Mâinile. Încă un an

Demult, parcă era în altă viață, o femeie mi-a spus, dându-se meticulos cu cremă de mâini, că vârsta unei femei se citește pe ele. Că este deci neapărat necesar să le cremuiești, bibilești, îngrijești ca să îmbătrânească foarte încet. În seara asta, aprinzându-mi o țigară, am constatat că mâinile mele seamănă cu ale mamei. Nu cum sunt ele acum, ci așa cum mi le amintesc, dintr-o seară de demult, la una dintre aniversările mele, aprinzându-și cu un gest elegant țigara. Știu că, atunci, mi-am dorit cu disperare ca mâinile mele, grăsuțe la vremea respectivă, să fie într-o zi ca ale ei. Și acum, că sunt, nu știu dacă să mă bucur sau să mă sperii. A mai trecut un an peste ele. Și unde naiba oi fi pus crema de mâini?