miercuri, 19 august 2009

Certitudini şi incertitudini în plexul solar


Mă gîndeam, deunăzi, ce procese anume se declanşează în interiorul nostru, atunci cînd iubim, care să ne determine să alegem o persoană anume dintr-o lume întreagă sau o persoană anume în detrimentul alteia. În ceea ce priveşte cuplurile heterosexuale, s-a pedalat mult pe ideea că alegerea parterului reprezintă un mod, dictat de subconştient, al femeilor de a alege partenerul cel mai bun cu care să procreeze şi care, eventual, să poată să aibă grijă de progenitură şi de ea însăşi. N-am prea fost eu de acord cu ideea asta - sunt destule perechi altfel perfect reuşite care nu au putut avea copii împreună - dar să zicem, de dragul argumentării, că aş accepta-o. Şi-atunci, mă întreb, cum alegem noi, persoanele care iubim pe cineva de acelaşi sex cu noi? Pentru că, e clar, treaba cu perpetuarea speciei nu prea ţine :)!
Cum avem certitudinea că am ales persoana potrivită? Cum ştim, de unde, că ea sau el sunt cine ne trebuie? Eu una am o expresie, care îi place mult iubitei mele: o simt în diafragmă! Şi aşa şi este: sunt ferm convinsă că, dacă sufletul uman există undeva în trup, locul acela nu e inima, ci diafragma, mă rog, mai frumos spus, plexul solar (care e cu doua degete mai jos, dar să nu fim cîrcotaşi). Eu acolo îmi simt, ghem, toate emoţiile, bune şi rele. Tot cu diafragma rezonez atît de mult cu o persoană încît îmi dau seama că ea e aceea! Şi, sincer, instinctul ăsta sau cum vrea fiecare să-i spună a dat greş pînă acum o singură dată. Iar dacă ţinem cont că "greşitul" era un bărbat, poate nici nu-i de mirare!:) În rest, diafragma mea a fost imbatabilă. Acum, o supun din nou unui test. Şi ar face bine să nu mă dezamăgească.

7 comentarii:

  1. Buna :)

    Eu zic ca iti dai seama daca este persoana potrivita din felul in care evolueaza relatia dintre voi, din suma lucrurilor pe care simti ca vrei sa le faci pentru ea, cu ea, prin emotia pe care o ai si numai cand o privesti in ochi.
    La inceput este atractie, insa pe parcurs devine iubire.

    Despre partea cu simtitul in diafragma, te cred pe cuvant :P Fiecare cu relatia personala cu propriul trup :)

    RăspundețiȘtergere
  2. am uitat ca aveam si o intrebare: oare de ce de fiecare data cand accesez blogul tau imi pare o avertizare referitoare la continutul blogului? :)
    o zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine ai venit :)

    Ai perfecta dreptate si urmeaza ca in curand sa-mi lamuresc multe chestii. Dar intuitia si datele pe care le am pana acum imi spun ca mi-am gasit perechea :)Ceea ce le doresc tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. avertizarea iti apare fiindca in blog exista texte care nu sunt destinate minorilor:) decat daca sunt avizati si intra in cunostinta de cauza, caz in care nu am ce sa le fac...

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna, facem schimb de blog?
    Multam mult!

    http://lesbiene-romania.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  6. Sigur, ratusco, cu mare drag! Trebuia sa ma fi gandit mai demult :)!Acusica!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am avut un curs de psihologie, ce semãna mai mult cu unul de anatomie sau cu unul de chimie. Acolo am învãtat ce substante se combinã la împerechere etc. Dar proful ne spunea cã în afarã de perpetuarea speciei este si conservarea ei. Deci dacã la unii tot bataclamul ãsta chimic are loc pt ca sã se înmulteascã, atunci la altii are loc pt ca cei doi sã se "conserve" cât mai bine si cât mai îndelungat. Tot la cursul ãla am învãtat de ce dacã-mi place mirosul sudorii unei persoane, sunt compatibil sexualiceste cu acea persoanã.

    Si stau si mã minunez, când mã gândesc cã bunicii mei s'au cunoscut într'acelasi sat, pe când eu l-am aflat pe al meu la 1500 km.

    RăspundețiȘtergere