duminică, 7 august 2011

Mi-e dor...

... de diminețile cu tine. Și cu cafea, cu așternuturi încolăcite pe glezne, cu perne păstrând încă urma zulufilor tăi și pe a tâmplelor mele, prea grele de gânduri. Dimineți însorite, cu aerul vibrând încă de un pic mai răcoarea nopții, cu porumbei uguind galeș pe balustradă, cu mic dejun copios, dintr-o singură farfurie, cu roșul buzelor tale mușcând din carnea unei roșii și apoi din roșul buzelor mele. Delirez de dor și parcă nimic nu mă vindecă, nimic. Parcă? Sigur nu. Doar tu, iubito, doar tu, doar tu. Cu surâsul tău, când îmi săruți podul palmei exact acolo, în mijloc, gest care, știi sigur, face să-mi tremure genunchii și dacă sunt așezată.Și cu ochii tăi, de copil răsfățat căruia nimeni n-a îndrăznit vreodată să-i refuze ceva când a bătut din gene. Și cu foamea ta de mine și cu precizia cu care mereu, dar mereu îmi rearanjezi astrele în așa fel încât să fii tu centrul universului. Doar tu.

3 comentarii:

  1. frumos. si mie mi e dor de diminetile mele..si de parfumul lor..

    RăspundețiȘtergere
  2. @ Sappho - merci pentru apreciere :) iti doresc sa-ti regasesti diminetile perfecte :)

    RăspundețiȘtergere