Gardianul viselor

Am atâtea lucruri să-ţi spun

Atâtea secrete ale somnului tău de dimineaţă

Atâtea gânduri nemărturisite

Ale tuturor anilor

De dinainte să vii

Când nu credeam că exişti

Când nu credeam în iubire

Am atâtea proiecte, atâtea dorinţe 

Am mai ales certitudini

Că eşti, că vrei, că mă vrei

Că lumea e-a noastră

Că poţi să dormi cât vrei dimineaţa

,Fiindcă eu sunt aici

.Gardian la poarta viselor tale

 

Ce n-am mai scris demult...

Nu ți-am mai scris de ceva timp, iubito, cât de mult te iubesc. Și pentru că vorbele zboară, dar scriitura rămâne, și pentru că nimic din ceea ce aș putea eu face pentru tine nu reușește să țină pasul cu minunile pe care le faci tu pentru mine zilnic, iată, îți scriu aici, să rămână mărturie, că ești lumina vieții mele. Că tu îmi înseninezi clipele cele mai negre, iar pe cele frumoase le transformi mereu în experiențe extraordinare, că tu îmi aduci zâmbetul pe buze fiindcă mi l-ai sădit în inimă, încă de la primele noastre discuții, care durau până târziu, în noapte, și pe care nu mă înduram niciodată să le închei. Că ești minunată o știi, ți-am mai spus-o. Că nu mă mai satur să te ascult, să râd cu tine, să plâng cu tine, uneori, la fel, o știi. Ceea ce nu cred că știi este modul în care mi-ai schimbat, complet, viața. Sau, mai bine zis, m-ai ajutat să mi-o schimb singură, m-ai încurajat, m-ai susținut. Mi-ai mai dat și un ghiont, când a fost cazul :). Cu tine, am reînvățat să visez. Și să lupt pentru ca visele mele să devină realitate. Nu am cuvinte să-ți mulțumesc îndeajuns și poate viața întreagă nu îmi va fi suficientă pentru asta. Dar sper din tot sufletul să mă lași să mă străduiesc să o fac, așa cum știu eu. Și să fii lângă mine, mereu. Gata să mă prinzi când cad sau să te sprijini pe mine când ți-e greu. Pentru că dragostea mea nu e doar furtunoasă ca o ploaie rapidă de vară. E și ploaie așezată, mocănească, din aceea care face bine pământului. O iubire care poate nu e mereu glamour, dar cu siguranță e constantă, profundă, frumoasă ca zâmbetul tău, dimineața, atunci când te trezești cu mine alături. O iubire pe care ți-am dăruit-o necondiționat și pe care o ai, pentru că o prețuiești, o înmulțești și o păzești cu fiecare gest, cu fiecare vorbă, cu fiecare sărut, cu fiecare noapte (sau zi) de pasiune împărtășită.

Mi-e dor...

... de diminețile cu tine. Și cu cafea, cu așternuturi încolăcite pe glezne, cu perne păstrând încă urma zulufilor tăi și pe a tâmplelor mele, prea grele de gânduri. Dimineți însorite, cu aerul vibrând încă de un pic mai răcoarea nopții, cu porumbei uguind galeș pe balustradă, cu mic dejun copios, dintr-o singură farfurie, cu roșul buzelor tale mușcând din carnea unei roșii și apoi din roșul buzelor mele. Delirez de dor și parcă nimic nu mă vindecă, nimic. Parcă? Sigur nu. Doar tu, iubito, doar tu, doar tu. Cu surâsul tău, când îmi săruți podul palmei exact acolo, în mijloc, gest care, știi sigur, face să-mi tremure genunchii și dacă sunt așezată.Și cu ochii tăi, de copil răsfățat căruia nimeni n-a îndrăznit vreodată să-i refuze ceva când a bătut din gene. Și cu foamea ta de mine și cu precizia cu care mereu, dar mereu îmi rearanjezi astrele în așa fel încât să fii tu centrul universului. Doar tu.

