Ce e fericirea? S-au întrebat pe rând filsofi, cântăreţi, poeţi. Şi ne-am întrebat noi, cu toţii. Ne zbatem zilnic să găsim explicaţii complicate, elaborate, motive şi argumente care să ne susţină punctele de vedere. Dezvoltăm strategii ca să ne conservăm dreptul la fericire, luptăm, ieşim în stradă, facem declaraţii sforăritoare, emitem legi, ne protejăm. Şi uităm, în toată nebunia, pentru ce ne agităm de fapt. Pentru un zâmbet, înflorit în colţul gurii după furtună, când ai ajuns în sfârşit în port, la loc ferit, şi poţi să respiri din nou. Pentru gesturile mărunte care ne demonstrează că suntem în gândul cui vrem noi, pentru dreptul la un somn bun în braţele cuiva drag, după ce apune pasiunea. Pentru toate clipele minunate, pentru toate lacrimile, pentru nemăsurata căldură a unei palme peste a noastră, pentru privirile furişe şi cele făţişe, pentru râsul împreună. Pentru dreptul la un alt zâmbet, împlinit, liber, pe care-l schimbăm dimineaţa pe deasupra ceştilor cu cafea. Sunt o colecţionară de zâmbete, ale tale toate. Zâmbete largi, zâmbete şmechereşti, zâmbete fragile, suspendate în colţul ochilor, zâmbete de "Bine ai venit" şi zâmbete-rugăminţi de "Nu mai pleca". Îmi mai zâmbeşti o dată, iubire?
