duminică, 30 ianuarie 2011

Răbdare

Câtă răbdare poți să ai? m-ai întrebat, îngrijorată. Și mi s-a umplut sufletul de tandrețe, așa, hoțește, n-am văzut-o venind. M-am văzut în schimb peste ani, bătrână, împletindu-ți totoși - ei bine, vorba fie între noi, de fapt totoșii poate ai să ți-i alegi singură, vor fi de piele, eleganți, cu ștaif :) - și tu întrebând, din fotoliul celălalt, de sub lampadar, '' Câtă răbdare poți să ai tu, pui?''. Și eu, zâmbind ca întotdeauna, am să-ți răspund ''Oricâtă, dacă e pentru tine, minune!''. Ca și acum. Fiindcă meriți. 

Woman knitting - by Martin Driscoll

joi, 27 ianuarie 2011

Norah Jones & Bob Dylan - ''I'll be you, baby,tonight''
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

miercuri, 26 ianuarie 2011

Cât de invidioase sunt femeile - o discuţie

Discutam eu cu iubita despre femei. Mai exact, despre cât de capabile sunt ele (a nu se înţelege de aici că mă exclud din categorie :)) să admire deschis o altă femeie, o prietenă, o amică, o cunoştinţă, în fine, pe cineva de care nu sunt atrase (că asta e deja o altă discuţie). Şi eu am zis că nu sunt. Adică, să ne înţelegem, o femeie care va spune despre o alta că e frumoasă, deşteaptă şi devreme acasă şi chiar crede ce spune e o raritate. În cel mai bun caz. De regulă, dacă spune asta, exagerează măcar la unul dintre capitole şi o ştie şi ea. Sau spune despre cealaltă că e frumoasă şi gândeşte "Ei, are nasul cam mare, da' în rest, merge". Ori zice că e deşteaptă dar, în sinea ei, "în niciun caz nu e de calibrul meu". Sincer, mie nici măcar nu mi se pare o chestie aiurea, fiindcă, până la urmă, e în noi toate o anumită formă de competitivitate, copios stimulată prin veacuri de necesitatea de a concura pentru supravieţuire, care ne determină, fie şi în subconştient, să le găsim defecte rivalelor. Dar, frate, eu una măcar recunosc, atât cât pot eu de cinstit, că nu admir aşa, fără rezerve, alte femei. Decât dacă sunt cele pe care le iubesc şi aici există nuanţe. În rest, da, o să-i spun unei prietene că îi stă bine cu o anumită culoare sau că îmi place tunsoarea ei cea nouă ori culoarea unghiilor, dar asta numai dacă e real. Dar n-o să-i spun nimănui (cu excepţia iubitei) "eşti splendidă". Nici măcar dacă este. Sau mai ales dacă este. 

duminică, 23 ianuarie 2011

Lumânări

Am aprins toate lumânările, ca să-mi inunde sufletul lumina ta. Şi mi-am amintit seri frumoase, nopţi arzânde, mi-am amintit contururile trupului tău şi cum îţi simt zâmbetele când îţi lipeşti obrazul de al meu. Şi ţi-am mângâiat părul, în gând, şi ţi-am sărutat tâmplele. Şi te-am iubit.

miercuri, 19 ianuarie 2011

Insomniacă de ocazie

Am nopţile mele când nu dorm. Le-am avut de copil, nu le iubesc, dar m-am împrietenit, cumva, cu ele. Le respect puterea de a mă ţine trează, mai ales când e lună plină. Aşa că iau o carte sau mă uit la seriale uşurele, poliţiste, cu ceva ştiinţă amestecată pe acolo, suficient de complicată, în varianta lor americănească fără subtitrare-pirat, încât să nu mă mai pot gândi la altceva. Fiindcă, ştiu eu bine, încă de la vreo câţiva anişori, lipsa somnului şi întunericul nasc monştri. 
Copil fiind, îmi imaginam că i-a omorât cineva pe ai mei. Habar nu am de ce, poate că văzusem vreun film vechi cu cowboy la televizor, cert este că vedeam scenariul cu ochii minţii şi totul mi se părea extrem de real. Drept pentru care mă duceam tiptil la ei în dormitor, să văd dacă mai sunt. Şi erau. Şi - mulţumesc frumos pe această cale mami şi tati - nici nu făceau oareşce, ci dormeau disciplinat, că a doua zi se duceau la slujbe. 
Când am crescut, insomniile ori îmi răpeau, pe rând, cei mai buni prieteni - dragii mei, numai eu voi şti pe câţi dintre voi v-au îmbolnăvit de leucemie insomniile mele (da, văzusem Love story şi făceam proiecţii bizare, asta e) - ori mă despărţeau, din motive apocaliptice, de iubit/iubită. Adormeam de regulă spre dimineaţă, complet stoarsă. 
De la o vreme însă, insomniile mele sunt mult mai rare. Şi, atunci când apar, motivul e unul "de bine" - tu ştii, minune :) - iar efectele nu mai sunt catastrofice. Chiar mi se face dor de insomniile mele, uneori. Mai ales vara, totuşi, când te poţi plimba noaptea pe străzi şi poţi visa şi... Hm, mai bine mă culc, iar visez cu ochii deschişi.

