Cui nu-i place alintul?...

Astăzi, mi s-a spus că aş fi alintată. Adică nu exact aşa, dar că, pentru a rezista cineva lângă mine, trebuie musai să mă alinte, să-mi aducă flori, să mă ducă în vacanţe pe unde vreau eu şi, în general, să-mi cânte în strună :). Să ne înţelegem bine, nu spun că nu-mi plac florile şi nici că îmi prisoseşte câte-un alint din vreme în vreme - dar mai ales atunci când mă doare ceva - sau că nu mi-ar plăcea să plec în vacanţe. Vacanţele, e clar, sunt aproape singurul motiv pentru care trăiesc şi funcţionez în restul timpului. Dar asta nu înseamnă că nu muncesc pentru ele, nu înseamnă că aştept să-mi pice, pe tavă, excursii în Tenerife sau croaziere în Pacific. Şi, cu siguranţă, nu sunt genul de jucărie care să depindă financiar de cineva. Să ne lămurim: nu le/îi urăsc pe cei care duc o asemenea viaţă, nu mă interesează ce fac dumnealor cu propria existenţă, eu una însă nu m-aş vinde pe nişte vacanţe, nici pe bijuterii, nici pe orice alte chestiuni care se pot cumpăra şi vinde. Eh, cu alintul, e altă poveste :)... În fond, cui nu-i place să fie alintat?