Mâinile II

Mai demult, scriam despre vârsta mâinilor. Nu spusesem atunci că pe mine mă fascinează mâinile oamenilor. Mâini cu degete lungi şi nervoase, aprinzând chibrituri sau strângând fulare, umbrele, cărţi. Mâini moi, cu pernuţe în locurile bune, mâini care să mângâie şi să răsfeţe. Mâini uşor aspre, de bunică muncită, mâini care seara îl aduc pe Moş Ene frecând copiii pe spate. Mâini care creează lucruri, mâini care vorbesc, care se miră, care sunt entuziasmate. Mâini care se zbat, precum fluturii prinşi în capcană, atunci când cuvintele nu se lasă născute. Îmi plac mâinile fiindcă spun lucruri despre oameni. Mâinile spun dacă eşti nervos, dacă eşti tipicar, dacă eşti fericit sau trist, dacă ştii răspunsul la întrebarea cea mai importantă din viaţa ta. Îmi plac mâinile care poartă inele, cele care poartă culori în brăţări, îmi plac mâinile cu modele pe unghii, mâinile care dimineaţa apără de frig alte mâini, mai mici, pe care le duc la şcoală. Îmi plac mâinile care alintă, mâinile care iubesc. Mâinile care le prind pe ale mele şi mă fac să tremur. Îmi plac mâinile talentate, mâinile vesele, mâinile care aduc daruri, mâinile care alungă febra şi aduc medicamente, mâinile îndrăgostite. Ale tale.

Niște mâini:)