De ce au votat românii la referendumul pe Justiție, iar la cel al CpF, nu

Ieri a fost ziua cea mai lungă pentru foarte mulți români din diaspora, dar și pentru prietenii lor rămași în țară. Sau părinții, frații, copiii. Cu toții am stat treji până noaptea târziu, într-un semn de solidaritate izvorâtă din indignarea față de modul în care administrația acestui stat a înțeles să organizeze alegerile.
Dincolo de rezultate, care au demonstrat clar că românii, indiferent unde trăiesc ei, s-au cam săturat de hoți, sentimentul cu care rămân după scrutinul acesta este cel al unei deșteptări naționale mult așteptate, care se petrece, în  sfârșit, după ce aproape cinci milioane de români au părăsit țara, unii temporar, alții, cei mai mulți, definitiv.
Poate și mai important decât cine va ajunge în Parlamentul European este faptul că românii au validat, prin prezența lor la vot, referendumul pe Justiție. În ciuda întrebărilor formulate alambicat, care i-au indus pe unii în eroare, oamenii au votat masiv Da la referendum. Am văzut în spațiul on line niște replici, de la persoane care au ales să nu voteze la referendum, spunând că nu o mai fac fiindcă votul lor afirmativ de la precedentul referendum, cel care urmărea să modifice Constituția pentru împiedicarea, într-un viitor necunoscut, a formării de familii din persoane de același sex, nu a fost luat în seamă.
Constat, cu tristețe, că sunt încă oameni, de ambele părți ale baricadei, care nu au înțeles rezultatul acelui referendum din octombrie 2019. Românii au demonstrat atunci că subiectul propus nu este pe agenda lor de priorități. Nu toți cei care nu s-au prezentat la referendum erau de partea persoanelor gay, unii, pur și simplu, au acordat, prin neprezentare, un vot de blam agendei PSD, a BOR și a CpF, fără ca asta să însemne că ar vota Da la un posibil referendum privind dreptul persoanelor gay de a se căsători și de a adopta copii, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Irlanda.
În ceea ce privește referendumul de ieri, lucrurile erau mult mai clare: ori erai cu hoții, ori împotriva lor! Iar oamenii cinstiți au ales votul împotriva hoților, fără echivoc. Acesta este mesajul transmis. Cât despre rezultatele în ceea ce privește partidele, niciunul dintre câștigătorii scrutinului nu ar trebui să se culce pe lauri. Românii au fitilul scurt la răbdare în ultima vreme, fiindcă prea i-au pus-o toți la încercare. 

Ce nu-mi place azi

Nu-mi plac multe lucruri, constat. Nu-mi place că oamenii spun şi scriu "ca şi" chiar şi atunci când fără "şi" nu s-ar produce cacofonie. Nu-mi place că oamenii nu zâmbesc pe stradă. De fapt, nu prea mai zâmbesc. Nu-mi place că oamenii nu mai au răbdare să asculte opiniile celor care nu sunt de acord cu ei şi că, în loc de discuţii elegante în contradictoriu, se aruncă în războaie pline de vulgarităţi şi de otravă, care nu folosesc nimănui. Ce s-o fi întâmplat oare cu "Let's agree to disagree"? Nu-mi place vremea capricioasă ca o femeie nesatisfăcută. Nu-mi plac autobuzele pline şi fără ventilaţie. Îmi plac spaţiile deschise, îmi place vântul în păr, îmi plac revederile cu oameni dragi. Mi-aş dori să nu mă mai doară nimic, mi-aş dori să fiu mai nesimţită uneori, să mă pot detaşa de urâtul din jur. Nu-mi iese decât uneori, dar e bine şi aşa. Mă înconjor cu muzică şi cu lucruri colorate, port mov. Mă refugiez în mine.

Nevasta lu' şefu a fost miss

Aproape două ore cu o echipă de muncitori în construcţii care se îndreptau spre locul de baştină după ce făcuseră o lucrare într-un alt oraş m-au învăţat următoarele lucruri:

1. Suntem oameni, deci încăpem în acelaşi vagon, dar bidoanele cu bere ar trebui să rămână pe peron.

2. Orice lucrare de făţuire a unui imobil cu două etaje ar trebui să se termine într-o săptămână, dar şeful e mai mereu beat şi nu prea lucrează. Sau, dacă nu şeful, jumătate din echipă.

