Genetica şi predestinarea

În ultima vreme, am discutat mult despre genetică şi felul în care ne influenţează ea viaţa. Am vorbit mult şi despre cum mediul în care creştem ne conturează un anumit fel de a fi, ne determină să avem un anumit comportament social, să luăm, la un moment dat, o decizie sau alta. Suntem suma experienţelor noastre, am mai spus asta şi o cred. Dincolo de asta însă, e interesant de ştiut cât din ceea ce am devenit se datorează genelor, cât e rezultatul celor şapte ani de acasă şi în ce măsură educaţia şi interacţiunea socială au şlefuit (sau nu) restul personalităţii noastre.
În ceea ce mă priveşte, cred că, în foarte multe aspecte ale existenţei noastre, suntem condiţionaţi de moştenirea genetică. Fie că se referă la predispoziţia către o afecţiune sau alta, fie că e vorba de modul absolut bulversant în care, peste trei generaţii, un nou-născut moşteneşte exact urechile străbunicului sau de orientarea sexuală, cred că genetica e "vinovată" pentru multe din lucrurile care ni se întâmplă. Am cunoscut la un moment dat un bărbat şi o femeie care, dorind să aducă pe lume un copil, au făcut întâi teste de compatibilitate genetică, pentru a fi siguri că odrasla nu va avea cine ştie ce genă recesivă, care să-i compromită şansele de a se dezvolta într-un om sănătos şi, de ce nu, de succes. La momentul respectiv, toată familia a sărit în sus: de ce e nevoie de aşa ceva, sunteţi doi oameni sănătoşi, din doi oameni normali n-are cum să iasă un copil cu probleme etc. Ei bine, are cum, iar cei doi ştiau bine acest lucru. Din fericire, n-a fost cazul, au avut un copil sănătos, despre care ştiau că, cel puţin din punct de vedere genetic, va fi normal. O atitudine responsabilă, mi s-a părut atunci, o susţin şi acum. E drept, nu ştiu să se fi descoperit vreo modalitate de a se determina ce orientare sexuală va avea un viitor produs de concepţie, cu toate că majoritatea cercetărilor indică tot genele drept purtătoare ale informaţiei care ne face heterosexuali, bisexuali sau gay. Eu una, mă bucur sincer că nu există posibilitatea predeterminării acestui aspect, am trăi cu toţii într-o lume mult mai tristă. Şi mă mai bucur că n-a existat cu trei decenii în urmă, cine ştie, poate nu mai eram aici! Chestiune care cu siguranţă le-ar fi plăcut multora, dar, evident, nu şi mie :)!
Să fie clar, nu merg atât de departe încât să contest influenţa educaţiei asupra modului în care ne comportăm, asupra valorilor şi principiilor după care ne conducem în viaţă. Totul îşi pune amprenta asupra noastră. Oamenii pe care i-am întâlnit, cei pe care i-am iubit şi cei pe care n-am îndrăznit să-i iubim sau care n-au avut suficient curaj să ne iubească. Alegerile pe care le facem, la un moment dat, deciziile pripite, dar şi cele gândite. Cum e mai bine să fim? Impulsivi? Sau potoliţi, gata oricând să despicăm firul în patru înainte de a ne hotărî? Sincer, nu ştiu. După un parcurs de viaţă destul de zbuciumat, după ce am acţionat când sub impulsul momentului, când cântărind bine lucrurile în prealabil, cred că, până la urmă, alegerile cele mai bune le facem cu inima. Iar în privinţa asta, chiar nu ştiu cât de mult contează, pentru fiecare dintre noi, background-ul genetic sau cel socio-familial. Cine-i porunceşte inimii, oare? Cromozomul sau educaţia?