Ultimul sărut al verii

Astăzi, vântul a fost jucăuș, mi-a trimis o frunză îngălbenită drept în sân. Ca un sărut, cu ultima zvâcnire, a verii care se apropie de sfârșit. Nu ai spune, încă, ziua căldura ne copleșește și uităm, pentru o clipă, că vine septembrie. Dar seara și dimineața, la umbra zidurilor bătrâne, răcoarea toamnei se face deja simțită. Îmi doresc o vară indiană în septembrie, vreau să merg în sandale până-n octombrie și să-mi mai danseze o vreme poalele rochiilor pe lângă glezne. Apoi, poate veni toamna gri. 

Planuri şi elanuri

Sunt expertă la făcut planuri. Orice demers este bine cântărit şi analizat, stabilit pe puncte, fiecare punct gândit de vreo trei, patru ori şi ordinea finală pusă, frumos, pe listă. În minte, dar pe listă. Pe hârtie fac listă doar pentru cumpărături atunci când bugetul este limitat. În rest, impulsive buyer scrie în fruntea mea. 

Nu plec niciodată la drum fără măcar două alternative pentru ajungerea la destinaţie, fără numerele de telefon utile salvate în două telefoane (unuia poate mereu să-i moară bateria) şi, eventual, fără harta locului unde trebuie să ajung, printată sau salvată şi ea în telefon. Îmi fac bagajele în ultimul moment, dar conţinutul lor e mereu perfect aşezat în mintea mea cu mult timp înainte. Şi niciodată nu mi s-a întâmplat să nu-mi încapă lucrurile dorite în bagaj, să nu se închidă valiza etc. Asta pentru că planul prevede mereu o soluţie de rezervă. 

Dacă mă apuc de lucrări casnice, mereu am tot ce-mi trebuie pentru că nimic nu-mi displace mai mult decât să constat că nu am luat ceva şi trebuie să mai fac un drum până la magazin. Dacă am în minte o reţetă, recapitulez ingredientele, mă gândesc ce am acasă şi ce nu am, iau în drum, fiindcă nu-mi place să mă întorc după te miri ce fleac. Tot ceea ce fac se bazează pe un plan, pe care-l elaborez rapid şi apoi îl aplic destul de consecvent, asta neînsemnând însă că nu mă adaptez din mers, la o adică.

Singurul lucru pe care nu l-am planificat niciodată a fost să mă îndrăgostesc. S-a întâmplat. Am auzit, la un moment dat, că o domnişoară îşi căuta rochie de mireasă şi, întrebată dacă are cu cine să se mărite, a răspuns: "Acum, nu. Dar vreau să mă mărit şi nu-i nicio problemă dacă-mi iau rochia dinainte". Pe mine, chestiunea m-a lăsat fără replică, recunosc. Dar ce ştiu eu? Eu fac doar planuri de vacanţă, de cumpărături, de petreceri cu prietenii, de dezvoltare profesională. Chestii din astea nesemnificative. De iubit, în opinia mea, nu se poate după plan. Nu de alta, dar viaţa îţi demonstrează că poate şi ştie să facă planuri mult mai bune decât ale tale.

Lenea de sâmbătă după-amiază

Avantajul unei zile libere în care te trezești inuman de devreme este că până la prânz rezolvi lucrurile pe care e musai să le rezolvi și apoi poți lenevi în liniște. Cu storurile trase, cu un pic de aer condiționat din când în când, cu o cană de un litru plină cu limonadă bună și rece, cu sezonul cinci din Mentalistu´ și, în pauze, cu Carlos Santana - o colecție minunată în format MP3 pe care am primitu-o demult de la niște prieteni, minunați și ei. Iar mâine e duminică, încă un motiv bun de bucurie. Să nu mă certați că n-am scris, în gând v-am spus multe, dar până azi n-am avut suflu. Îmi revin, însă. E august, un august cu dor de mare și cu dor de septembrie, un august de foc și ceva cam plin, dar nu mă plâng că trăiesc. E cea mai grozavă chestie, să trăiești, să te trezești dimineața și să te bucuri că te poți întinde, că ai cafea aromată într-o cutie veche de tablă și că ai farduri noi, haine noi, dor de ducă. Vara e frumoasă fiindcă are zilele lungi și promițătoare, nopțile agitate și fierbinți și un temperament greu de ținut în frâu. Vara e ca un armăsar sălbatic și, deși mi-e frică de galop, mă agăț cu ambele mâini de coamă și mă las în voia lui,  pentru că, de fapt, mi-l doresc. Deocamdată însă, e doar sâmbătă și mi-e lene.