3. Dacă vrea să te fraierească, muncitorul în construcţii nu întinde gletul, nu întinde nici varul sau vopseaua. Astfel, cantitatea consumată se dublează, iar lucrarea e de mântuială fiindcă o să se umfle şi o să pice.

4. Muncitorul care vrea să te fraierească astfel nu câştigă nimic, dar o va face dacă nu îi dai ţigări şi mâncare suficientă.

5. Joburile care merită făcute sunt doar cele la negru, la case de mahări, unde nu vine ITM-ul în control. 

6. Şeful de echipă e beat mangă, poartă tricou purple de la Pull&Bear cu paiete şi scris rainbow, dar asta nu-i ştirbeşte din autoritate fiindcă nevastă-sa a fost miss. Şi toţi cei din echipă ştiu asta.

Să râdem (de altele) ca să nu (ne) plângem

Eu, când sunt tristă, râd. Ca să nu plâng. ”Să nu plângi de față cu lumea străină, or să creadă că ești o mâță leșinată”, îmi spunea bunica. S-a cam prins, chiar și acum, după o viață de om, mi se întâmplă rar. Să râdem, deci. 

Categoria dezastre de modă: vineri am văzut, în troleu, două catastrofe. Prima avea cam 60 de ani sau peste, dar asta nu e o scuză. Era îmbrăcată cu fustă maro cu flori bej, cu bluză roz cu niște dungi mai fucsia, avea un taior gri în dungi, poșetă neagră și pe cap o eșarfă maro cu altfel de flori bej. Oroare. Cea de-a doua avea cred sub 30 de ani, ciorapi gri închis lucios, cu model negru (să mor dacă am știut că există așa ceva), fustă gri-verzulie, cu aplicații de flori, bluză neagră și taior gri sare cu piper și cu altfel de model cu flori negre. Bonus, pantofi albi cu baretă pe gleznă șiii, cireașa de pe tort, în păr o bentiță verde cu floare neagră. Ansamblul era uluitor, parol. 

Și, tot din categoria gafe, văd aseară pe Fb poza unei mirese, postată de atelierul care-i făcuse rochia. Drăguță rochia, nimic de zis. Numai că doamna se pozase cu soțul din dotare pe un fundal de munți și văi, lângă un gard onest din lemn. Dar ce și-o fi zis: ”Lasă dragă să vadă lumea că am voal de șase metri”, drept pentru care l-a agățat, artistic, de gard, de ziceai că-l sărrise rapid, ca să șadă la poză, după ce tocmai strânsese vacile ca-n vestul sălbatic. Mirobolant. 

P.S. Mireasa din imagine nu e aia, e alta, care-și vinde rochia pe un site de profil. Dar voalul seamănă:))

Ce nu-mi place în aeroporturi

Mi-e frică să zbor. Deşi îmi place senzaţia desprinderii de pământ (mult mai mult decât cea a aterizării, recunosc), ideea că, atunci când avionul atinge înlţimea optimă, voi avea sub mine 10.000 de metri de gol îmi dă mereu fiori reci pe şira spinării. Cu toate acestea, continui să cred că zborul e poate cea mai de preţ invenţie omenească. Unde mai pui că te duce foarte repede unde ai nevoie. 

Partea proastă e că, până să ajungi să zbori, trebuie să treci prin furcile caudine ale securităţii aeroportului: ai grijă să nu uiţi în bagajul de mână lucruri interzise, precum parfumul preferat, briceagul preferat, chiar şi un banal cleşte de unghii te pot transforma imediat în inamicul public numărul 1, tata teroriştilor internaţionali. Şi dă-i distracţie: scoate cureaua, scoate bijuteriile, scoate încălţările ( mi se pare umilitor să defilezi în ciorapi, uneori după deja câteva ore bune de la ultimul duş, pe o podea insalubră, cu riscul de a răci la ovare şi, eventual, de a le arăta tuturor profilul delicat al degetului tău mare, nu de alta, dar accidente se întâmplă, şosetele se mai rup), treci o dată, tot piuie, nu cumva mai ai mărunţiş în buzunare? N-ai. Aaaa, n-ai scos ceasul, scoate ceasul, tot piuie. Cumva aveţi stimulator cardiac? N-am (şi fie vorba între noi, dacă aveam, v-o luau toate instrumentele razna la dracii pe care-i am deja, nenorociţilor!).

