A fost

Timpul nu ne schimbă, e o iluzie
Cu care ne îmbrâncim regretele
În debaraua plină de schelete
A lui „a fost”. Confuzie!

Nu devenim mai buni, în anii copţi
Nici înţelepţi peste măsură
Ci doar ne amintim, cu ură
Vechi şi pierdute tinereţi.


Ne roade pizma, o simţim la os
Ciuda ne amărăşte existenţa
Iar timpul nu-şi găseşte rost
Nici inima cadenţa.

La tineri ne uităm chiorâş
Ne doare frăgezimea lor
Şi pasul drept şi gândul clar
Şi, evident, că iubesc iar.