între mine și restul lumii e o platoșă.
groasă, nesimțirea mă învață cum să trăiesc
nu mai cred în poveștile copilăriei
nu mai sper și nu mă mai trezesc
rămân în visul meu mov
ca sub un clopot
scufundat în oceanul unor lacrimi mai vechi
nu parcurg nici distanțe
nu mai am răfuieli
respir rar și încet, să nu sparg adăpostul
din mine, de unde începuturi renasc
în cenușă de fluturi
Intr-o zi o sa rupi barierele adapostului si vei fi ca mai inainte, poate ceva mai puternica. Si vei vrea sa speri din nou si sa privesti clipele cu ochi de copil… pentru ca oamenii nu se schimba,nu?
RăspundețiȘtergereSi poate m-am bagat in treburi ce nu ma privesc si poate am inteles aiurea…
Si totusi... http://www.youtube.com/watch?v=DaHyqX7gehw
Ziceam ca oamenii nu se schimba…
RăspundețiȘtergereDevreme ce mare parte a vietii ti-ai trait-o dupa anumite considerente, idealuri, principii, valori care te-au facut fericit, nu poti sa devii apoi cinic, egoist sau nesimtit.
Poate trecem uneori prin perioade cand parca tot ceea ce credeam despre realitate pare cu susu-n jos, cand nu ne gasim locul, cand ne simtim inadaptati. Dar ne luam timp sa meditam, sa gasim iarasi drumul spre noi, sa ne simtim in siguranta. Si apoi privim. Privim exteriorul si invatam noile reguli ale jocului. Pentru ca viata e uneori ca un joc, in circumstante diferite cu reguli diferite. O luam mereu de la capat, acelasi eu dar mai precaut.
Cred ca vremea va veni cand vei privi viata ca dintotdeauna, cand o sa iti doresti iarasi sa crezi in povestile copilariei, cu lucruri si oameni frumosi.
In fond, poti deveni din romantic flegmatic?!
Ps: adevarul e ca prefer epicul de cand ma stiu, dar versurile tale cumva m-au facut sa zabovesc asupra lor. Cuvinte simple ce exprima suferinte cunoscute. In final iti las un link http://www.youtube.com/watch?v=DaHyqX7gehw, pe mine ma linisteste...
Acelaşi eu, dar mai precaut... Da, ai dreptate. Nimeni nu se schimbă, fundamental. Dar putem schimba modul nostru de a relaţiona cu lumea, la un moment dat.
ȘtergereNu poţi deveni din romantic flegmatic, e drept:)). Nici nu vreau. Cât despre versuri sau proză, hmm, întotdeauna scriu versuri când doare rău.
Ah, şi uitam, da, iubirea e singura care ne salvează de toate răutăţile lumii. Din fericire, avem asta:)
Ștergere