Câteodată, am sentimentul inutilității. De parcă oricât de mult m-aș strădui, my best is simply not good enough. Nici măcar nu mă lamentez, e doar o constatare. Și o durere mai veche. La sfârșitul zilei, nu știu dacă deciziile mele au fost cele bune, nici dacă am cumpănit bine lucrurile. Uneori, rămân doar cu senzația că puteam mai mult și că nu am fost în stare să mă adun la timp, să-mi regrupez forțele. Alteori, sunt doar hipersensibilă. Cine mă știe, cunoaște:). În final, contează ce lăsăm în urmă. Un om, o idee, un pom. La viața mea, am plantat copaci și am semănat idei. Nu știu dacă e destul. Dar încă mă lupt cu mine să nu fac umbră pământului degeaba.
abia cand incepi sa crezi ca nu e loc de mai bine incepe stagnarea (apoi regresul), pana atunci - esti pe drumul cel bun :)
RăspundețiȘtergere- cat despre pomi si idei - niciodata nu-s destui/destule
la buna vedere
te mai astept:)
ȘtergereYour best is "the bestest" best I know... and I know a lot... :)
RăspundețiȘtergere:) Oh, I wonder... But of course I'm going to strive and do better. Who knows? Maybe I'll succeed:)!
Ștergerepoate starea aceasta este condiția autodepășirii.oamenii nu sunt făcuți să fie mulțumiți de ei înșiși.Bineînțeles asta nu înseamnă că trebuiee să promovăm toate conflictele și neputințele noastre. ce enervant de dogctă sunt azi, tz.
RăspundețiȘtergereE drept, nu chiar toate conflictele si neputintele... pe unele, totusi. e modul meu de a ma vindeca...
Ștergeresimte te asa cum esti, mi-a zis cineva.
RăspundețiȘtergeremai poti incerca sa fii asa cum simti.
ziua buna!
Sa fiu asa cum simt, asta imi place mai mult:) Merci, o zi buna si tie:)
Ștergere