N-am niciun motiv...

... să fiu tristă, abătută, aşa de prost dispusă încât îmi vine să mă dau singură cu capul de pereţi. Şi totuşi, sunt. Amărâtă rău, genul ăla de amăreală care nu dispare decât, eventual, cu multă îngheţată de ciocolată sau cu ciocolată sau cu cartofi prăjiţi (mâncarea mea preferată, pe care, din motive de siluetă, n-o mai prea mănânc)şi cu vreo trei filme americane proaste - din alea cu happy end. Sau cu un braţ de flori foarte colorate şi frumos mirositoare. Sau cu un sărut (hmmm, din ăla buuun). Bat câmpii şi nici măcar n-o fac exact cu graţie. În fine, ideea era că mi-e rău. Dar mâine, vorba lui Scarlet, mâine e o altă zi. Şi nu oricare altă zi, ci sâmbătă. Uite un motiv să zâmbesc.