Timpul vindecă

Mi-aș dori uneori ca timpul să lucreze cu mine, nu împotriva mea. Și, pentru că nu pot să-l determin în niciun fel să facă asta, mă mulțumesc să-l las să treacă. Uneori e singurul mod de a mă vindeca. Poate că unele experiențe chiar ar trebui să ne facă mai puternici, dar așa mi-aș dori să nu fiu mereu pusă la încercare... Vara asta se dovedește ceva mai ciudată decât mă așteptam. Dar timpul, ca întotdeauna, le va desluși pe toate...

Mâinile. Încă un an

Demult, parcă era în altă viață, o femeie mi-a spus, dându-se meticulos cu cremă de mâini, că vârsta unei femei se citește pe ele. Că este deci neapărat necesar să le cremuiești, bibilești, îngrijești ca să îmbătrânească foarte încet. În seara asta, aprinzându-mi o țigară, am constatat că mâinile mele seamănă cu ale mamei. Nu cum sunt ele acum, ci așa cum mi le amintesc, dintr-o seară de demult, la una dintre aniversările mele, aprinzându-și cu un gest elegant țigara. Știu că, atunci, mi-am dorit cu disperare ca mâinile mele, grăsuțe la vremea respectivă, să fie într-o zi ca ale ei. Și acum, că sunt, nu știu dacă să mă bucur sau să mă sperii. A mai trecut un an peste ele. Și unde naiba oi fi pus crema de mâini?

E bine să ai prieteni

Prieteni care se gândesc la tine, care se frământă când ești supărat, care găsesc soluții, care au mereu încurajarea potrivită la îndemână. Prieteni care se gândesc la ce îți place, care își amintesc mereu că vrei, în orice, oleacă de mov, prieteni care îți dăruiesc flori sau cântece, prieteni care știu că ești insomniacă, prieteni care îți aduc zâmbete la domiciliu, în persoana unor mușchi mici, dar puternici, care fac flotări. Când sunt cu prietenii mei, fiecare zi e mai frumoasă. Vă mulțumesc. Fiindcă sunteți. Și fiindcă vă pasă.

Ploaia și tu

Plouă ca în Alifantis. Și m-aș ascunde în tine. M-aș ascunde și de mine și de lume și de răutăți. Să-mi odihnesc tâmpla obosită de gânduri pe umărul tău și tu s-o săruți, din când în când. Să bem ceai din căni groase cu pinguini și să ne iubim, în taină, pe tăcute, cu mâinile ca niște aripi care au învățat dans modern. Sau pantomimă. 

Să ascultăm ploaia și să ne amintim dățile când ne plimbam prin ea. Sau s-o facem iar, ridicându-ne frunțile spre cer, să ne ducă ploaia cu ea toate încruntările. Și pe urmă, refugiate sub un cearșaf subțire, să ne adăpostim una în cealaltă, cu aceeași voluptate dintotdeauna. Ce zici, iubito, vrei?