea multă hărnicie. Aaa, şi Janis Joplin în boxe.
Uneori, nu ai nevoie de mari filosofii pentru a te simţi bine: o nuanţă uşor diferită de păr, o tavă de bunătăţi care miros a bine şi a vanilie, o carte bună, o baie bună, o plimbare cu prietenii, un grătar cu prietenii, un somn bun şi perspectiva unui drum. Nu am stare, iar asta e bine. Parcă m-am trezit direct vara, anotimpul meu preferat. În ultimele două luni parcă am hibernat, cufundată în durerile mele şi într-un soi de jemenfichism care nu mă caracterizează. Dar gata, acum îmi miroase a vacanţă, a soare, a plajă, a libertatea pielii mai dezgolite. Îmi miroase a pălării de soare şi a fuste lejere, dansându-mi, după caz, în jurul gleznelor sau al genunchilor. N-am reuşit să-mi reorganizez hainele în dulap - ştiu, asta se face atunci când plouă, dar eu sunt cam deprimată când plouă - dar astăzi cred că îmi iau inima în dinţi. Nu de alta, dar abia aştept să redescopăr nişte haine pe care uitasem că le am. Mi se întâmplă în fiecare sezon, e o chestie misterioasă, cum dispar hainele în dulapuri ca într-un soi de triunghi al Bermudelor. Dar bucuria când le regăseşti, vorba reclamei la Mastercard - nepreţuită.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)