Furtună

E furtună. Mi-aş dori să pot merge prin ploaie şi s-o las să mă spele. Să mă obosească şi apoi să dorm, imediat după duş, cu fereastra deschisă, în nări cu mirosul de verde crud, pe care chiar şi copacii prăfuiţi din oraş îl reuşesc, imediat după ploaie. E furtună în mine şi nu pot s-o opresc. Eşti în mine şi nu pot să mă mint că nu eşti. Uneori aproape aş vrea să pot, ca să uit că mi-e dor. Şi pe urmă mi se face ruşine. Fiindcă nu vreau să nu mă doară lipsa ta. Vreau s-o simt aşa cum îţi simt şi prezenţa. Acut. Cu toată fiinţa. Tu, iubito, eşti copacul din mijlocul câmpiei mele, adăpostul meu, oaza mea de linişte şi de nelinişte. Toate drumurile mele duc la tine. Aşa că lasă-mă să-ţi torn sevă la rădăcini, ca să îmbătrânească în câmpia mea. Care nu e poate cea mai frumoasă câmpie din lume, nici cea mai lipsită de evenimente. Dar e locul tău. 

Nu sunt perfectă. Dar suntem!

Toulouse Lautrec - Femei sărutându-se

Îmi tot spui, iubito, că sunt perfectă :). Și nu sunt. Mai mereu întârzii, amân lucrurile până în ultimul moment, mai ales pe cele pe care nu-mi place să le fac (cum ar fi bagajele, când trebuie să plec de lângă tine), uneori sunt delăsătoare, nu-mi fac la timp manicura și mereu îmi intră pietre în pantofi. În plus, când sunt tristă, mă uit la filme cu Crăciunul, chiar dacă e iulie, iar restul filmelor pe care le văd pot intra fără probleme în categoriile 'de artă' sau 'cu buget redus'. Nu mănânc chestiile sănătoase care ție îți plac și nici pe unele din alea nesănătoase, fac nazuri la hârtia igienică, îmi place doar berea rece, rece de se aburește paharul și, cu siguranță, așa cum spuneam în postarea anterioară, vorbesc prea mult. Am și câteva calități, se înțelege, dar despre alea nu vorbim, că nu îmi  fac reclamă :). Oricum, sunt îngrozitor de alintată - și pot să mă mai fac, aici potențialul meu de upgrade este foarte mare - incapabilă să anticipez finaluri nefericite la filmele romantice - La răscruce de vânturi mi-a lăsat cicatrici, nu glumă - și mereu gata să mă topesc la vederea unui pui de... orice. Dar, dacă tu mă poți iubi atât, în ciuda acestor lucruri (și a altora, pe care însă nu le zic) sau poate tocmai pentru ele, înseamnă că, pe undeva, ceva bun voi fi făcut și eu, așa, în imperfecțiunea mea. Nu de alta, dar, iubito, eu n-oi fi perfectă, nici tu, dar împreună suntem.  

Lecții

Am învățat răbdarea într-un mod de care nu mă credeam in stare. Și am mai învățat că în fiecare zi te pot iubi mai mult decât în precedenta. Și că sunt frumoasă fiindcă tu mă vezi așa. Din pricina ta, am devenit curajoasă. Sau în cinstea ta. Nici eu nu mai știu și poate că nici nu prea contează. Mi-aș dori doar să nu-mi iei curajul drept inconștiență. Deși, chiar dacă e așa, asta tot de la tine am învățat. Până nu plonjez în gol, nu mi se dezvăluie limitele propriului eu. Până nu mă autotestez, nu mă cunosc.Și, dacă nu mă cunosc, m-aș putea iubi cu sinceritate? Iar dacă eu nu m-aș iubi cu adevărat, aș mai putea eu oare să-ți primesc dragostea? E cel mai frumos dar din viața mea, asta să știi.

Răbdare

Câtă răbdare poți să ai? m-ai întrebat, îngrijorată. Și mi s-a umplut sufletul de tandrețe, așa, hoțește, n-am văzut-o venind. M-am văzut în schimb peste ani, bătrână, împletindu-ți totoși - ei bine, vorba fie între noi, de fapt totoșii poate ai să ți-i alegi singură, vor fi de piele, eleganți, cu ștaif :) - și tu întrebând, din fotoliul celălalt, de sub lampadar, '' Câtă răbdare poți să ai tu, pui?''. Și eu, zâmbind ca întotdeauna, am să-ți răspund ''Oricâtă, dacă e pentru tine, minune!''. Ca și acum. Fiindcă meriți. 

