Mă regăsesc în propriile-mi gânduri. Şi ăsta e un lucru bun. Regăsesc plăcerea lucrurilor simple: a cafelei de dimineaţă, mereu tare, dar, în ultima vreme, obligatoriu cu lapte, a adormitului şi trezitului cu muzică bună (a murit Mihaela Ursuleasa, un mare talent şi, asta nu mai miră pe nimeni, moartea ei a trecut aproape neobservată, din păcate), a şmotruitului de diverse suprafeţe casnice. Ar trebui să-mi fac o listă de lucruri obligatorii, dar nu-mi mai plac listele. S-ar impune, totuşi, o ordine drastică printre haine. Am început cu cărţile şi, desigur, m-am trezit recitind cărţi de poezii din copilăria mea. Poate nu întâmplător, prima carte pe care părinţii mi-au cumpărat-o, pe când aveam cred doar câteva luni, a fost una de poezii. La fel şi următoarele trei patru. Mi-a plăcut să-mi răsfoiesc trecutul: fiecărei cărţi i-am regăsit în minte detaliile poveştii, pe fiecare am poziţionat-o cu acurateţe în timp, din toate am regăsit cu bucurie atmosfera unei alte epoci. Una mai rea, la modul absolut, dar care, pentru mine, e sinonimă cu o copilărie fericită, un timp în care nici nu apucam să-mi doresc lucruri şi ele se materializau, ca prin minune, un timp în care pândeam librăriile nu după jucării noi, ci după cărţi noi şi mă bucuram pentru fiecare dintre ele ca pentru o comoară. Mergeam către casă strângându-le la piept şi cred că aş fi citit în mers, dacă mamei nu i-ar fi fost teamă că mă împiedic. Odată intrată pe uşă, mă instalam în pat şi devoram noua achiziţie. Nu mi se cumpărau cărţi duminica, fiindcă ai mei ştiau că, astfel, aş fi ratat plimbarea: era imposibil să mă mai scoată cineva din casă dacă aveam o carte nouă. Şi acum, după atâţia ani, nu încep anumite cărţi decât când ştiu că am măcar trei zile libere în faţă, altfel risc să nu dorm deloc. Şi, din categoria plăceri regăsite, citesc din nou în cadă:). Ceea ce vă recomand şi vouă, dacă nu o faceţi deja.
