miercuri, 14 aprilie 2010

Anotimpul fericirii

Eu cred că anotimpurile se schimbă în noi. Poate să vină primăvara în mijlocul lui decembrie, după cum ne poate îngheţa sufletul în miezul verii. De câteva zile, tremur gros la birou, dar în mine e deja mai, cu flori splendide, cu soare bun, blând, încă nu atât de puternic să mă supere, dar capabil să-mi încălzească oasele. Cumva, după o seamă de incertitudini, după multe ierni prelungite, din vara trecută în mine e un singur anotimp. Al fericirii. Un anotimp în care e şi cald, şi frig, plouă uneori cu tunete şi fulgere, dar în care soarele răsare mult mai des decât credeam că e posibil. Iar eu mă simt, mereu, la adăpost. Sigură pe mine, protejată, iubită. 

4 comentarii:

  1. faza cu anotimpul din nou e cat se poate de adevarata dar, sincer, de-abia astept sa vina si vara in calendar...nu mai suport frigul:-l

    RăspundețiȘtergere
  2. da, aicisunt de acord cu tine :) am mainile si picioarele gheata in majoritatea timpului :( brrrr

    RăspundețiȘtergere
  3. yup, si-n plus, mi se usuca pielea, stranut si trebuie sa stau cat mai mult in patura:-l

    RăspundețiȘtergere
  4. miere cu lamaie dimineata, impotriva stranutului, ulei de masline in loc de crema, daca suporti, pentru pielea uscata :) patura, din pacate, nu prea stiu sa poate fi inlocuita chiar complet :))

    RăspundețiȘtergere