duminică, 16 ianuarie 2011

Unele lucruri doar SUNT

Am fost mereu fascinată de întrebări. În epoca celebră pentru orice copil a lui "De ce?" mi-am innebunit părinţii. Până când tata, exasperat, săracul, a făcut o chestie genială: mi-a spus să mă gândesc eu DE CE se întâmplă unele lucruri. Să-mi dau singură răspunsuri. Evident, nu mereu le nimeream :). Dar, aşa, am devenit o persoană cu o imaginaţie debordantă şi, nu mai puţin important, am învăţat să despic singură firul în patru. Atribut uneori supărător al persoanei mele, dar care m-a ajutat să ies, singură, din multe blocaje.
Pe parcursul vieţii şi, mai ales, în ultimi doi ani, am învăţat însă o altă lecţie, cel puţin la fel de importantă. Unele chestii pur şi simplu SE ÎNTÂMPLĂ. Unele lucruri, sentimente, stări de spirit pur şi simplu SUNT. Şi bune, şi rele. Odată ce am înţeles asta, viaţa mea a devenit mult mai frumoasă. Poate nu mereu mai simplă, dar mai clară. Şi, lucru esenţial, vivabilă. SUNT cine SUNT. TE IUBESC fiindcă TE IUBESC. Mie îmi ajunge. Cât despre întrebări, mi le pun în continuare şi îmi răspund la ele. Dar nu mă mai cramponez nici de întrebări, nici de răspunsuri. Nu mai am 3 ani. 

marți, 11 ianuarie 2011

De ce nu mă plac uneori

Uneori nu mă plac. Mă uit în oglindă şi îmi văd doar defecte, mă uit în mine şi totul mi se pare deşertăciune. Aceste momente sunt, din fericire, scurte şi rare, umbre strâmbe ale unui ieri pe care aş vrea să-l uit. Din nefericire, nu ne putem uita pe noi înşine, nici atunci când ne străduim din cale afară. Sau poate tocmai atunci. E uimitor cât de mult rău pot face indiferenţa şi incapacitatea de fi empatic. Atunci când nu mă plac, sunt din nou în trecut, strivită sub lipsa de înţelegere a unor oameni care pretindeau - şi poate chiar o credeau sincer - că mă iubesc. Revin în prezent, când sunt iubită mai mult decât credeam că este posibil, şi îmi dau seama că, de fapt, dragostea adevărată este, în primul rând, înţelegere. Puterea de a te pune în pielea celuilalt şi înţelepciunea de a recunoaşte devotamentul adevărat, atunci când acesta există. M-ai învăţat multe, iubito, dar, în primul rând, m-ai învăţat să mă iubesc. Chiar şi atunci sau mai ales atunci când nu mă prea plac.

luni, 3 ianuarie 2011

Gânduri amestecate

Una peste alta, cu bune şi mai puţin bune, au trecut şi sărbătorile astea. Pentru anul ce abia a început, am gânduri amestecate. Nu neapărat dorinţe multe, mai degrabă una şi bună, dar idei diferite şi care, sper eu, vor prinde  contur. N-am mai scris nimic special de Crăciun sau de Revelion, aşa că profit să vă urez vouă, tututor celor care mă citiţi, un an mai bun, cu linişte, cu dragoste şi intimitate împărtăşită, cu prieteni aproape de suflet. Să fiţi atât de buni pe cât puteţi fi, eu am să mă străduiesc să fac la fel :)!