joi, 24 martie 2016

Mi-e dor. Şi doare...

Ieri a plouat cum îţi plăcea ţie, mamă. Lung şi bacovian, aşa, ca de toamnă, nu de primăvară. Dar mie nu-mi mai place ploaia, de când mi te-a luat. Mă doare în măduva oaselor de pustiu şi de frig, parcă fiecare picătură mă arde pe suflet. Fiecare zi, fiecare bucurie e umbrită, fiecare zâmbet e tremurător. Ştiu că n-ai fi vrut, ştiu că n-ar trebui. Ştiu. Dar certitudinea asta nu mă ajută prea mult. Nu încă.

2 comentarii:

  1. Uneori ,D-zeu permite oamenilor deosebiti,sa isi aleaga calea/modul/timpul in care iti spun"adio"...Raman langa tine intreaga viata, chiar daca nu sunt prezenti fizic. (M.M)

    RăspundețiȘtergere
  2. Aşa e... Mai greu e pentru noi, cei rămaşi.

    RăspundețiȘtergere