... afecţiunea între soţi nu era o chestie prealabilă căsătoriei. Mariajul era o convenit între familii, un fel de alianţă comercială, pecetluită în faţa preotului. Ori aveau părinţii tarlale învecinate, şi se gândeau că vor lucra mai uşor pământul, ori existau alte interese, mai industrializate: un proprietar de darac de lână se încuscrea musai cu un crescător de oi, ca să aibă asigurată materia primă. Faptul că mirele şi mireasa trăzneau unul a lână udă, celălalt a urdă, nu mai preocupa pe nimeni. Bunica însăşi îmi povestea, cu năduf, că au obligat-o să se mărite cu unicul fiu al celei mai avute familii din sat, doar pentru pământ. Care pământ urma oricum să fie luat cu sila de comunişti, dar cine putea să ştie asta atunci?
Între timp, îmi plăcea mie să cred, lucrurile s-au mai schimbat: se presupune că nu se mai fac alianţe între familii, ci o căsătorie implică, cel puţin iniţial, dragoste, pasiune, armonie, înţelegere, o prietenie profundă şi încredere reciprocă. Ei bine, mă uit în jur şi constat, cu tristeţe, că, de fapt, rareori lucrurile stau aşa. Şi acum, interesul primează: familia ei trebuie să dea casa, a lui, maşina. Sau invers. Nunta se face musai de către părinţi, iar copiii primesc integral banii strânşi, să le asigure un început de drum comun promiţător. Li se caută slujbe de către mămica şi tăticu sau, dacă asta au reuşit să facă singurei, atunci musai sunt ajutaţi să-şi ia un teren la munte sau la mare, pentru o viitoare casă de vacanţă ori li se plătesc sejururi scumpe la tropice, să se relaxeze, că muncesc mult, sărmanii! Şi dacă îndrăzneşti să-i întrebi pe fericiţii părinţi "Dar o/îl iubeşte?", se uită lung la tine, ca şi când romantismul (de care da, mă declar "vinovată") e o chestiune desuetă, precum mariajul pentru pământ pe care-l evocam mai devreme. "Aaaa, păi o iubeşte, sigur! I-a luat de ziua ei un ceas Cartier şi i-a comandat rochia de mireasă în Italia! Cu cristale Swarovsky! Dar nici ea nu a rămas mai prejos, nu,nu! L-a dus în weekend în Tunisia de ziua lui!" Mda, clar. Se iubesc.
sa nu uitam de faptul ca, daca ea isi doreste un copil, clar trebuie sa fie maritata, pentru ca altfel nu se poate, pentru ca e musai.
RăspundețiȘtergeresincer, daca as vrea ceva de genul asta, m-as duce in africa. macar acolo s-ar putea sa dea cineva multe camile pe mine:P
:)) Oh, da, musai maritata! Ii urasc uneori, cu toate conventiile lor tampite...
RăspundețiȘtergereUnei amice i s-a intamplat asta in Egipt :)! 15 camile i-a oferit unul lui taica-su, pentru ea! Ea s-a hlizit, evident, dar bietul tata de fata era sa faca apoplexie!
pfooai, pai 15 camile sunt o avere!
RăspundețiȘtergerecat despre conventii, exista doar daca le bagam in seama:D
mie acuma mi-e jenă că am fost crescută cu treburile astea "mamă, să iţi găsesti un băiat cu maşină". mi se pare ţărănesc, dar şi mama e de la ţară aşa ca nu am pretenţii.
RăspundețiȘtergereo să mă mărit din dragoste nebună, amor şi pasiune.
dacă nu, de ce să mai trăiesti?
@ thecreatrix - nu trebuie sa-ti fie jena de parinti, indiferent cum ar fi ei; si tata e de la tara, dar, tocmai fiindca stia ce suferise mama lui si pentru ca el s-a casatorit din dragoste, niciodata nu mi-a spus asa ceva... Eu m-am casatorit din dragoste si tot nu a mers, uneori, dragostea nu e suficienta. Dar, in opinia mea, parafrazata, daca dragoste nu e, nimic nu e! Si sper din tot sufletul ca, intr-o zi, sa ma pot casatori cu iubita mea, evident, tot din dragoste! :) Si cu convingerea ca, de data asta, va si merge! Oricum, ma intristeaza cuantificarea iubirii in daruri, de aceea am scris postul asta. Poate tinerii aceia chiar se iubesc, de asta se rasfata unul pe celalalt! Dar faptul ca familia gandeste astfel mi se pare trist, ciudat si, totusi, atat de conform cu normele societatii in care traim!
RăspundețiȘtergere