Eu sunt bine, merci :)

Mă întreba deunăzi cineva ce mai fac, dacă sunt bine. Binele, cred eu, e o chestiune relativă, depinde cu ce-l compari, la ce te raportezi. Dintr-un anumit punct de vedere - cel mai important, de fapt - sunt foarte bine: sunt iubită şi iubesc în aceeaşi măsură, sunt respectată şi apreciată, nu-mi doresc nimic mai mult decât să fim sănătoase, eu şi jumătatea mea, atât. Chiar am avut noroc, sunt conştientă de asta, un noroc pe care, poate, am şi ştiut să-l încurajăm să se consolideze, să crească, să se transforme în mod fericit. Chiar cred că dragostea este o chestiune de alegere. Nu atât de alegere a persoanei potrivite, cât de alegere a aprofundării sentimentului: să te îndrăgosteşti poate fi, în anumite condiţii, uşor. Să iubeşti e mai greu, fiindcă ai nevoie de rezerve inepuizabile de răbdare, de compasiune, de empatie, de disponibilitate. Trebuie să fii tolerant, cu tine în primul rând, fiindcă toţi greşim, dar şi cu celălalt, care, şi el, are dreptul să greşească, fiind în acelaşi timp conştient că, orice s-ar întâmpla, ai să fii acolo, trăgând căruţa în aceeaşi direcţie.  E foarte simplu să aştepţi totul, nefiind capabil să dai totul. Dacă dăruieşti absolut tot ce poţi, zi de zi, n-are cum să iasă rău. Evident, nu spune nimeni să stai într-o relaţie care nu-ţi oferă ceea ce ai nevoie, dar nici să pleci la primul impas nu e chiar în regulă, asta dacă primul impas cu pricina nu se lasă cu bătăi sau insulte sau alte descreierări din astea. 

Ce vreau să spun, pentru aceia dintre voi care încă vă mai căutaţi jumătatea sau n-o căutaţi, dar speraţi în secret să vă descopere ea, este că dragostea învinge, până la urmă, dar trebuie ajutată. E nevoie de sacrificii, e nevoie de răbdare, de putere, dar, în primul rând, e nevoie ca ambii parteneri să ştie exact ce vor sau, măcar, ce nu vor. Nu spun că e uşor: unii dintre noi învaţă asta rapid, alţii după 30 de ani, alţii după 40, dar nu cred că e vreodată prea târziu să iubeşti, important este să vrei să faci pasul încrederii în celălalt şi în tine însuţi. Asta contează cel mai mult. 

Revenind la întrebarea din start, eu sunt bine, merci. Ceea ce vă doresc şi vouă :)!