Norocul porcesc și ghinionul cu diplomă

Niciodată nu am crezut în chestia aia cu ”Norocul și-l face omul”. Adică da, sunt perfect convinsă că suntem stăpânii propriilor destine, că noi decidem ce și când ni se întâmplă, pentru simplul fapt că alegerile sunt mereu ale noastre. Dincolo de asta, însă, norocul ăla în stare pură îl ai sau nu, pur și simplu. De regulă, vine la tine, dacă e să vină, încă de când te naști și, dacă nu-l superi foarte rău, te însoțește tot restul vieții. 

Există mai multe tipuri de noroc: acela care face să nu te asculte niciodată când nu te-ai pregătit, să nu-ți pice, la examene, singurele subiecte pe care nu le știi, să nu-ți ceară șeful raportul terminat exact atunci când ai mai avea nevoie de un sfert de oră pentru retușurile finale. În fine, știți și voi, norocul porcesc. Sunt o grămadă de oameni norocoși din ăștia. Pe urmă, există norocul mai subtil, să zicem: acela cu care găsești o masă liberă la restaurantul preferat exact în weekendul în care vrei să-ți scoți jumătatea în oraș, acela care te ajută să ieși elegant dintr-o situație dificilă (cum ar fi aceea când doi prieteni care tocmai s-au despărțit vor să-ți plângă amândoi pe umăr în aceeași după-amiază). Și mai există norocul la bani: ăsta e chiar unul aparte, iar cei binecuvântați (sau blestemați, depinde de punctul de vedere) cu el ies în evidență. Îi știți, cu siguranță: sunt oamenii care găsesc bani pe stradă, cărora le surâde norocul și la loto, de care banii, pur și simplu, par să se lipească, fără ca ei să facă un efort major pentru asta.
Dacă mă uit la categoriile de mai sus, mă încadrez, cu siguranță, la categoria ”ghinionistă cu diplomă” :). Chestiunea nu mă mai deranjează de multă vreme, mă uit cu mirare la oamenii norocoși din jurul meu, uneori îi invidiez, dar de cele mai multe ori norocul lor mi se pare, pur și simplu, un talent personal: așa cum unii sunt buni la muzică, la desen, se pricep la cifre, alții sunt însoțiți de Fortuna. Voi cum stați cu norocul?