Mâine voi fi curajoasă

Ploile de primăvară sunt aici: nebunatice, imprevizibile sau îndelung anunțate la meteo, vin când vor și pleacă la fel. Îmi place să le ascult cu fereastra deschisă, parcă în fiecare an sunt aceleași și totuși diferite, mai grele sau mai ușoare, ca și gândurile. Spală florile cireșilor - care iar au apărut peste noapte, albind cartierul, exact în seara când eu am muncit până la opt și acum se dau mari că sunt vedete în Japonia - și praful adunat pe lângă borduri, în urma lor miroase a curat, fie și doar pentru o după-amiază. Mi-e dor să mă plimb prin ploaie și să nu-mi pese că răcesc, dar parcă în fiecare an fac asta tot mai rar, tot mai puțin. O fi pentru că îmbătrânesc sau poate mi-am rătăcit pe undeva dramul de nebunie care mă face să fiu cine sunt, nu cine cred ceilalți că sunt. Azi am fost casnică, am privit ploaia de la fereastra bucătăriei, în timp ce găteam, simultan, trei feluri de mâncare. Mâine am s-o înfrunt însă, dacă mai vine. De când mă știu mi-e frică de tunete și fulgere, dar mâine, promit, am să fiu curajoasă.

În foto: niște nori care mi-au plăcut:)