Fericirea e în noi

           Vizavi de fericire, oamenii au, am constatat de-a lungul timpului, o atitudine diferita. Pentru unii - din ce în ce mai mulţi, din păcate - fericirea este echivalentă cu banii. Cu cât au mai mulţi, cu atât se consideră mai fericiţi. Şi nu neapărat pentru că, prin intermediul acestora, reuşesc să-şi satisfacă anumite dorinţe - asta, cel puţin aşa simt eu, încă ar mai fi de înţeles. Nu, există oameni care se simt fericiţi fiindcă au banii, fie că îi au într-un cont în bancă, sub saltea, acasă sau, pur şi simplu, în portofel. Credeţi sau nu, încă există, în secolul 21, oameni care poartă permanent cu ei sume importante. Nu fiindcă ar avea ceva de făcut, de plătit etc, ci pur şi simplu fiindcă asta îi face să se simtă bine.  

        Alţii se consideră fericiţi dacă au o familie reuşită: în traducere, o casă confortabilă, un trai decent, copii sănătoşi, un anumit grad de înţelegere în cuplu, eventual câte un concediu, la munte iarna şi la mare vara. 

          Pentru o anumită categorie de oameni, contează mai mult reuşita profesională: o carieră strălucită, construită sacrificând orice alt aspect al vieţii personale, o colecţie cât mai impresionantă de distincţii, premii şi alte dovezi ale recunoaşterii valorii, evident, însoţite şi de recompense materiale pe măsură. Pentru asta, sunt dispuşi să renunţe la orice altceva.

          În sfârşit, există oameni care se consideră fericiţi dacă pot împărţi toate aspectele vieţii lor cu sufletul pereche. Jumătatea. El. Ea. În fine, fiecăruia, ce i se potriveşte. Mărturisesc, eu fac parte din această ultimă categorie. Nu pot fi fericită decât dacă sunt iubită şi iubesc, evident, aceeaşi persoană. Da, îmi place şi mie confortul, da, mă bucur atunci când performanţele îmi sunt apreciate, da, îmi plac anumite lucruri care se pot cumpăra cu bani. Dar iubirea sinceră, profundă, completă şi împărtăşită este condiţia fericirii mele. Toate celelalte pălesc prin comparaţie. Poate sunt eu o romantică incurabilă, dar, la sfârşitul zilei, dacă, acasă, dezbrăcat de hainele scumpe, după ce ţi-ai scos accesoriile de mii de euro, atunci când nu mai eşti înconjurat de admiratori sau subalterni, nu ai un om care să te iubească nu pentru ce ai, ci pentru cine eşti, viaţa îţi este pustie.  Fericirea nu e o Fata Morgana, imposibil de atins. Fericirea e în noi, depinde doar de cât suntem în stare să dăruim din noi înşine. Pentru că, dăruind, primeşti.