Woman knitting - by Martin Driscoll

Ascunzătoarea

Eşti aici, în mine. De fiecare dată când ţi se face frig, în mine găseşti cea mai caldă cană cu vin. Şi ceva rulouri cu scorţişoară, abia scoase din cuptor. De câte ori ţi se face dor, poţi să te refugiezi în mine, acolo unde tu eşti mereu acasă. Nicio uşă nu rămâne deschisă, nicio fereastră. Odată ce ai intrat tu, minune, am ferecat toate porţile. În mine, nu te ating vremurile, nu te supără gândurile. Te mai supăr eu, câteodată, dar, în mine fiind, ştii că n-am vrut asta şi mă ierţi. Aşa-i?:)

Zilele în care nu, zilele în care da

În zilele în care nu mă suni dimineaţa, nu răsare soarele. Nu-mi iese bună cafeaua, mă înec cu fulgii de porumb, nu-mi iese machiajul la fel la ambii ochi, nu prea îmi pasă ce haine pun pe mine şi, de regulă, întârzii la birou. Şi sunt mai rea (atât de rea cât pot eu fi, ceea ce nu-i foarte mult, dar oricum).
În dimineţile în care îmi povesteşti, câte o jumătate de oră, câte în lună şi în stele, în care te văd, cu ochii minţii, traversând străzile, ridicându-ţi gulerul de la haină - fiindcă e frig şi nu, iar nu ţi-ai pus nicio eşarfă la gât:) - sau oprindu-te pentru cafea, mereu în acelaşi loc, atunci am alt elan. Şi mă ridic din pat fără să mă mai doară nimic, găsesc, ca prin farmec, toate lucrurile de care am nevoie, dermatograful e de treabă, iar afară, oricât ar fi de frig şi de înnorat, pentru mine începe o zi frumoasă. 
E atât de simplu. Şi atât de complicat. Cu fiecare zi, te iubesc mai mult. Şi, dacă mă suni şi mâine dimineaţă, ai să afli exact cât de mult :).

Azi, mi-e poftă!

Mi-e poftă de şampanie şi de tine. De şampanie cu tine. Sau, de fapt ,doar de tine :)... Şampania e opţională. La fel cum sunt şi spaghetele acelea şi bomboanele acelea cu arahide. Te caut în toate fleacurile care ne plac, te miros în toate parfumurile pe care mi le-ai dăruit, te văd în toate fotografiile locurilor noastre, chiar şi în cele în care n-ai vrut să intri în cadru. Te vreau. Aici. Acum.

Tu, cafeaua, dimineţile

Mi-e dor de dimineţile cu tine, iubito. De prima cafea, care mereu ajunge într-o singură cană, din care sorbim pe rând, la fel cum, tot pe rând, tragem şi din ţigară :) Mi-e dor de căldura trupurilor noastre, captivă încă sub pături şi de gesturile tale, de mâinile tale netezindu-mi, pe tâmple, părul uşor umed. Mi-e dor să facem un mic dejun colorat, pe o singură farfurie, şi apoi să pescuim, fiecare, ce ne place mai mult. Mi-e dor să mă alint că aş mai lenevi şi tu să mă cerţi, dar să mă mai laşi :)... Mi-e dor.

De-a v-aţi ascunselea

Uneori, mă ascund în tine. De mine însămi, de cicatricile acum aproape invizibile care încă mă mai sâcâie. Mă fac mică, mică, într-un colţ, aproape nu mă vezi, doar mă simţi acolo, ca pe o promisiune de sprijin constant. Şi de tandreţe nemăsurată şi de pasiune aprinsă şi de magie. Sunt fermecate clipele cu tine, iubito, şi nu neapărat pentru că am muta norii împreună - deşi, n-am nicio îndoială, am putea s-o facem. Magia noastră nu are secrete scrise în cărţi vechi, cu simboluri ritualice pe coperte. E lumina care vine din noi, colorată şi caldă, străpungând întunericul din jur, făcând să strălucească până şi cea mai mohorâtă zi. Avem nevoie doar de zâmbet, de ardoarea unui sărut şi de răbdarea de a ne asculta una pe cealaltă. Avem nevoie să fim noi însene şi atât.  

