Visele nu-s materie de bac

În fiecare an, în preajma sau în timpul examenelor naţionale, recte evaluare şi bac, mă apucă aşa, un soi de ameţeală, combinată cu nebunie, asezonată cu dezgust. Se produc, domnule, nişte chestii de te ia cu leşin, parol, mai ales dacă eşti mai simţitor din fire. 

1. Nimeni nu mai are vreun subiect de literatură la literatura română, asta la evaluare. Cică trebuie doar să ştii să te exprimi, atât. Nu tu poezie, nu tu povestiri, nu tu roman, nu nimic. Biiine. Le recomand întâistătătorilor Ministerului Educaţiei să se plimbe, în timpul anului şcolar, cu autobuzul. În orice oraş din ţară vor ei, pun pariu că situaţia e aceeaşi. Şi vor auzi la prima mână ce fel se exprimă stimabilii elevi de gimnaziu. 

2. Nimeni nu mai pică oralul la română la bac. Adică poţi fi strălucitor, bun, mediocru, treci oricum, important este să te prezinţi. Şi, tot aşa, de fac nici nu e oral la română, e un test să vadă dacă ai abilităţi de comunicare. A dracu ea, comunicarea asta, importantă s-a mai făcut, fără ea nu exişti. Nu mai contează că, de fapt, nimeni nu mai comunică nimic, până şi mesajele pe telefoane sunt predefinite, la o nevoie apeşi butonu' şi gata. 

3. La scris, indiferent de probă, subiectele e musai să fie uşurele, cam de clasa a IX-a, dacă se poate. Nu de alta, dar sunt camere, da? Nu se mai copiază, pricepurăţi? Nu zic, am învăţat şi noi, ăştia cu bacu' serios, dat cu măcar un deceniu în urmă, o grămadă de chestii inutile, dar pe onoarea mea că acum nu văd vreo schimbare în bine. Adică, sincer, studenţii de anul I la absolut orice vreţi voi nu prea ştiu nici măcar să scrie o cerere, nu mai vorbesc de referate, lucrări ştiinţifice şi chestii din astea plicti(coase).

Nici măcar nu mai e vreo diferenţă reală între ăi de intră la liceu şi ăi de nu, între ăi de iau bacul şi ăi de nici nu se duc să-l dea. Şi unii, şi ceilalţi, sunt nişte ignoranţi. Învaţă superficial, pentru notă, uită pe urmă în viteză, fac de toate, dar nu aprofundează nimic, se înscriu - ăia cu bacul - la zece facultăţi, numai să intre undeva, nu se zbat să prindă un loc unde chiar îşi doresc. Probabil pentru că, de fapt, nici nu-şi mai doresc nimic. Visele nu-s materie de bac.

Mi-e greaţă de viaţa publică

În general, cine mă citeşte ştie asta, evit să scriu despre politică. Fiindcă a trecut atâta vreme de când m-am săturat de ei, actorii politici, încât mi-e greaţă fie şi numai să le pomenesc existenţa. Mi-e atât de greaţă de tot ceea ce se întâmplă în viaţa publică acum, încât simpla menţiune a numelui preşedintelui României sau pe cel al preşedintelui vreunui partid mă face să urlu, pe dinăuntru. Atâta nesimţire zace în ei, atâta lăcomie, atâta mizerie, că n-au rămas parcă nici termeni în limba română să pot să-i încondeiez cum ar merita. Sau nu am eu obrazul suficient de gros ca să-i folosesc. Una peste alta, modul în care, astăzi, premierul desemnat al României, Lucian Croitoru, privea peste umăr la preşedintele Băsescu în timp ce se străduia să explice, cu modestie, cine e el şi de ce e acolo, în faţa naţiunii, m-a amuţit complet. N-am văzut în viaţa mea om mai timorat, mai crispat, mai speriat de ce i se întâmplă. Şi, slavă Cerului, am avut la premieri să ne punem şi-n cap, şi mai buni, şi mai proşti, şi tehnocraţi, de toate culorile politice. Cum s-ar zice, am cam văzut destui. Aş spune însă că discursul ăstuia de acum a întrecut orice limită. Arăta omul ca şi cum Băsescu l-a avut cu ceva la mână şi l-a obligat să fie prim ministru. Mai ştii, aşa o fi?!