LOVE. And nothing else matters...

"Make love to me tonight" you said, and my heart fell to its knees, shaking, dreaming. Unbearable lightness of the soul, as if it would have prepared itself always for this moment, for this instance in which we melt into each other with so much eagerness. I thought I knew everything. I was dumb. One never knows everything, never understands how much he or she can hurt, and love, and feel. They say the moment you touch someone for the very first time you know if it's the ONE. I say that's bullshit. You really know when you touch their soul. And then, loving, and caring, and waking up together, weeping together and laughing together, you learn you really don't know much about anything. Except that you LOVE and are LOVED. Every day, in sickness and in health, in joy or in sorrow, in your best moments and in your worst. And, as the song says, nothing else matters.

Love is

There is love in every sandwich and the reminder to eat every four hours. Now, even my body knows the schedule. There is love in the waiting for me and never complaining, although I know I am so terribly late sometimes. There is love in the patience, especially considering I am the patient one, not you. I feel so loved, so grateful, so peacefully blessed to be surrounded by care and understanding. And I smile to the knowledge that you will be pissed at me for writing this instead of calling to hear your voice. But maybe you won't be. Because you know there is love in every of these words.

E timpul să vii acasă

Mi-e dor de vacanţă, de soare, de mare, de tine. Mi-e dor să nu mă mai îngrijorez pentru nimic. Măcar o zi vreau, măcar un răgaz de o oră între două veşti rele. Mi-e dor să alergăm după câine prin parc şi să râdem în hohote, să spui că plăcinta mea nu se poate mânca, dar să mănânci, totuşi, jumătate de bucată, de dragul meu. Mi-e dor să-mi critici cafeaua şi să te strâmbi, dar să mai ceri o ceaşcă. Mi-e dor să nu mai sune ceasul a plecare şi să nu mă mai tem pentru orice lucru pe care nu-l pot controla şi care oricum se întâmplă dacă e să se întâmple. Am renunţat să mai cred că voi fi vreodată atât de înţeleaptă încât să nu mă mai tem pentru mâine, dar mâine sună parcă mult mai puţin înfricoşător cu tine în el. 

Nu mai vreau lucruri. De fapt, mi-ai promis că mă ajuţi să mai renunţ la unele dintre cele pe care deja le am şi asta mă eliberează de greutatea deciziei proprii. Vreau amintiri comune, vreau chestii împărţite, oricât de banale ar fi ele - de-abia aştept baloanele de săpun cu forme :) şi mai vreau să plouă liniştit, ca azi, dar să putem să ne bem cafeaua pe balcon, ferind-o de labele din ce în ce mai mari ale periculosului nostru copil cu blană. E timpul să vii acasă. Şi să stai.

You and I

two hearts

yours and mine

they make the music of the spheres

only the two of us can hear

two souls

yours and mine

intricatedly intertwined

we don not really know where one begins

because the other never seems to end

two minds

yours and mine

so thoughtfully alike and yet apart

reasoning and yelling at one's heart

not to love the other, it’s not fine

but we still do

because the mind

is nothing with no heart to write

the destiny’s intent or might.

Wish you were here

Nu ştiu nici măcar dacă iubirea mea e de ajuns. Să te ţină lângă mine, să străbată mările, să depăşească munţii. Ştiu doar că ajunge la tine fiindcă, atunci când o simţi, îmi zâmbeşti. Iar când îmi zâmbeşti, mi se deschide lumea întreagă, nimeni şi nimic nu îmi mai stă în cale, toate puterile cerului şi pământului nu m-ar ţine departe. Am învăţat că, de fapt, te ţine lângă mine faptul că mă iubeşti tu. Iar asta e într-adevăr o binecuvântare. Dimineţile în care te aud sunt mereu albe, chiar dacă nopţile n-au fost. Dimineţile în care te ating sunt mereu roz, mai ales dacă nopţile au fost albe. Nu pot să-ţi cer mai mult decât pot să-ţi dau, dar cu siguranţă nu pot accepta mai puţin. Asta m-ai învăţat tu, că am dreptul la fericire la fel cum am dreptul la respiraţie. Şi că, pentru a fi fericită, trebuie să fiu iubită atât de mult cât iubesc. Dacă balanţa asta chiar se menţine, probabil că iubesc foarte mult, fiindcă mă simt iubită până peste orizontul posibil la care speram. Happy Valentine's  Day, my sweetheart! Wish you were here!

Câteodată, trebuie doar să îndrăzneşti

      Dragostea nu întreabă dacă poate să vină, dacă eşti pregătit, dacă momentul X, pe care ea îl alege, este cel mai bun. De obicei, pur şi simplu se întâmplă. Nici măcar nu ştiu dacă e nevoie, pentru asta, să fii dispus să iubeşti, chiar dacă, desigur, trebuie măcar să fii în stare să recunoşti că ţi-ai prins urechile, cum se zice. Dacă nu recunoşti, riscul să treci fluierând pe lângă iubirea cea mai frumoasă pe care o poţi avea este mare. 

       Eu nu cred în chestiile de genul "nu sunt pregătit/ă pentru o relaţie acum", sincer, nu cred că cineva poate să decidă să nu iubească acum fiindcă nu şi-a terminat examenele, fiincă tocmai urmează să plece la o specializare, fiindcă nu şi-a atins nu ştiu ce alte scopuri, nobile şi pe deplin acceptabile, de altfel. Dacă poate să aleagă astfel, e clar, nu iubeşte. Sau nu iubeşte aşa cum ar trebui să iubească, adică deplin, fără limite, fără constrângeri, fără condiţii. Când pui condiţii, deja nu mai iubeşti. Iar dacă pui condiţii din start, n-ai iubit niciodată. Oricine a trăit cu adevărat sentimentul acesta ştie ce spun acum. Nu-i poţi impune lucruri persoanei pe care o iubeşti, în primul rând pentru că eşti atât de complet absorbit încât orice face, spune, gândeşte etc e perfect din start -chiar în evidenta sa imperfecţiune, uneori. În al doilea rând, nu-i poţi impune lucruri fiindcă i-ai da orice, face orice, accepta orice moft doar s-o vezi zâmbind şi oricine spune că n-am dreptate minte cu neruşinare. 

      Norocul la care poţi spera şi pe care, dacă îl ai, te poţi considera stăpânul lumii, este să fii iubit la fel. Complet, deplin, fără limite. Atunci, nimic altceva nu mai contează, nici răutătatea lumii din jur nu te mai atinge, nici neîmplinire de orice altă natură nu mai sunt la fel de importante. Contează doar să-i asculţi respiraţia când doarme, să fii acolo când are un coşmar şi se trezeşte ţipând, să-ţi pună mâna pe frunte când ai febră, să îţi ia toate durerile cu un zâmbet, să-ţi spulbere toate încruntările cu un sărut. Cam asta e tot ce-ţi trebuie ca să fii fericit. Iar pentru a fi fericit, uneori e suficient să îndrăzneşti să vrei.