Alteori, te ascunzi în mine. De răutatea altora, de nişte dureri mai vechi sau, poate, doar ca să te odihneşti. Îţi pui capul pe umărul meu, cu un oftat, şi îţi simt zâmbetul pe piele, chiar lângă inimă. Şi, chiar atunci, timpul se opreşte în loc, nimic nu mai contează, dincolo de ritmul sincronic al respiraţiei noastre, de parfumul pielii tale şi de textura atât de aparte a părului tău, în care îmi place aşa mult să mă joc. Modul în care mi te potriveşti în braţe e un dar, unul într-o viaţă, dacă ai noroc. Şi eu am. Mai mult noroc decât am crezut vreodată că aş putea avea, eu, campioana ghinioanelor. De fiecare dată când îmi adormi în braţe, acesta este ultimul gând cu care te urmez. La limita conştientului, exact când somnul pune stăpânire pe mintea mea, zâmbesc şi îţi aşez în creştet încă un sărut. Lumea întreagă poate să se prăbuşească. Suntem împreună.

Verigi îngemănate

  Îngemănate, sufletele noastre se întorc unul spre celălalt. Ne spunem nimicuri, uşor, la ureche, ne alinăm durerile, ne căutăm dulceaţa prin cutele pielii. Ne iubim. Şi dacă tainele binelui s-ar dezvălui şi neiniţiaţilor, am fi fericiţi de foarte fragezi. Dar dragostea împărtăşită se învaţă, fructul minunat al înţelegerii se coace în timp, iar pasiunea se menţine aprinsă cu dăruire de sine. Nu ştim să iubim când suntem prea mici. Atunci rănim sau suntem răniţi, atunci ne consumăm şi ardem prea grăbit, precipitându-ne, neştiind sau neavând răbdare să ne savurăm. Iubirea frumoasă şi plină, rotundă ca un fruct dat în pârg, purtând în ea toate culorile gândurilor şi emoţiilor noastre vine către noi abia atunci când ştim s-o trăim. Cu încrederea în puterea ei nemărginită şi cu convingerea că va dura. Atunci, abia atunci, precum verigile de neclintit ale unui lanţ bătut de vânturi, ne vom găsi pentru totdeauna. Şi nu va mai fi loc în noi decât pentru noi. 

De-a amintirile

Zile agitate. În jurul meu şi în mine. Amintiri care mă cotropesc, mă înconjoară. Nu trăiesc în trecut, nu-mi place ideea de a nu mai putea schimba nimic. Prezentul şi viitorul sunt la îndemâna mea, palpabile, influenţabile, vii. Şi totuşi, de la o vreme, îmi plac amintirile. Poate şi fiindcă, în premieră, amintirile sunt splendide. Cu tine, despre tine, cu noi, despre noi. Şi mă bucur mereu să mă copleşească, iubito, fiindcă ştiu că ne vom construi mereu altele, să se adauge comorii celor de până acum. Iubesc amintirile noastre. Te iubesc.  

Cel mai mult îmi place să râd cu tine

M-a întrebat cineva azi ce-mi place cel mai mult să fac. Am vrut să răspund, automat, aşa cum o făceam întotdeauna: să citesc şi să scriu. Şi, în timp ce vorbele astea îmi ieşeau de pe buze, mi-am dat seama că nu era aşa: cel mai mult îmi place să râd cu tine. Aşa că m-am corectat, zâmbind gândului şi ţie, apoi mi-am continuat drumul. Interlocutoarea mea a rămas în loc, uimită: "Mă bucur, mi-a strigat. Nu prea mai râdeai...". Şi avea dreptate. Te iubesc! Şi de-abia aştept următoarea porţie de râs. 

