marți, 29 iulie 2014

Poate, dacă...

Cât de mult luăm cu noi din ceilalţi, când plecăm? Şi cât de mult din noi lăsăm în urmă? E tare greu de cuantificat, de ştiut. Ce uşor ar fi, nu-i aşa, dacă am şti dinainte exact ce pierdem, ce câştigăm... 
După fiecare om care trece prin noi suntem însă alţii, cu aspiraţii şi doruri diferite, cu gusturi împrumutate, cu vorbe pe care nu le rosteam, cu lucruri pe care nu le mâncam. Ne recompunem cu greu, ne adunăm bucăţile rupte ca să refacem un întreg care de fapt nu mai e niciodată acelaşi. Fiindcă e un zâmbet în plus, o privire sau mii, o încruntare în plus, un anumit mod de a face, de a nu face, de a spune, de a nu spune, de a iubi, de a nu mai iubi. Să ne regăsim pe noi, în amalgamul de senzaţii trăite, devine mai dificil decât ieşirea dintr-un labirint. Poate fiindcă, pe undeva, nici nu vrem să ieşim. Vrem să rămânem acolo, rememorând. Şi dacă, mai ales dacă, nu se mai poate. Discuţii, nopţi, dimineţi. Iluzii pierdute pe toboganul unor senzaţii. Sentimentul că ai greşit, că nu ai spus, făcut, iubit cum ar fi trebuit. Că poate, dacă...

4 comentarii:

  1. ai descris atat de frumos aceste trairi - cred - inerente - pentru cei mai multi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știm ce pierdem până când nu pierdem..ce rămâne, ce am luat, etc., sunt basme care se ard așa cum orice lemn putrezit arde în văpaia timpului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa e... pe de altă parte, uneori avem poate şansa de a recâştiga ce am pierdut:).

      Ștergere