M-am tot întrebat, zilele astea, dacă să scriu ceva despre iminentele alegeri. Deşi evit politica în spaţiul meu personal, mi-am dat seama că alegerea preşedintelui şi decizia dacă să spun "da" sau "nu" modificării structurii parlamentului este una care, in extremis, mă afectează şi personal. Drept pentru care, am să spun ce cred.
Dintre candidaţii la preşedinţie, niciunul nu îmi reprezintă complet interesele. Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, a pierdut iremediabil votul meu în momentul în care s-a referit la o femeie cu termenul "păsărică". Din punctul meu de vedere, orice comentarii sunt de prisos. Am să mai spun doar că dumnealui a avut permanent şi are în continuare o atitudine discriminatorie vizavi de multe categorii de persoane. Din motive evidente, nu vreau să fie preşedintele meu. Corneliu Vadim Tudor iese din discuţie exact din aceleaşi motive, n-aş vota niciodată un extremist, unde mai pui că, în opinia mea, e şi deranjat rău la mansardă.
În ceea ce-i priveşte pe Mircea Geoană şi Crin Antonescu, dincolo de culoarea lor politică, au avut discursuri atât de dezamăgitoare, încât parcă nu-mi vine să le dau votul numai ca să nu i-l dau lui Băsescu. În mod surprinzător, singurul care mi s-a părut echilibrat şi coerent, cel puţin până acum, a fost Kelemen Hunor. Deşi am dubii mari că ar reuşi să treacă de primul tur şi sunt convinsă că, şi dacă o face, nu are şanse să devină preşedintele românilor, mă gândesc să-i acord votul meu. Fie măcar pentru faptul că reprezintă o minoritate, chiar dacă nu pe cea din care fac şi eu parte.
În ceea ce priveşte referendumul, nu voi vota. Mi se pare atât de evident o manevră electorală a preşedintelui Băsescu, încât nu vreau să-i fac jocul.
Ce zodie e iubita ta ??
RăspundețiȘtergeremerg sa imi anulez votul. poate crin antonescu, poate. ca a fost pe vreme rocker. ca sunt contra lui basescu.
RăspundețiȘtergereeram sigura ca votarea e in decembrie.
Eu nu mai inteleg nimic! Am scris de multe ori despre iubita mea, erau multe postari la care un asemenea comentariu ar fi avut sens... La asta, chiar nu are! Si, in orice caz, zodia iubitei mele nu e o informatie atat de importanta incat sa devina de interes public...
RăspundețiȘtergere@ana_maria
RăspundețiȘtergerePrimul tur si referendumul sunt pe 22 noiembrie, al doilea tur la prezidentiale pe 6 decembrie! Felicitari fiindca mergi la vot!
:) Scuze, nu am vrut sa te enervezi. Pur si simplu , sti, fara legatura cu postul asta, pur si simplu sunt curioasa ce zodie e ... Nu are importanta , normal . Curiozitatea mea tampita... Te pup si nu te enerva
RăspundețiȘtergereMi s-ar fi parut mai normal sa te intereseze in ce zodie sunt eu, nu pricep, altfel, la ce iti foloseste sa stii in ce zodie este nascuta iubita mea:) Dar, daca ai curiozitati,scrie-mi in particular si mai vedem...:)
RăspundețiȘtergere