Iubirea ne trebuie zilnic

Avem zile mai bune şi zile mai proaste. Poate cea mai bună metodă să aflăm care ne sunt cu adevărat prietenii este să-i ţinem aproape şi într-una dintre zilele proaste. Dacă nu fug după ce ne văd partea cea mai întunecată, atunci e bine, înseamnă că avem şi ceva bun de oferit, în schimbul toanelor, al proastei dispoziţii şi al nemulţumirii chiar fără motiv cu care ne luptăm uneori. 

Când iubim, ni se pare mai simplu, de parcă omul de lângă noi ar trebui, by default, să ne înghită toţi nervii, toate nemulţumirile, toate neîmplinirile. Ei bine, nu. Nu de aia iubim, acel "la bine şi la rău", mai mult sau mai puţin oficial, recunoscut etc nu înseamnă că putem fi oricât de mitocani cu cel/cea de lângă noi şi că trebuie să ne suporte. Şi, evident, nici viceversa. E important să fim noi înşine cu omul iubit, fiindcă, altfel, nu vom fi niciodată siguri că ne iubeşte pe noi, aşa cum suntem, cu hachiţele noastre sau că iubeşte un ideal care nu vom fi niciodată, o proiecţie a propriilor sale dorinţe, aspiraţii. E la fel de important să nu uităm că, oricât de mult ne-ar iubi, omul de lângă noi este exact asta: OM. Cu zile bune şi zile proaste, cu temeri, cu zâmbete şi cu lacrimi, un om independent şi, totuşi, atât de dependent de noi şi de stările noastre.  

Nu uitaţi să-i spuneţi celui drag că-l iubiţi. Nu doar marţea viitoare, ci în fiecare zi, dacă se poate. Şi să-i spuneţi "Iartă-mă", când îi greşiţi, "Te rog frumos", când îi cereţi ceva şi, în genere, ce OM minunat este, înainte de a fi bărbat sau femeie. Iubiţi-vă mult!

Wish you were here

Nu ştiu nici măcar dacă iubirea mea e de ajuns. Să te ţină lângă mine, să străbată mările, să depăşească munţii. Ştiu doar că ajunge la tine fiindcă, atunci când o simţi, îmi zâmbeşti. Iar când îmi zâmbeşti, mi se deschide lumea întreagă, nimeni şi nimic nu îmi mai stă în cale, toate puterile cerului şi pământului nu m-ar ţine departe. Am învăţat că, de fapt, te ţine lângă mine faptul că mă iubeşti tu. Iar asta e într-adevăr o binecuvântare. Dimineţile în care te aud sunt mereu albe, chiar dacă nopţile n-au fost. Dimineţile în care te ating sunt mereu roz, mai ales dacă nopţile au fost albe. Nu pot să-ţi cer mai mult decât pot să-ţi dau, dar cu siguranţă nu pot accepta mai puţin. Asta m-ai învăţat tu, că am dreptul la fericire la fel cum am dreptul la respiraţie. Şi că, pentru a fi fericită, trebuie să fiu iubită atât de mult cât iubesc. Dacă balanţa asta chiar se menţine, probabil că iubesc foarte mult, fiindcă mă simt iubită până peste orizontul posibil la care speram. Happy Valentine's  Day, my sweetheart! Wish you were here!

Jucându-mă de-a Valentina

Cine mă cunoaşte, ştie că sunt o romantică. Incurabilă şi fericită să fiu astfel. Nu-mi doresc serenade sub balcon - iubito, nu te spăria, ştiu că nu poţi cânta, faci alte lucuri de o mie de ori mai bine, deci nu-i bai! - sau, dacă mi le-aş dori, ar fi la Veneţia, din gondolă, aşa, ca să fie şi decorul perfect :) şi să le cânte un profesionist, tu să şezi frumos lângă mine şi să mă săruţi, mai bine!. Nu vreau neapărat inimioare din pluş roşu cu scris roz (da, roz pe roşu, oroare, ştiu, dar există!), nici măcar din turtă dulce, deşi îmi place. Dar, pot să spună orice or spune toţi combatanţii care nu vor Valentine's Day, eu vreau! Vreau orice are legătură cu dragostea fiindcă sunt îndrăgostită! Prefer orice manifestare a iubirii, cât de siropoasă ar fi ea, decât o manifestare, fie şi mică, a urii. Aşa că să mă lăsaţi în pace voi, oamenii acri care nu vreţi să sărbătoriţi azi! Pun pariu că, de fapt, nu sărbătoriţi nicicând sentimentele, ba, mai mult, probabil nici nu admiteţi că le aveţi, asta nu e de bon ton! Da, ştiu, ne-au invadat americănismele. E drept. Dar nu-mi spuneţi că nu beţi cola la film, că nu vă cred. Şi nu-mi spuneţi că nu mâncaţi nimic tip fast food, niciodată, că iar nu vă cred. Şi, mai ales, nu-mi spuneţi că nu vă uitaţi la succese hollywoodiene de box office, că asta e chiar culmea. Ah, şi, ca să nu uit, n-am nimic împotriva Dragobetelui, săracul. Adică, nu mă împiedică nimic să sărbătoresc şi pe 14 şi pe 24 februarie şi, dacă aşa vreau eu, şi în fiecare joi de după prima marţi de când mi-a trecut ciclul. Cui nu-i convine că eu, azi, zâmbesc tâmp şi îi trimit iubitei mesaje, n-are decât să privească în altă parte. Mai ales dacă a fost întors de la sân, că, azi, n-am chef să mă deoache nimeni. Nu de alta, dar sunt frumoasă, strălucesc toată şi nimic nu e întâmplător. Sunt îndrăgostită. Şi mă iubeşte. Şi n-aveţi decât să crăpaţi toţi de ciudă. Na!