În fine, până la urmă, vine una, te pipăie temeinic peste tot şi pe urmă e ok, poţi trece. După care trebuie să te încalţi din picioare, te agiţi caraghios precum cocostârcul să nu cazi lat pe acolo şi să te faci de poveste, te agiţi să-ţi recuperezi bijuteriile, ceasul, cureaua etc. Când ai ajuns în avion, eşti deja obosit fleaşcă, parcă nici hainele nu-ţi mai stau cum trebuie pe tine.

Asta cu pipăitul, sincer, doar prin Românica am păţit-o, afară are omul de la securitate un instrument bipăitor pe care-l plimbă pe lângă tine, nu e chiar parfum, dar e mai bine decât să ai impresia că mintenaş urmează o scotocire a cavităţilor, mai ceva ca la penitenciar. De ce ar fi ok să te pipăie cineva, femeie sau bărbat, n-am priceput, dar probabil că în capul personalului de la securitate, e ok atâta timp cât pipăitul şi pipăitorul sunt de acelaşi sex. În cazul meu, nu e:)), dar pe cine mai interesează amănunte din astea? Aştept cu interes reacţiile amicilor cititori de sex masculin şi amatori de sex masculini găsiţi în situaţii similare: v-a fost uşor, domnilor?

Cupluri straight, plimbare gay?

Văd în ultima vreme, pe stradă, o chestiune care mă nedumereşte. Cupluri straight. El şi ea plus el şi ea, în total două. Ies, chipurile, împreună la plimbare, într-o chestie pe care americanii o numesc double dating - o zăpăceală, în opinia mea, dar în fine, fiecare cu nebuneala lui. Să zicem că asta n-ar fi aşa o problemă, mai are omul o pauză în conversaţie, la cafea, o mai suplineşte celălalt cuplu, să spunem. Dar de ce ai ieşi cu iubita la plimbare şi ai lăsa-o să meargă înainte - în cazurile fericite - sau în urmă - varianta mârlănească - împreună cu jumătatea feminină a celuilalt cuplu? Nu pricep. Dacă nu-ţi face plăcere să te plimbi cu ea, de ce mai sunteţi împreună? Dacă vrei să ieşi la o vorbă cu băieţii, fă asta, e mai cinstit. Nu o prosti că mergeţi la plimbare şi o lăsa pe urmă cu cealaltă iubită plictisită, mai ales dacă nu se cunosc dinainte, în timp ce tu comentezi aprins cu amicul tău ultimul joc pe computer sau filmul despre viaţa lui Bruce Lee pe care tocmai l-ai văzut. În fond, cred eu, dacă şi-ar dori să se plimbe cu femei, ar ieşi cu prietenele ei sau, de ce nu, doar cu o femeie şi atunci clar nu ai mai avea loc. Ea vrea să fie cu tine. Crede-mă, dacă vrei s-o păstrezi, e în interesul tău, amice, să vrei şi tu.

Să trăim, zic!

Cu bune, cu rele, azi e ziua noastră, a românilor. Să trăim, zic. Aşa cum putem fiecare. Nici nu prea ştiu ce aş putea să ne doresc. Să fim sănătoşi, că Doamne fereşte să ajungem în vreun spital românesc! Să nu ne mulţumim cu puţin, că, oricum, din puţinul pe care îl avem ne mai iau guvernanţii câte ceva, periodic. Să ne iubim unii pe alţii, că sunt destui care nu ne prea iubesc - unii cu motiv, alţii, fără. Să încercăm să zâmbim dimineaţa, chiar dacă nu întotdeauna ni se întâmplă lucruri extraordinare. Fiecare zi în care suntem vii e una câştigată. Şi, cu un pic de efort, se poate transforma chiar într-o zi bună. :) La mulţi ani tuturor!