Uneori, am sentimentul acut că ne zbatem fără sens. Mă urmăreşte imaginea unui hamster, care, din lipsă de spaţiu în cuşca strâmtă, aleargă până oboseşte în rotiţa lui, evident, fără să ajungă undeva. Încă de mică, nu înţelegeam cum poţi să mergi fără să ai un ţel stabilit. "Hai să ne plimbăm", îmi spunea mama, după ce îmi punea hainele de duminică. "Unde mergem?", voiam musai să ştiu. "Vedem noi", venea răspunsul, numai bun să mă bage în ceaţă. Nici acum, după atâta vreme, nu îmi place să merg fără să ştiu unde mă voi opri, care este punctul terminus. Am învăţat însă că e mai bine să te relaxezi, să laşi drumul să te ducă acolo unde vrea el. S-ar putea ca, la capăt, să ai chiar o surpriză plăcută.
pe mine ma dispera faptul ca, oricum ai trai, la un moment dat tot mori:-l
RăspundețiȘtergereE drept, dar, în opinia mea, dacă ai trăit frumos, poţi spune că a meritat :)
RăspundețiȘtergere