Ecouri

Visele mele sunt gemene cu ale tale. Dorinţele mele, încă înainte să ajungă cuvinte, se transformă miraculos în fapte de-ale tale. Supărările tale îmi umezesc ochii, durerile tale mă dor. Temerile mele le presimţi şi le spulberi cu un zâmbet - îl ştii, zâmbetul-vedetă, cel din colţul gurii, în dreapta - îmi trimiţi îndoielile la plimbare pe un ton hotărât. Cu tine, nu mă ascund în tăceri, nu fug în mine, cum o făceam odată. Cu mine, nu ai nevoie să fii altcineva decât cine eşti. Îmi place siguranţa sentimentelor împărtăşite. După cum îmi place şi tremurul pe care nu mi-l pot stăpâni când te aud, când te văd, când te simt, când te am. Şi, mai presus de orice, îmi place să ştiu că tot ceea ce fac are ecou în tine, la fel cum tot ceea ce faci reverberează în mine. E ca şi când sunetul inimilor noastre s-ar auzi dintr-un capăt al străzii în altul, ajutându-ne să ne întâlnim la mijlocul drumului.

Tandreţe

Glumele noastre, felul cum adormi, cu un suspin, în braţele mele, certitudinea unei iubiri surprinzătoare şi nevoia constantă de a te şti aproape, toate astea mă definesc acum. E atâta tandreţe în mine, iubito, şi e toată pentru tine! Într-o mare de incertitudini, eşti stânca mea, bucata mea de oază în care îmi trag sufletul. Nu pot decât să sper că reuşesc să fiu şi eu, pentru tine, liniştea, dar şi pasiunea nebună de care ai nevoie.

De ce tu?...

Mereu mă întrebi de ce tu, iubito? De ce te-am ales, de ce am ales să lupt pentru tine, de ce cred în tine şi în dragostea noastră cu atâta forţă şi determinare, încât aş dărâma şi munţii... Răspunsuri simple nu există, e clar. Vreau să ştii, însă, măcar câteva lucruri. Lucruri pe care ţi le-am spus de nenumărate ori, dar pe care te încăpăţânezi (îţi ador încăpăţânările, să fim clare !) să nu le accepţi. Te iubesc fiindcă nu mă judeci înainte de a mă asculta, pentru că, şi atunci când lucrurile par disperate, găseşti puterea să mă încurajezi, pentru că nu suporţi să fii cocoloşită, dar mă laşi pe mine să fac asta, doar fiindcă ştii că aşa sunt eu :). Te ador pentru că mă asculţi cu interes chiar şi atunci când îţi povestesc nimicuri şi fiindcă orice lucru care mi se întâmplă devine important pentru tine doar fiindcă mi s-a întâmplat mie. Iubesc la tine felul în care îmi spui că sunt frumoasă, dimineaţa, la prima oră, după puţine ceasuri de somn, când orice femeie ştie că n-are cum să nu aibă cearcăne şi pleoape umflate şi părul încâlcit. Iubesc felul în care îmi explici chestii deja ştiute şi o faci cu seriozitate, didactic, irezistibil! Îmi place la tine totul, asta e clar! De ce te-am ales? Probabil fiindcă aşa a fost să fie. Mai important mi se pare de ce aleg să te aleg în continuare. Şi de ce tu mă alegi pe mine.

Top 10, varianta ură

Tot de la Camelia, o altă leapşă, una irezistibilă:). Cele zece chestii pe care le urăsc cel mai mult ar fi:
1. Proştii;
2. Extremiştii - de toate vârstele, culorile, formele, naţiile etc!
3. Spanacul (şi la propriu şi la figurat);
4. Să fiu minţită;
5. Să nu mi se plătească munca;
6. Leneşii (nu animalele acelea urâte care n-au nicio vină, ci aştia cu două picioare);
7. Beneficiarii venitului minim garantat, adică tot un fel de leneşi, dar instituţionalizaţi;
8. Persoanele care nu respectă dreptul de autor şi copiază, adică fură, munca altora;
9. Să fiu considerată just another pretty face;
10.Pupăturile aiurea-n tramvai.  

Un colţ de zîmbet. Din dreapta

Cînd nu eşti cu mine
Nu-mi lipseşte tot zîmbetul tău
Ci doar colţul din dreapta
Acela care tremură uşor
Cînd îmi zîmbeşti doar mie...
Şi dacă nu mă strîngi în braţe
Aş putea trăi fără căldura
Îmbrăţişărilor tale
Dar nu şi fără sunetul mic, de plăcere
Pe care ţi-l ascult, topită,
Cînd mă ascund de lume pe umărul tău
Şi sunt acasă.