ai intrat în scoica închisă
unde îmi ascunsesem pustiul
preaplinul
din gânduri.
nu m-ai întrebat nimic.
mi-ai surâs, m-ai privit
cu un bulgăre de lumină
topit, la foc mic,
în surâsuri.
îți doream poveștile-ascunse
iubirile noi și pe cele apuse
nopțile și diminețile goale
să ți le sărut
pe-o ureche.
tu voiai doar să-mi muști
carnea tânără, albă
fruntea rece să-ți culci
lângă perna mea caldă
respirând.
și să pleci la final,
înainte de zori
lăsându-mi comori de răbdare
și-n vis
doar un spațiu deschis.
am mai trecut pe aici și m-am bucurat să citesc, deși m-am simțit de parcă aș fi privit prin gaura cheii. Îmi place poezia asta .
RăspundețiȘtergeremă bucur să te revăd aici, asta înseamnă că îți face bine să mă citești și nu există bucurie mai mare pentru oricine scrie:). Poezia este ceva foarte intim, e drept, dar eu mai cred și că oamenii se pot regăsi într-o poezie bună și asta contează foarte mult, așa că ești binevenită să citești ce-ți place:)
ȘtergereE un blog tonic și uneori ai nevoie de ceva minerale.:)
RăspundețiȘtergereMi se pare lipsit de politețe să nu te invit să treci și pe la mine, blogul îl găsești aici: http://anadobrescu.wordpress.com/.
Mulţumesc, o să trec :)
ȘtergereTrecut, văzut, plăcut:)
Ștergerefrumoase versuri
RăspundețiȘtergeremerci:)
Ștergere